|
|
Qirim Tatar Cultural Association of Canada
|
Al V-lea Simpozion International despre Experimentul Pitesti- Reeducarea prin tortura Pitesti, 23-25 septembrie 2005 - Page 4 |
 |
 |
 |
|
Friday, 23 September 2005 00:00 |
|
Page 4 of 6
Despre rezistenta anticomunista a lui Negip Fazal, a unor hogi precum si a altor intelectuali turco-tatari dobrogeni sa lasam în continuare sa relateze pe o refugiata tataroaica din Crimeea, la vremea când copil fiind, aceasta se ascundea în Dobrogea împreuna cu familia ei (1944-1952), Enise Resit Memet din Ahmescit (denumirea tatara a capitalei Crimeii, Simferopol):
« Dupa ocuparea României de catre trupele rusesti, am fost nevoiti sa ne mutam,
chiar si în satul Azaplar (Tataru), la alte si alte familii, tata hoge Adilseyt sau Malik
Cadâr…Nu mai retin data precisa, era ori catre sfârsitul lui 1945, ori pe la
începutul lui 1946, când ne-am mutat la Vârtop, în casa preotului musulman
Irstmambet. Apoi în ascunzatorile noastre nesfârsite am poposit noi, cei fugariti si
vânati ca animalele, în satul Palazu-Mare, la <unchiul> Sakir. El era ruda cu hogea
Irstmambet. De acolo am ajuns la Omersah (Valea Seaca), întâi în casa hogii
Memet Vani, apoi în casa dlui hoge si învatator Ali Osman Becmambet (…) de
acolo ne-am mutat la hogea Sali Menali, ramânând în ascunzatorile pe care acesti
oameni deosebiti ni le pregateau. Schimbam des casele, de frica, schimbam des
satele tot de frica ostasilor rusi, care ajungeau peste tot (…) Apoi am mai stat în
casa hogii Nazif Geanacai din Tokusupu, apoi la Kalil-akay din Mihail
Kogalniceanu (Constanta). Si tot asa, fugind de cei care ne prindeau si ne trimi-
teau în Siberia, am ajuns si la Karatai, în casa familiei Abdulgemil Aziz, unde m-am
împrietenit cu fetele din casa, Muzein si Ager. Destinul crud ne-a mai dus la
Hagieni, la Cobadin, la Topraisar, la Malsur, unde era hoge dl Epan, care s-a speriat
si ne-a trimis în casa altui satean. În casa acelui om- câti eroi stiuti si nestiuti, a dat
neamul nostru, mai erau si alti crimeeni, am mai uitat numele în toti acesti
ani cumpliti (…). De altfel dl. Negip (Fazal), dl. Irstamambet, ne trimiteau numai în
casele care prezentau garantia încrederii în cinste. Acesti oameni, ne ascundeau,
împarteau cu noi hrana lor si asa împutinata de razboi, riscând închisoarea, riscând
Siberia! Peste tot ajungeam noaptea, ziua nu ieseam de loc, ferindu-ne! Asa traind
destinul tragic al tatarului crimean, am ajuns la Dugunci, în casa hogii Iusuf Geafer
(…) Acolo ieseam doar noaptea ca sa mai respiram aerul curat din curtea casei
acelei familii deosebite. câteva luni am ramas la ei. Tocmai când ne hotaram sa ne
schimbam locul am fost arestati” .
Socul arestarii, ancheta, precum si nesiguranta în ceea ce priveste viitorul este redat în cuvinte emotionante de aceeasi tataroaica crimeeana:
« De dimineata s-au adunat în fata casei câtiva civili, care-si lasasera masinile la
marginea satului (am aflat ulterior) cu pustile pregatite sa ne împuste, au intrat în
ograda preotului, încercuindu-ne! Frica a devenit soc, când ei au urlat :
-Coborâti în casa, unul câte unul!
Acum nu-mi pot aminti ordinea în care am coborât, din podul casei, era o odaie
mare, cu scara, dar, speriata de urlete, m-am aruncat jos, fara sa mai nimeresc
scara… în fuga ne-au urcat în masina care se afla în fata casei (între timp aparuse).
Poate patru, poate cinci insi cu automate, se agitau, erau si rusi, deoarece am retinut
vorbirea lor… apoi, în rusa ne-au poruncit, tot în urlete… Ziua nu mi-o amintesc,
dar era în aprile 1952, asa scrie în actul meu de judecata, act pe care l-am gasit
târziu în arhiva.
A durat exact 8 (opt) ani fuga si traiul nostru în ascunzatori în România prin
podurile caselor primitoare ale tatarilor nostri… Copilaria mea trecuse, deja
devenisem o domnisoara de 16-17 ani, ascunzându-ma prin tavane si beciuri… în
aceasta perioada cumplita am învatat croitoria, coseam, croiam, torceam lâna,
crosetam dantele…când gaseam o carte în limba turca, citeam. Uneori ma jucam cu
copiii familiilor care ne gazduiau, împrietenindu-ne repede. Oricât de greu era,
preferam sa ne ascundem, decât sa fim prinsi!
Eh…, asa, urcându-ne în masinile lor, ca pe niste banditi (parca omorâsem pe
cineva) fara sa ne lase sa vorbim între noi, ne-au adus în Constanta, într-un loc
aproape de mare. Separându-ne, unul câte unul, ne-au închis. Asa de speriata eram,
ca am lesinat!
Toate interogarile au fost în limba rusa, cu ofiteri rusi, doar hainele le erau civile.
Eu nu am vazut nici un român. Nu stiu ce întrebari li s-au pus parintilor mei, dar de
la mine au vrut sa afle ce vorbeau între ei, parintii mei!
-Nu stiu, am raspuns, în fata mea nu discutau…
Dupa trei zile mi-au schimbat carcera si m-au dus alaturi de doamna Anife, lânga
care era si fiica ei, Meryem Ozenbasli (doamna Anife era sotia doctorului Amet
Ozenbasli, personalitate a neamului), noi ramânând împreuna doua zile. Apoi m-au
închis în camera în care era mama. Ea mi-a spus:
-Sa spui mereu: <nu stiu, nu stiu>. Pe mine nu m-au batut, nici tata, nici mama, nu
mi-au spus ce au suferit…Numai o data, cam o jumatate de ora, m-au dus lânga
tatal meu, ca sa spun ce stiu eu despre pregatirile lor ca sa fuga în Turcia…Am
raspuns: « nu stiu ». Atunci am vazut cât de mult slabise tata, parea supt, palid,
ofiterii de lânga noi nu ne-au lasat sa ne privim ochi în ochi!
În închisoarea din Constanta, întâlnirea cu Meryem Ozenbasli, mi-a adus la
cunostinta faptul ca, Dilaver, fratele ei, a fost si el arestat. De la doamna Anife am
aflat ca pe parintii mei i-au trimis la Moscova. Printre noi se mai gasea tanti Zore
Memet, cu cei trei copii ai ei, cel mai mare de 14 ani, paturile noastre fiind
suprapuse, pe noi nu ne-au amestecat cu românii, dar ziua când ieseam în curte, am
cunoscut o fata din Bucuresti, mi-a spus numele ei, dupa eliberare eu am vazut-o si
am cunoscut la ea pe un student din Iasi, varul ei, ei mi-au propus sa ma casatoresc
cu el, dar eu am refuzat, spunându-le ca îmi este greu sa ma despart de parinti…
Am ramas în închisoare din aprilie 1952 pâna în octombrie-noiembrie 1952, încât
trecuse vara. La plecare mi-au dat o valiza, cu lucrurile mele si ale mamei mele ».
|
|
Last Updated on Wednesday, 30 December 2009 19:39 |
|
