|
|
Qirim Tatar Cultural Association of Canada
|
Al V-lea Simpozion International despre Experimentul Pitesti- Reeducarea prin tortura Pitesti, 23-25 septembrie 2005 - Page 3 |
 |
 |
 |
|
Friday, 23 September 2005 00:00 |
|
Page 3 of 6
În anii regimului stalinist (1944-1953) a avut loc o scindare la nivelul conducerii comunitatii turco-tatare din România, precum si un proces de înfiltrare a acesteia cu elemente fidele PCR. De asemenea asupra conducerii religioase (Muftiatul din Constanta) s-au exercitat presiuni politice, reprezentantii sai fiind în dese rânduri supravegheati, arestati, torturati si chiar ucisi. Astfel, în « Raportul PCR Constanta » din decembrie 1946 se arata: “ Tatarii si turcii stau sub mai multe influente. Problema cea mai arzatoare pentru ei a fost cea a muftiului, pe chestiunea aceasta ivindu-se mari neîntelegeri între ei. Lupta s-a dat între Abibula si Halil, fiecare cu partizanii lui si în timp ce unul din ei reusea sa ocupe aceasta functie, celalalt lucra sa îl doboare ». Dezbinarea de la nivelul conducerii confesionale a comunitatii turco-tatare s-a manifestat înca din 1945, dupa cum mentiona referatul semnat de viitorul sef al Securitatii Constanta, N.Doicaru, în septembrie 1945 si înaintat Directiei Generale a Politiei. Acesta recunostea actiunea de supraveghere a Consulatului turc si cunostea frâmantarile de la Muftiatul Constanta, str. Mitropolit Saguna. În acea vreme muftiu era Murat Iusuf, care-l înlocuise pe predecesorul sau, Nuri Resul, cercetat de Securitate pentru presupusul sprijin acordat refugiatilor crimeeni din Dobrogea.
Congresul clerului musulman, tinut la Constanta, în sala cinema « Regina », la 2 octombrie 1945 a fost supravegheat de Chestura Politiei din oras, care a întocmit imediat un raport catre Prefectura locala: « Sedinta a început la orele 11.00 sub presedintia muftiului de Dobrogea. Au luat cuvântul în afara de primul muftiu al Dobrogei, Hagi Ali, consilierul judetean al Muftiatului Dobrogea, Tasin, hogi, imami si învatatori din Medgidia, care au vorbit în numele tineretului musulman, Vasile Vasilescu, profesor la Scoala Musulmana din Constanta, Memet Ali Osman (PSD Constanta), delegatul Ministerului Cultelor, Gemet Mram, hogea Emir Saib (comuna Albesti), prefectul de Constanta, Victor Dusa ». Demn de remarcat este faptul ca nu erau consemnate discutiile privind problemele comunitatii turco-tatare. La întrunire se preciza ca au participat circa 100-150 de persoane.
La 26 septembrie 1946, s-a înfiintat la Constanta, Frontul Unic Muncitoresc Musulman (FUMM). Din partea PCR, actul de constituire a fost semnat de reprezentanti ai comunitatii turco-tatare: ing. Iurfan Feuzi, Menzeit Sali si Refic Abduraman, din partea PSD de Mustafa Emin, Cheazim Memet si Memet Suliman. Cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost numirea unui muftiu, cu « bune calitati profesionale si morale, simpatizat de credinciosi » dar... si cu conceptii « real democratice ». FUMM devenise deci o organizatie total subordonata PCR Constanta. Alte puncte de pe ordinea de zi erau « democratizarea Comitetului Central UDM din România », « organizarea comunitatii musulmane pe baze largi, democratice ». Alegerea muftiului conform cerintelor enuntate mai sus nu s-a realizat nici pâna în decembrie 1946, dupa cum se arata în « Raportul comitetului PCR Constanta ». Nici « Blocul Musulmanilor Democrati » nu a reusit sa rezolve aceasta problema, având o activitate slaba dupa cum mentiona însasi raportul amintit. La alegerile parlamentare din noiembrie 1946, « multi musulmani, desi încadrati în partidele « democratice », au dat votul « reactiunii ».
Dezamagirea comunistilor reiese si din « Raportul de activitate al Comitetului Judetean PCR Constanta (noiembrie 1947) ». Acestia recunosteau faptul ca « populatia musulmana, desi în majoritate saraca, nu am reusit sa o încadram pe drumul democratiei, o parte stând sub influenta unor chiaburi intelectuali sau hogi, care asculta posturile de radio Ankara si Londra, o alta parte e neutra si o mica parte e încadrata la noi sau la Frontul Plugarilor. Având un nivel cultural scazut, da cu usurinta crezare zvonurilor ». Se remarca deci puternica influenta a intelectualitatii turco-tatarilor dobrogeni (hogi, învatatori, etc) fata de conationalii lor.
În ianuarie 1948, Directia Generala a Sigurantei a emis ordinul nr.58120 S prin care se cerea Comisariatului de Politie Portuara Constanta, « sa ia masuri pentru arestarea fostilor membri ai Comitetului Tatar din Crimeea, care în prezent sunt ascunsi în România : Abduramil Djemil, fost presedinte al comitetului (...), Kurtseitov Erejden, vicepresedinte, Samsonov Mamet, fost conducator al sectiei propaganda, Ablai Feumai, fost conducator al sectiei religioase, Sadâc Fazal, vicepresedinte al sectiei religioase, Husein Arpan, fost conducator al sectiei administrative ». Erau date în urmarire generala un numar de 24 de persoane. Inspectoratului de Politie Constanta i se cerea « intensificarea cercetarilor pentru identificarea tuturor celor enumerati mai sus, rezultatele urmând a fi raportate de catre fiecare comisariat de politie din zona pâna la 19 februarie ». Autoritatile comuniste nu au fost capabile sa-i descopere pe unii dintre acestia, fapt demonstrat prin repetarea altor ordine asemanatoare. Destui tatari crimeeni, sprijiniti nu de putine ori de elemente ale clerului musulman dobrogean au reusit sa paraseasca teritoriul tarii în bune conditii.
Minoritatea turco-tatara din Dobrogea va cunoaste adevarate drame în anii 1951-1952, când a avut loc un nou val de arestari iar multe familii ale acestei etnii au fost deportate, în conditii teribile, la mare distanta de casele lor. În noaptea de 19 aprilie 1952, a Pastelui ortodox, au fost arestati 39 de turci si de tatari de profesii diverse (hogi, medici, avocati, simpli agricultori). În total, acestia au totalizat peste 500 de ani de detentie. Un proces al unui lot de tatari a avut loc la 11 martie 1953.
Una din personalitatile dobrogene care s-a implicat în adapostirea tatarilor crimeeni a fost Negip Hagi Fazal, poet, om de cultura, dramaturg, culegator de proverbe tataresti, militant al Comitetului National al Tatarilor din Crimeea. Acesta era unul din absolventii eminenti ai Seminarului Musulman din Medgidia, institutie cu o vechime de peste 300 de ani în Dobrogea si care în 2001 si-a serbat centenarul de când functioneaza la Medgidia, apoi al Academiei de Studii Cooperative din Bucuresti, colaborator la revista turco-tatara Emel (Ideal), înfiintata de fratele sau mai mare, numai putin cunoscutul militant Mustegip Ulküsal. Când NKVD-ul a început prigoana tatarilor crimeeni, Negip Fazal a fost unul dintre artizanii adapostirii acestora. Acest fapt, aflat de autoritati, l-a determinat sa se ascunda la rândul sau în satele din judetul Constanta, prin paduri si fânete, prin poduri sau beciuri. Acesta a organizat reteaua de primire, repartizare în sate, a sustinut cu banii lui, vânzând grâu chiar armatei sovietice pe tatarii crimeeni. A refuzat propunerile de a fugi în Turcia când înca mai era posbil spunând : « Nu-mi las poporul la greu ». La 15 octombrie 1948, a fost arestat de Securitatea Constanta, în plin centrul orasului. Dupa numai cinci zile de arest si de torturi, familia a fost anuntata sa vina si sa ridice cadavrul de la morga, caci Negip Fazal se spânzurase în închisoare. Însa parul ars, limba muscata, capul zdrobit dovedeste cinismul celor care l-au torturat si ucis.
La 11 martie 1953 a fost condamnat la pedepse aspre un grup format din 14 tatari si un român, acuzati de participare si constitutire de organizatii contrarevolutionare, propaganda pentru asa-zisa Eliberare a Crimeii si formarea unui stat independent tatar, colectare de bani si alimente, gazduire a elementelor nationale crimeene, colaborare cu trupele germane în timpul razboiului, spionaj în favoarea Turciei si Marii Britanii prin intermediul Consulatului turc din Constanta (Irstmambet Iusuf, Mustegip Husein, Memet Mendu, Ali Osman Becmambet, Abdula Teofic Islean, Serafedin Ibraim, Memet Ali Vani, Sultan Fazal, Sali Mendu, Nasif Geanacai, Iusuf Geoafer, Saib Velit Abdula, Amet Mustafa, Malic Cadir, Ennan Curtmolla si Stefan Caruntu) (dosar ancheta nr. 2280, 4 volume). Una din condamnate, Sultan Fazal (8 ani), fusese sotia lui Negip Hagi Fazal. Investigatiile organelor de ancheta penala au fost îndreptate asupra implicatiilor pe care acestia le-au avut în anii 1942-1943, activitatea celor acuzati pentru strângerea de voluntari dobrogeni, furnizarea de informatii autoritatilor germane de ocupatie din Crimeea si nu în ultimul rând, de colaborare cu serviciile secrete straine, prin intermediul personalului Consulatului turc, în perioada 1950-1951. Ca probe aduse în sprijinul acuzatiilor de spionaj, organele Securitatii au prezentat schimbul de scrisori ai unor membri ai lotului prin intermediul marinarilor turci, cu serviciul secret turc, în lunile mai 1950 si iunie 1951. În procesul verbal de interogatoriu al lui Irstmambet Iusuf din 19 iulie 1952, acesta a declarat (mai mult ca sigur dupa torturi) ca « o portita pe care o aveau [tatarii mentionati, n.a.] de a trimite informatii era Sevchet Musa, secretar al consulatului turc din Constanta, care putea trimite mai usor, în calitatea pe care o avea, corespondenta cu informatiile respective. Iusuf, unul din acuzatii principali, fost învatator si hoge, care facuse parte si din miscarea legionara, conform evidentelor Securitatii, înca din 1937, a explicat ce anume li s-a cerut ca informatii, de catre serviciul secret turc pe filiera amintita (este ridicol de acceptat faptul ca inculpatii au declarat aceasta de buna voie): « despre felul cum s-a trecut la exproprierea mosierilor, despre reforma învatamântului, despre « situatia economica a tarii, adica cum se prezenta piata (sic!), daca se gasesc alimente, situatia comertului la stat si la liber, modul cum traieste populatia, etc.
În interogatoriul lui Septar Mendu din 16 iunie 1952, acesta a « recunoscut » ca aceeasi filiera a fost utilizata pentru a da informatii despre începutul lucrarilor la Canal, subliniind faptul ca « acestea merg prost, ca pe santierele acesteia este mare debandada si risipa de materiale, ca se munceste prost, cu oameni veniti de bunavoie cât si cu oameni adusi cu forta. Ultimii sunt detinutii politici (...), în numar foarte mare, care lucreaza în conditii foate grele, pe frig si pe ploaie, hrana lor este foarte proasta ». Mendu a precizat ca a furnizat informatii despre cazematele ce se construiau » pe tot litoralul Marii Negre, de la gurile Dunarii pâna la Mangalia, unde erau instalate tunuri grele (...) si despre faptul ca « vis-à-vis de penitenciarul Constanta se afla comandamentul trupelor sovietice ».
Într-un alt interogatoriu, obtinut mai mult ca sigur tot prin « mijloace specifice » Securitatii, Irstmambet Iusuf, arata ca: « eu am dat informatia ca în Constanta se gaseste multa armata sovietica care este cantonata aproape în toate cazarmile românesti. Despre armata RPR am informat ca ostasii sunt încartiruiti în baraci instalate pe terenuri virane si la marginea orasului si ca (...) majoritatea lucreaza pe santiere si la Canal. Am aratat ca în Mangalia, unde este lacul, se construieste un port pentru adapostirea vaselor militare si un aerodrom militar ».
Rechizitoriul Procuraturii Militare Teritoriale Bucuresti, nr.8/27 februarie 1953, dupa ce a examinat dosarul privind pe cei mentionati mai sus, a ajuns la concluzia ca acestia se faceau vinovati pe lânga « crima de uneltire contra ordinii sociale » [art. 209, parta a IIIa Cod penal, n.a.] si de « tentativa de stirbire a independentei statului sovietic, de desprindere din teritoriul acestui stat a provinciei Crimeea si de aducere în cazul izbucnirii unui nou razboi mondial, în stapânirea nationalistilor tatari, români si crimeeni, sub forma unui stat liber si independent de Uniunea Sovietica ». Demn de remarcat este faptul ca aceasta ultima acuzatie era incriminata chiar de codul penal român, ca « delict contra sigurantei statului strain, art. 224 combinat cu art. 226 si 184, Cod penal ». Ca urmare, s-a dispus trimiterea în judecata, în stare de arest, a tuturor celor învinuiti.
Conform sentintei nr.179 a Tribunalului Teritorial Bucuresti, din 11 martie 1953, care « s-a deplasat special la Constanta », s-a decis condamnarea lui « Irstmambet Iusuf si a lui Mustegip Husein la munca silnica pe viata, pentru crima de înalta tradare, la 10 ani de detentiune simpla pentru delictul de uneltire contra sigurantei unui stat strain ». Acuzatul Memet Mendu a primit aceeasi pedeapsa; Ali Osman Becmambet, 20 de ani de munca silnica; Memet Ali Vani (premiant si bursier al Seminarului din Medgidia, profesor de limba tatara la Scoala Pedagogica Tatara din Constanta, poet, dramaturg si scriitor, autor a unei gramatici de limba tatara, lider al tatarilor dobrogeni), la 15 ani de detentiune simpla; Abdula Teofic Islean, 12 ani de detentie simpla; Sultan Fazal, 8 ani; Geanacai Nazif, 5 ani; Amet Mustafa, Enan Curtmolla, Serafedin Ibraim si Stefan Caruntu, la câte 10 ani; Saib Veli Abdula si Malic Cadâr la câte 7 ani ». În urma recursului din noiembrie 1953, lui Mustegip Husein si Septar Memet Mendu, pedeapsa de munca silnica pe viata le-a fost comutata la câte 25 de munca silnica.
În cadrul organizatiei « Regionala Marea » (ai caror membri au fost condamnati în doua loturi, în martie 1950 si septembrie 1952), condusa de Negulescu Ion, au activat si hogea Osman Ali Becmambet (amintit în lotul celor 15 acuzati tatari de spionaj, în 1953, la Canal) si Refic Giumali.
|
|
Last Updated on Wednesday, 30 December 2009 19:39 |
|
