|
|
Qirim Tatar Cultural Association of Canada
|
Al V-lea Simpozion International despre Experimentul Pitesti- Reeducarea prin tortura Pitesti, 23-25 septembrie 2005 - Page 2 |
 |
 |
 |
|
Friday, 23 September 2005 00:00 |
|
Page 2 of 6
În brosura sunt amintite de asemenea câteva nume de intelectuali turci si tatari care au murit în detentie: Omer Lütfü, profesor; Osman Nuri, jurist; Edip Mehmet Ali, hoge; Sadic Ibrahim, fost muftiu; Sagit Ali Mustegip, inspector scolar; Sevchet Musa, hoge; Sükrü Ibrahim, comisar.
Cicerone Ioanitiu, el însusi detinut în temnitele comuniste a initiat dupa 1990, un laudabil demers de repertoriere a victimelor represiunii comuniste din România, în lucrarea sa în mai multe volume, Victimele terorii comuniste (arestati, torturati, întemnitati, ucisi). Autorul a identificat între alte victime ale gulagului comunist, un numar de 65 de minoritari turco-tatari, dintre care circa jumatate sunt intelectuali. Dintre acestia, prezentam mai jos doar câteva nume :
1. Curtmolla Enan C., nascut la 15 februarie 1896, în satul Abrud, comuna Adamclisi-Constanta, hoge tatar, fost muftiu, învatator, membru PNT, arestat la 20 aprilie 1952, condamnat de Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti la 10 ani de munca silnica (sentinta nr.173/11 martie 1953) pentru « crima de uneltire contra ordinii sociale si subminarea autoritatii de stat » pentru ca a ascuns tatari refugiati din Crimeea, mort în penitenciarul de la Aiud;
2. Curtmolla Etem hoge, fost muftiu, Medgidia, arestat si condamnat în 1952 la 5 ani de închisoare corectionala pentru « uneltire contra ordinii sociale » în lagarul de la Peninsula (…);
3. Ablai, hoge musulman, turc din Medgidia, condamnat pentru ca a ascuns tatari din Crimeea care nu doreau întoarcerea în « paradisul sovietic »;
4. Belula Sevchet, consul turc, condamnat pentru spionaj într-un proces înscenat, cu implicarea Legatiei Turciei din Bucuresti, a trecut în arest pe la Ministerul de Interne, Jilava, Margineni si spitalul Vacaresti, unde a murit se pare în 1963;
5. Bolat Saip, nascut în 1893 în comuna Tataru (Azaplar), judetul Constanta, arestat în 1951, mort la Bicaz în 1953;
6. Edip Mehmed Ali, nascut în 1908, în comuna Topraisar-Constanta, hoge la geamia din Parcul Carol, arestat la 7 iunie 1952, condamnat la munca silnica pe viata, mort în penitenciarul de la Vacaresti la 29 martie 1960. Geamia unde a slujit ani de zile a fost darâmata tot în 1960 pentru a face loc panteonului comunist din noul Parc al Libertatii.
7. Emin Mihat Omer, inginer, nascut la 5 februarie 1928 în Bulgaria, arestat la 21 noiembrie 1951, judecat pentru legaturi cu Consulatul Turciei, condamnat de Tribunalul Militar Constanta la 12 ani de munca silnica, mort în închisoare la 17 noiembrie 1961;
8. Emin Mustafa Ali, hoge la geamia Coiciu din Constanta, arestat în 1950 si torturat de Securitatea Constanta, condamnat de Tribunalul Militar Constanta la munca silnica pe viata pentru « uneltire contra regimului comunist »;
9. Etem Hagi Ahmed, pilot în aviatia civila, arestat în aprilie 1950, judecat în procesul înscenat în jurul Legatiei Turciei din Bucuresti pentru scrisori trimise în strainatate prin intermediul lui Vasile Ciobanu si Kiazim Artuan, condamnat în toamna lui 1950 la 5 ani de munca silnica pentru spionaj, a trecut prin penitenciarele de la Jilava, Aiud si Pitesti.
10. Eyup Menali, satul Valea Seaca, comuna Sânzieni-Constanta, hoge, arestat si torturat la Securitatea Constanta, 10 ani de munca silnica;
11. Neazif Geanacai, nascut la 14 august 1913, satul Nuntasi, comuna Istria-Constanta, învatator si hoge, arestat la 17 aprilie 1952 pentru ajutorarea tatarilor fugiti din Crimeea, 5 ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale si înalta tradare, executa o parte a detentiei la penitenciarele din Aiud si Pitesti;
12. Negip Fazal Sultan, nascuta la 31 ianuarie 1913, sotia martirului national tatar, Negip Hagi Fazal, intelectuala si militanta a comunitatii tatare din Dobrogea, prima poeta tataroaica din Dobrogea;
13. Mamut, comandant de vas, arestat si judecat în procesul înscenat în jurul Legatiei Turciei din Bucuresti, condamnat la închisoare în 1950, probabil la închisoarea Jilava;
14. Medin, hoge, comuna Topraisar, arestat si condamnat în 1953;
15. Mustagep, Husein, nascut la 2 februarie 1916 în comuna Negresti-Constanta, hoge, arestat si condamnat de catre Tribunalul Militar Constanta la închisoare pe viata în 1953 pentru vina de a fi sprijinit pe tatarii crimeeni refugiati în Dobrogea;
16. Mutalip, Sagit Ali, nascut la 17 aprilie 1907 în comuna Cogealac-Constanta, hoge la geamia din Constanta, arestat la 11 august 1952 printr-o înscenare a Securitatii Constanta, condamnat 15 ani de munca silnica pentru « înalta tradare si spionaj, mort la penitenciarul Gherla în 1963.
Institutul National pentru Studiul Totalitarismului a realizat începând din 2001, sub coordonarea lui Octavian Roske, un dictionar al represiunii comuniste în România, poate cel mai complet pâna în acest moment, în care îsi gasesc locul laolalta, calai si victime. Organizata pe criteriul alfabetic, laudabila initiativa a ajuns pâna în prezent la volumul III (litera ``M``). Alaturi de alte victime ale sistemului represiv comunist, autorii au identificat si un numar de 96 de etnici turco-tatari.
Recent, în anul 2004, profesorul Marian Cojoc, de la Universitatea Ovidius din Constanta, a coordonat redactarea unui volum de documente privind rezistenta armata în Dobrogea. Bazat pe documente inedite, de arhiva (în special a ASRI), volumul prezinta câteva aspecte interesante privind implicarea unor elemente ale populatiei de origine turco-tatara în lupta anticomunista, alaturi de români si de alte etnii (participara la organizatii clandestine, actiuni ``subversive`` si chiar armate). Asa de exemplu sunt cazurile hogii Ablamit Muedin din comuna Topraisar- Constanta sau al hogii Ecrem Mamut din comuna Ciocârlia-Constanta, ultimul suspectat de fi fost simpatizant legionar.
În listele prezentate mai sus se observa ca în primele rânduri ale rezistentei anticomuniste s-au aflat elemente ale clerului musulman, multi dintre ei în acelasi timp si învatatori, adica exact factorii de coeziune ai comunitatii turco-tatare din Dobrogea, pe care comunistii încercau mai mult sau mai putin voalat s-o distruga.
În continuare vom face o scurta trecere în revista a contextului politic, intern si international, în primii ani de dupa sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, în care au avut loc evenimentele din Dobrogea.
În contextul înclinarii balantei razboiului în favoarea trupelor Aliate, în anii 1943-1944, la 8 aprilie 1944, Marele Stat Major a decis retragerea trupelor române de pe frontul de Rasarit, pe fondul eliberarii peninsulei Crimeea de catre armatele sovietice din Frontul 4 Ucrainean. Odata cu retragerea trupelor româno-germane, au sosit în România (în special în Dobrogea) si un numar important de tatari crimeeni, dupa cum reiese din « Raportul informativ asupra starii de spirit a populatiei din municipiul si judetul Constanta pe luna aprilie 1944 », întocmit de prefectul judetului, Alexandru Ignatescu : «…Numarul mare de refugiati tatari veniti din Crimeea si din teritoriile URSS si care se afla încartiruiti în orasul si în comunele din judetul Constanta, prezinta un pericol permanent în ceea ce priveste ordinea si siguranta statului, într-ucât spera sa fie repatriati cât mai repede în Turcia. »
Numarul de refugiati tatari din Crimeea în Dobrogea va creste simtitor dupa emiterea de catre Comitetul de Stat al Apararii a Decretului nr. 5859 din 11 mai 1944, privind deportarea tatarilor crimeeni în Uzbekistan si în alte republici sovietice din Asia Centrala, document semnat de IV Stalin si contrasemnat de Beria, Molotov, Malenkov, Andreev, Kosâghin, Smirnov si alti organizatori implicati în operatiunea de purificare etnica a Crimeii. Ca pretext a fost invocata colaborarea unor elemente ale tatarilor crimeeni cu armata germana de ocupatie, prin participarea a circa 20.000 de luptatori în cadrul Comitetelor Nationale Tatare, create sub directa îndrumare a autoritatilor germane cu scopul de a contracara activitatea si lupta partizanilor sovietici.
Unii dintre tatarii crimeeni erau suspectati nu numai de catre sovietici ci si de catre autoritatile antonesciene pentru pretinsa colaborare cu organizatii comuniste bolsevice. Suspectati prin urmare atât de regimul sovietic cât si de cel antonescian, refugiatii crimeeni s-au bucurat totusi de sprijinul conationalilor lor dobrogeni. Astfel, primarul localitatii Negru-Voda, în raportul sau cu nr. 1543 din 19 iulie 1944, înaintat prefecturii Constanta, preciza: “…Au dat o frumoasa ospitalitate refugiatilor veniti din Crimeea si se îngrijesc de ei în permanenta”. În « Raportul informativ privind starea de spirit a populatiei din municipiul Constanta pe luna iunie », nr. 12928, datat 4 iulie 1944, acelasi prefect, Al.Ignatescu arata: «…tatarii bastinasi sunt elemente corecte si supuse legilor tarii ». Si o luna mai târziu, un alt raport al prefectului de Constanta, afirma acelasi lucru: « …Elementele tatare bastinase sunt corecte si credincioase statului ».
Dupa înlaturarea regimului Antonescu si stabilirea prevederilor Conventiei de Armistitiu de la 12/13 septembrie 1944, prigoana împotriva tatarilor crimeeni s-a intensificat. Dobrogea a intrat în sfera prevederilor acestei conventii chiar înainte de a fi semnata la Moscova. Marturie în acest sens stau faptele petrecute pe teritoriul dobrogean odata cu instalarea trupelor sovietice, imediat dupa 23 august 1944. Astfel invocând necesitatea aplicarii riguroase a prevederilor Conventiei, art.5, ocupantul sovietic a solicitat în mod expres noilor autoritati române “repatrierea” urgenta a tatarilor refugiati din Crimeea” si pedepsirea aspra a tatarilor dobrogeni care le ofereau adapost si sprijin. Reprezentantul acestei comisii pentru aplicarea prevederilor Conventiei în judetul Constanta, maiorul sovietic Nekrasov acuza autoritatile române locale, la 27 decembrie 1944, de tergiversarea acestei probleme. Noul prefect al judetului, V. Dusa s-a conformat, a cautat si a predat urgent o parte a celor vizati. La începutul lui februarie 1945, acesta raporta MAI, ca « sunt întocmite liste din ordinul CAC (sovietica) pentru tatarii crimeeni supusi repatrierii « si ca pentru descoperirea acestora care sunt ascunsi (sic!) se cerceteaza si tatarii din Dobrogea » (Anexa Ia si Ib). Cu acest prilej, au fost retinuti pentru cercetari, fostul muftiu al tatarilor din Dobrogea, Sadic Ibrahim, care dupa 23 august 1944 fusese internat în lagar pe motiv ca a fost în Crimeea, trimis de Gestapoul german (sic!) pentru a determina curentul de desfacere a Crimeii de Uniunea Sovietica. O alta acuzatie adusa acestuia era faptul ca a « creat nuclee de tatari veniti din Crimeea care au defaimat în cel mai înalt grad si armata sovietica ». Totodata, autoritatile comuniste urmareau si activitatea altui fost muftiu, Nuri Resul. Acesta era cautat pentru relatiile sale speciale cu persoane de la Consulatul Turciei din Constanta (Anexa IIa si IIb). În urma controalelor efectuate, Prefectura Constanta informa organele MAI ca « s-au sustras repatrierii în URSS (a se citi Siberia în cel mai bun caz) un numar de 588 de cetateni sovietici, multi dintre ei tatari, care au fost înaintati Comitetului pentru Repatrieri, dupa 9 martie 1945 ». Dând curs insistentelor sovietice, prefectul de Constanta raporta ca « am ordonat un nou control în fiecare comuna si în fiecare oras (...). Controlul s-a efectuat între 17-20 mai a.c. (1945) si am descoperit înca 33 de persoane repatriabile ».
|
|
Last Updated on Wednesday, 30 December 2009 19:39 |
|
