Qirim Tatar Cultural Association of Canada

Negip Hagi Fazal (1906-1948): povestea unui erou tatar dobrogean Motto: “ Cine uita nu merita” (Seneca) PDF Print E-mail
Thursday, 18 May 2006 00:00


În perioada 1944-1989, regimul comunist din România a practicat o represiune cruda împotriva adversarilor sai politici, fara a tine seama de nationalitatea sau de credinta lor religioasa. Printre cei care au suferit rigorile represiunii comuniste se afla si membri ai etniilor turca si tatara din România. Cetateni loiali statului român, acestia au fost acuzati pe de o parte de origine sociala « nesanatoasa » (fiind considerati « burghezi », « mosieri ». « chiaburi », într-un cuvânt « exploatatori ») iar pe de alta parte pentru vina de a fi adapostit si sustinut în Dobrogea, pe conationalii lor tatari din Crimeea, în special dupa decizia de deportare a acestora de catre Stalin, în mai 1944, în Siberia si în alte regiuni ale fostei URSS.

În acest context, comunicarea de fata îsi propune sa evoce, în limita datelor de care dispunem pâna în prezent, câteva marturii privind activitatea anticomunista a unui patriot si om de cultura tatar : Negip Hagi Fazal. Aceasta evocare, prilejuita de centenarul nasterii sale are la baza câteva marturii orale ale fiului sau, ale unor turco-tatari din România si Crimeea care au beneficiat de ajutorul eroului tatar, precum si ale unor membri ai etniei care l-au cunoscut. Marturiile orale sunt completate cu informatii descoperite în arhivele românesti, în documentele publicate, în presa româneasca si turco-tatara post-comunista.
Pâna la prabusirea comunismului în România, în decembrie 1989, numele si opera acestei mari personalitati a etniei tatare au fost considerate tabuuri. Perioada post-totalitara a coincis însa cu o adevarata efervescenta în ceea ce priveste reconstructia identitara a etniei turco-tatare din România. Una din dimensiunile acestei reconstructii o reprezinta demersul comemorativ, tentativa de a realiza un Panteon eroic al istoriei recente al etniei. Într-un asemenea Panteon simbolic, Negip Hagi Fazal ocupa fara doar si poate locul central.

Negip Hagi Fazâl s-a nascut în satul Azaplar- Tatarul, judetul Constanta, la 17 aprilie 1906. Era fiul lui Hagi Fazâl si Serife, familie de tatari înstariti, imigrati din Crimeea în 1860 din cauza persecutiilor tariste. In afara de el, aceasta familie a dat culturii tatare dobrogene pe publicistul Mustegep Ülküsal, fratele sau si pe poeta Sa- liha Hagi Fazâl-Memet. A absolvit celebrul Seminar Musulman din Medgidia si apoi Scoala de Stiinte Coo- perative din Bucuresti. A lucrat ca inspector scolar la Banca Populara din Constanta iar apoi a muncit mosia parinteasca din satul Azaplar.
Din tinerete s-a dedicat activitatii de însufletire a vietii spirituale a tatarilor din spatiul românesc, publicand poeme, piese de teatru, operete, culegand proverbe, legende ca Kok koz, Bayar (Boierul cu ochi albastri), istorie, cantece populare si traditii folclorice tataresti, incepand cu secolul al XIIlea (casatorie, petit, critica moravurilor, viata satului- lucrari publicate în revista " Emel" , întemeiata în Dobrogea de fratele sau mai mare, Mustegep Ülküsal, revista ce continua sa apara si astazi. Printre poeziile sale amintim “Fata de tatar”, “Ruga”. A scris piese de teatru scurt ca Cas fidanlar (Tinere mladite), Crimeea, Petitul piese puse pe scena si jucate între anii 1933-1934 în multe sate din Dobrogea (Guner Acmola, Cartea iertarii, 2002). Operele sale exprima fidel crezul sau politic si national, fiind totodata documente literare, lingvistice, etnografice. Astfel, Crimeea este o drama epica a tatarilor crimeeni, ce sugereaza dezradacinare si peregrinare dar si drama sociala sarac-bogat. Actiunea piesei se petrece intr-un sat dobrogean interbelic, dar radacinile personajelor sunt in Crimeea. In actul I, batranul Krtveli spune catre copii : « Fata mea, Patria noastra de origine este Kirim-Iasil Yurt. Noi am fost creati din pamantul si din apa acelui tinut. Am fost nascuti pentru acele locuri, dar destinul crud ne-a imprastiat in aceste tinuturi indepartate. Ne-a despartit de noi, de pamantul imbelsugat si de apa ei cea dulce ». Simbolul focului sfant din Crimeea, elementele primordiale, apa si pamantul tin de traditia veche preislamica samanica. Messajul piesei este totusi unul optimist si anume ca speranta ramane si nu-l paraseste niciodata pe tatar. Testamentul politic al batranului Kurtveli este in fapt unul si acelasi cu cel al lui Negip Fazal : « sa nu te intristeze nenorocul epocii, sa ramaneti adevarati tatari ». Foarte interesant este si eseul folcloric Kiew Konusmasi (Nunta mirelui). (Revista de cultura a Primariei Municipiului Constanta, noiembrie 2003, nr. 11-387, p.72-73, Ghiuner Acmola, « Personalitati ale tatarilor dobrogeni- Negip Hagi Fazal- dramaturgul Tomis ). In 1933 infiinteaza Uniunea Culturala a Tinerilor Tatari, ca filiala a unei uniuni cu sediul in Bazargic, sub conducerea fratelui sau, Mustegep Ulkusal.
În contextul înclinarii balantei razboiului în favoarea trupelor Aliate, în anii 1943-1944, la 8 aprilie 1944, Marele Stat Major a decis retragerea trupelor române de pe frontul de Rasarit, pe fondul eliberarii peninsulei Crimeea de catre armatele sovietice din Frontul 4 Ucrainean. Odata cu retragerea trupelor româno-germane, au sosit în România (în special în Dobrogea) si un numar important de tatari crimeeni, dupa cum reiese din « Raportul informativ asupra starii de spirit a populatiei din municipiul si judetul Constanta pe luna aprilie 1944 », întocmit de prefectul judetului, Alexandru Ignatescu : «…Numarul mare de refugiati tatari veniti din Crimeea si din teritoriile URSS si care se afla încartiruiti în orasul si în comunele din judetul Constanta, prezinta un pericol permanent în ceea ce priveste ordinea si siguranta statului, într-ucât spera sa fie repatriati cât mai repede în Turcia. »
Numarul de refugiati tatari din Crimeea în Dobrogea va creste simtitor dupa emiterea de catre Comitetul de Stat al Apararii a Decretului nr. 5859 din 11 mai 1944, privind deportarea tatarilor crimeeni în Uzbekistan si în alte republici sovietice din Asia Centrala, document semnat de IV Stalin si contrasemnat de Beria, Molotov, Malenkov, Andreev, Kosâghin, Smirnov si alti organizatori implicati în operatiunea de purificare etnica a Crimeii. Ca pretext a fost invocata colaborarea unor elemente ale tatarilor crimeeni cu armata germana de ocupatie, prin participarea a circa 20.000 de luptatori în cadrul Comitetelor Nationale Tatare, create sub directa îndrumare a autoritatilor germane cu scopul de a contracara activitatea si lupta partizanilor sovietici.
Dupa înlaturarea regimului Antonescu si stabilirea prevederilor Conventiei de Armistitiu de la 12/13 septembrie 1944, prigoana împotriva tatarilor crimeeni s-a intensificat. Dobrogea a intrat în sfera prevederilor acestei conventii chiar înainte de a fi semnata la Moscova. Marturie în acest sens stau faptele petrecute pe teritoriul dobrogean odata cu instalarea trupelor sovietice, imediat dupa 23 august 1944. Astfel invocând necesitatea aplicarii riguroase a prevederilor Conventiei, art.5, ocupantul sovietic a solicitat în mod expres noilor autoritati române “repatrierea” urgenta a tatarilor refugiati din Crimeea” si pedepsirea aspra a tatarilor dobrogeni care le ofereau adapost si sprijin. Reprezentantul acestei comisii pentru aplicarea prevederilor Conventiei în judetul Constanta, maiorul sovietic Nekrasov acuza autoritatile române locale, la 27 decembrie 1944, de tergiversarea acestei probleme. Noul prefect al judetului, V. Dusa s-a conformat, a cautat si a predat urgent o parte a celor vizati. La începutul lui februarie 1945, acesta raporta MAI, ca « sunt întocmite liste din ordinul CAC (sovietica) pentru tatarii crimeeni supusi repatrierii « si ca pentru descoperirea acestora care sunt ascunsi (sic!) se cerceteaza si tatarii din Dobrogea » Organele MAI ca « s-au sustras repatrierii în URSS (a se citi Siberia în cel mai bun caz) un numar de 588 de cetateni sovietici, multi dintre ei tatari, care au fost înaintati Comitetului pentru Repatrieri, dupa 9 martie 1945 ». Dând curs insistentelor sovietice, prefectul de Constanta raporta ca « am ordonat un nou control în fiecare comuna si în fiecare oras (...). Controlul s-a efectuat între 17-20 mai a.c. (1945) si am descoperit înca 33 de persoane repatriabile ».
În ianuarie 1948, Directia Generala a Sigurantei a emis ordinul nr.58120 S prin care se cerea Comisariatului de Politie Portuara Constanta, « sa ia masuri pentru arestarea fostilor membri ai Comitetului Tatar din Crimeea, care în prezent sunt ascunsi în România : Erau date în urmarire generala un numar de 24 de persoane. Inspectoratului de Politie Constanta i se cerea « intensificarea cercetarilor pentru identificarea tuturor celor enumerati mai sus, rezultatele urmând a fi raportate de catre fiecare comisariat de politie din zona pâna la 19 februarie ».
Una din personalitatile dobrogene care s-a implicat în adapostirea tatarilor crimeeni a fost Negip Hagi Fazal. Acest fapt, aflat de autoritati si de NKVD, l-a determinat sa se ascunda la rândul sau în satele din judetul Constanta, prin paduri si fânete, prin poduri sau beciuri. Acesta a organizat reteaua de primire, repartizare în sate, a sustinut cu banii lui, vânzând grâu chiar armatei sovietice pe tatarii crimeeni, a difuzat manifeste prin tipografia proprie. A refuzat propunerile de a fugi în Turcia când înca mai era posibil spunând : « Nu-mi las poporul la greu ». O durere de masele îl obliga sa-si paraseasca ascunzatoarea într-o zi de octombrie (15), a anului 1948. În plin centrul Constantei, in dreptul cladirii unde se afla frizeria si beraria " Popular" este recunoscut si arestat. Casa parinteasca este arsa. Dupa numai cinci zile de arest si de torturi, familia a fost anuntata sa vina si sa ridice cadavrul de la morga, caci Negip Fazal se spânzurase în închisoare. Însa parul ars, limba muscata, capul zdrobit dovedeste cinismul celor care l-au torturat si ucis. Eroul national tatar, ar fi spus la revenirea în celula, dupa cumplitele torturi care i-au pricinuit decesul în numai 6 zile: “ Nu credeam ca exista asa de multe metode de schingiuire. Nu credeam ca un om poate sa reziste…” (relatare dl. Bora Fazal, fiul).
Populatia turco-tatara din Dobrogea îi pastreaza vie amintirea, în fiecare an, icepand din 1990, este pomenit prin slujbe religioase, manifestari culturale si pelerinaje la mormântul din cimitirul satului Tataru. Un exemplu este si Concursul Eroul national- Negip Hagi Fazal, ajuns in 2006 la a IIIa editie (Sursa:Dictionarul personalitatilor turco-tatare - Agi-Amet Gemal)
Despre rezistenta anticomunista a lui Negip Fazal, precum si a altor intelectuali turco-tatari dobrogeni sa lasam în continuare sa relateze pe o refugiata tataroaica din Crimeea, la vremea când copil fiind, aceasta se ascundea în Dobrogea împreuna cu familia ei (1944-1952), Enise Resit Memet din Ahmescit (denumirea tatara a capitalei Crimeii, Simferopol):
« Dupa ocuparea României de catre trupele rusesti, am fost nevoiti sa ne mutam, …În casa acelui om- câti eroi stiuti si nestiuti, a dat neamul nostru, mai erau si alti crimeeni, am mai uitat numele în toti acesti ani cumpliti (…). De altfel dl. Negip (Fazal), dl. Irstamambet, ne trimiteau numai în casele care prezentau garantia încrederii în cinste. Acesti oameni, ne ascundeau, împarteau cu noi hrana lor si asa împutinata de razboi, riscând închisoarea, riscând Siberia! ” .
Dr. Feuzi Ridvan isi aminteste despre personalitatea eroului tatar (Emel, octombrie 2004, nr.4, Guner Acmola, « Originea si evolutia problemei nationale a tatarilor-scurt istoric, p.14-16) : “ Prima mea descindere in Azaplar (Tataru) a insemnat ospitaliera primire in familia generoasa a lui Negip Hagi Fazal, fiu Bora Ulkusal Fazal, fiica Suyaum Memet, in sanul caruia…”. Documente din arhivele romane arata ca tatarii regugiati din Crimeea incepand din noiembrie 1943, prin Odessa, erau ajutati de autoritatile si romane si de trei tatari : Negip Fazal, Abdula Ibadula si dr. Ahmet Ozenbasli.

La 11 martie 1953 a fost condamnat la pedepse aspre un grup format din 14 tatari si un român, acuzati de participare si constitutire de organizatii contrarevolutionare, propaganda pentru asa-zisa Eliberare a Crimeii si formarea unui stat independent tatar, colectare de bani si alimente, gazduire a elementelor nationale crimeene, colaborare cu trupele germane în timpul razboiului, spionaj în favoarea Turciei si Marii Britanii prin intermediul Consulatului turc din Constanta (arestare 19 aprilie 1952, dosar ancheta nr. 2280, 4 volume). Una din condamnate, Sultan Fazal (8 ani), fusese sotia lui Negip Hagi Fazal. Conform sentintei nr.179 a Tribunalului Teritorial Bucuresti aceasta a fost condamnata la 8 ani inchisoare. Au mai fost arestati de asemenea sora sa Salia Memet- Fazal si cumnatul sau, Memdu Memet.

Brosura editata de UDTTMR în anul 2000 la Constanta, intitulata, Miscarea nationala a tatarilor crimeeni (evenimente, fapte, eroi), tradus si coordonat de profesorii E. si Y. Memedemin, 2000, cuprinde de asemenea la final o lista de 47 de minoritari turci si tatari, victime ale temnitelor comuniste. Lista cuprinde si numele sotilor Negip si Sultana Fazal.
Cicerone Ioanitiu, el însusi detinut în temnitele comuniste a initiat dupa 1990, un laudabil demers de repertoriere a victimelor represiunii comuniste din România, în lucrarea sa în mai multe volume, Victimele terorii comuniste (arestati, torturati, întemnitati, ucisi). Autorul a identificat între alte victime ale gulagului comunist, un numar de 65 de minoritari turco-tatari, intre care figureaza Negip Fazal si sotia sa, Fazal Sultana, nascuta la 31 ianuarie 1913, intelectuala si militanta a comunitatii tatare din Dobrogea, prima poeta tataroaica din Dobrogea.
Institutul National pentru Studiul Totalitarismului a realizat începând din 2001, sub coordonarea lui Octavian Roske, un dictionar al represiunii comuniste în România, poate cel mai complet pâna în acest moment, în care îsi gasesc locul laolalta, calai si victime. Intre zecile de eroi turco-tatari arestati sau ucisi se numara de asemenea si sotii Fazal.
Note
În ceea ce priveste alterarea identitatii etno-confesionale a turco-tatarilor din România în vremea regimului comunist, precum si despre eforturile acestei minoritati de redefinire a identitatii sale în contextul societatii românesti post-comuniste, a se vedea Cezar Aurel Banu, „ Memorie, alteritate si reconstructie identitara: minoritatea turca si tatara din România în contextul societatii post-comuniste (1989-2005) ”, 17 martie 2005, Universitatea Laval din Québec, Canada si Bucuresti, 13-14 mai 2005; „Minoritatea turco-tatara din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”, comunicare prezentata la colocviul cu tema „ Minoritatea turco-tatara din România între traditie si modernitate (1918-1989)”, organizat la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, 15 ianuarie 2003; articolele „ Minoritatea din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”, în Cas (Tânarul), nr.1 (ianuarie), 2003; „Cultul musulman din România în timpul regimului comunist (1944-1989), în Dosarele istoriei, nr.9 (septembrie) 2003, „ Cultele si sectele din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”.



Despre contextul istoric care a condus la deportarea masiva a populatiei tatare crimeene, de catre Stalin, în mai 1944, a se vedea articolele publicate în revista Uniunii Democrate a Turcilor si Tatarilor Musulmani din România (UDTTMR), Cas (Tânarul): Cezar Aurel Banu, “Comemorarea deportarii tatarilor crimeeni (“Surgun “) (60 ani: 18 mai 1944 - 18 mai 2004). Memorie si uitare, trecut traumatic si istorie confiscata », în nr.7 (iulie 2004), ibidem, “Deportarea tatarilor crimeeni (Sürgünul) în arhivele sovietice”, nr.8 (august), 2004, precum si comunicarile: “ Mémoire et oubli, passé traumatique et histoire confisquée: la déportation des Tatars de Crimée par le régime stalinien en mai 1944 (Memorie si uitare, trecut traumatic si istorie confiscata : deportarea tatarilor crimeeni de catre regimul stalinist în mai 1944)», prezentata la 2 noiembrie 2004, la Universitatea Laval din Québec, Canada, Memorie si uitare, trecut traumatic si istorie confiscata », prezentata la sediul UDTTMR- Bucuresti, la 18 mai 1944.



În acest sens a se vedea, Güner Acmola, Cartea iertarii (1999), precum si articolele „ Experimentul Pitesti- Reeducarea prin tortura”, editia a IIIa, 2002, Pitesti, Fundatia Culturala Memoria, filiala Arges, Ibidem, “Rezistenta tatara în Dobrogea”, p.371-376, Cuget liber, Constanta, 21 mai 1992, « Tatarii nu-si uita eroii » si Observator, 23 noiembrie 1999, « Rezistenta anticomunista tatara în Dobrogea »; Ibidem, revista Emel, an , nr. 4, p.14-16, « Originea si evolutia problemei nationale a tatarilor ».
„ Experimentul Pitesti- Reeducarea prin tortura”, editia a IIIa, 2002, Pitesti, Fundatia Culturala Memoria, filiala Arges, Güner Acmola, “Rezistenta tatara în Dobrogea”, p.376;
Miscarea nationala a tatarilor crimeeni (evenimente, fapte, eroi), traducere si coordonare prof. E. si Y. Memedemin, 1999, Constanta, p.38-40, Addenda.
Cicerone Ioanitiu, Victimele terorii comuniste (arestati, torturati, întemnitati, ucisi), Bucuresti, Editura Masina de scris, 2002, vol.I-VII.
Octavian Roske, coord., Mecanismele represive în România (1945-1989), Bucuresti, INST, vol.I (A-C), 2001, vol. II (D- G), 2002 si vol. III (H-M), 2005.
Marian Cojoc, coord., Rezistenta armata în Dobrogea (1945-1960), Bucuresti, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST), 2004.
Document nr. 28, ``Proces verbal al Directiei Regionale de Securitate Constanta, încheiat de lct. Gheorghe Mihaila privind cercetarile lotului nr. 2 al ” bandelor subversive teroriste din Regiunea Dobrogea în frunte cu preot Mihailescu, Jarnea Dumitru, scriitor Alexandru Popescu Scarisoranu, doctor Apostol Paul ``, p. 114-126; document nr. 37, 1949, octombrie 13, `` Sentinta nr. 553/1949 pronuntata de Tribunalul Militar Constanta asupra lotului al doilea, în frunte cu preotul Dumitru A. Mihailescu``, p. 175-199;
Ibidem, document nr. 97, 22 iunie 1960, `` Proces verbal de interogatoriu al învinuitului Tudor Petre din comuna Ciocârlia``, p. 391-394.
Revista UDTTMR, Kara Deniz (Marea Neagra), an XIV, nr.129, decembrie 2002, Virgil Coman, “ Marturii documentare privind tatarii din Dobrogea (6 septembrie 1940-6 martie 1945)”, p. 4.
În legatura cu acest decret precum si cu operatiunea de organizare si de deportare a tatarilor crimeeni, a se vedea pe larg, cele doua articole publicate de mine în ziarul Cas (Tânarul).
Virgil Coman, “ Marturii documentare privind tatarii din Dobrogea (6 septembrie 1940-6 martie 1945)”, p. 4.
Ibidem.
ANC, fond Inspectoratul General Administrativ Constanta, dosar 8/1944, f.7.
Ibidem, dosar 35/1945,f.45.
Ibidem,f.39.
Ibidem,fond Prefectura Constanta, dosar 298/1945, f.22.
Ibidem, f.39.
ANIC, fond Inspectoratul de Politie Constanta, dosar nr. 133/1945-1947, f.110.
Ibidem, f.111.
Ibidem, fond Prefectura Constanta, dosar nr.1/1945, f.491.
Ibidem, BARAI. Fond 2, dosar 928, f.148.
Ibidem, fond XII, dosar 487, vol. III, f.99.
Ibidem, f.152.
Arhivele Nationale Braila, fond Politia Portului Braila, dosar 206 A/1947-1948, f.105-106. A se vedea si Dosarele istoriei, an VIII, nr.9 (85), 2003, « Credinte si credinciosi în România comunista », Cezar Aurel Banu, p.56-60, « Cultul musulman din România (1945-1989) ».
Ghita Ionescu, Comunismul în România, Bucuresti, Editura Litera, 1994, p.217.
Güner Acmola, „Rezistenta tatara din Dobrogea”, in , p. 372.
Aceasta institutie de traditie, de învatamant religios a fost închisa definitiv de comunisti în 1967. Cladirea ei a fost utilizata pâna în 1990 în alte scopuri.
Emel (Ideal), nr.1, ianuarie 2004, p.32.
Ibidem, f.49.
Ibidem, f.54.
Ibidem.
Ibidem, f.137-150.
Ibidem.
Ibidem.
Ibidem, dosar 2280, vol.II, f.22.
Ibidem.
Ibidem, f.23.
Ibidem, f.58-59.
Ibidem, f.130.
Ibidem, dosar 2280,vol.I, f.10-11; Marian Cojoc, « Regionala Marea - episod al rezistentei anticomuniste din Dobrogea (1948-1952)”, în Timpul istoriei, vol. II, Profesorului Dinu C. Giurescu, volum îngrijit de Ioan Scurtu si Mihai Radulescu, Univesitatea din Bucuresti, 1998, p.332-340).
Enise Resit Memet, « Destinul unei fete tatare din Crimeea », partea I, p.31-32, în revista Emel (Ideal), nr.6, martie 2005, p. 42-44.
Ibidem, p.23.
Ibidem , partea a IIa, nr. 7, iulie 2005, p.22-23.
Ibidem, p.24.
Ibidem, p.42.
Ibidem, p.43.
Ibidem.
Güner Acmola, interviu cu Sevghin Emin, “Gemene de 4 ani deportate la Bicaz”, p.42-44, în revista Emel(Ideal), nr. 6, martie 2005.
A se vedea revista Emel, an I, nr. I, octombrie 2004, p.31-32.
Ibidem, „Coltul detinutului politic”, p. 36.

Bibliografie

Arhive
1. Arhivele Nationale Constanta, fond Inspectoratul General Administrativ Constanta, 1944-1953;
2. Ibidem, fond Prefectura Constanta, 1944-1948;
3. Ibidem, fond Inspectoratul de Politie Constanta, 1944-1950;
4. Arhivele Nationale Braila, fond Politia Portului Braila, 1952-1953;
Lucrari generale
Cojoc, Marian, coord., Rezistenta armata în Dobrogea (1945-1960), Bucuresti, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST), 2004.
Ioanitoiu, Cicerone, Victimele terorii comuniste (arestati, torturati, întemnitati, ucisi), Bucuresti, Editura Masina de scris, 2002, vol.I-VII;
Ionescu, Ghita, Comunismul în România, Bucuresti, Editura Litera, 1994;
Memedemin Yasar si Memedemin E., coord., Miscarea nationala a tatarilor crimeeni (evenimente, fapte, documente), Constanta, 1999 (volum aparut cu sprijinul UDTTMR);
Roske, Octavian, coord., Mecanismele represive în România (1945-1989), Bucuresti, INST, vol.I (A-C), 2001, vol. II (D-G), 2002 si vol. III (H-M), 2005.
Studii si articole
Acmola, Guner, “Rezistenta tatara în Dobrogea”, în Experimentul Pitesti- Reeducarea prin tortura, editia a IIIa, 2002, Pitesti, Fundatia Culturala Memoria, filiala Arges, p.371-376;
Ibidem, interviu cu Sevghin Emin, “Gemene de 4 ani deportate la Bicaz”, în revista Emel, nr. 6, martie 2005, p.42-44;
Ibidem, interviu cu „ Kadrie Nurmambet”, în revista Emel, nr.7, iulie 2005, p.32-35 ;
Ibidem, « Originea si evolutia problemei nationale a tatarilor », în revista Emel, an I, nr.4, p.14-16;
Banu, Aurel Cezar, « Minoritatea din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”, în Cas (Tânarul), nr.1 (ianuarie), 2003, p. 3-4;
Ibidem, „Cultul musulman din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”, în Dosarele istoriei, nr.9 (septembrie) 2003, „ Cultele si sectele din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”, p.56-60;

Ibidem, “Comemorarea deportarii tatarilor crimeeni (“Surgun “) (60 ani: 18 mai 1944 - 18 mai 2004). Memorie si uitare, trecut traumatic si istorie confiscata », în Cas (Tânarul),nr.7 (iulie 2004), p.3-4;

Ibidem, “Deportarea tatarilor crimeeni (Sürgünul) în arhivele sovietice”, în Cas (Tânarul), nr.8 (august), 2004, p.4;

Cojoc, Marian, « Regionala Marea - episod al rezistentei anticomuniste din Dobrogea (1948-1952)”, în Timpul istoriei, vol. II, Profesorului Dinu C. Giurescu, volum îngrijit de Ioan Scurtu si Mihai Radulescu, Univesitatea din Bucuresti, 1998, p.332-340;
Coman, Virgil, “ Marturii documentare privind tatarii din Dobrogea (6 septembrie 1940-6 martie 1945)”, în revista UDTTMR, Kara Deniz (Marea Neagra), an XIV, nr.129, decembrie 2002, p. 4 si 6;
Islean, Celebi, “Hogea, poetul, patriotul din Albesti, Saip Veli Abdula”, în revista Emel, an I, nr.4, octombrie 2004, p.10-11;
Resit Memet, Enise, « Destinul unei fete tatare din Crimeea », partea I, p.31-32, în revista Emel (Ideal), nr.6, martie 2005, p. 31-32;
Ibidem, « Destinul unei fete tatare din Crimeea”, partea a IIa, în revista Emel, nr.7, iulie 2005, p. 22-25;
Revista Emel, an I, nr.4, octombrie 2004, „Coltul detinutului politic”, p. 36.

Comunicari stiintifice

Ibidem, „Minoritatea turco-tatara din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”, comunicare prezentata la colocviul cu tema „ Minoritatea turco-tatara din România între traditie si modernitate (1918-1989)”, organizat la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, 15 ianuarie 2003, cu sprijinul Asociatiei Studentilor de la Facultatea de Istorie (Erasmus), al Catedrei de Studii Turcice de la aceeasi facultate, al Ministerului Culturii, Departamentul Cultelor si al Uniunii Democrate a Turcilor si a Tatarilor Musulmani din România (UDTTMR), filiala Bucuresti;

Ibidem, “ Mémoire et oubli, passé traumatique et histoire confisquée: la déportation des Tatars de Crimée par le régime stalinien en mai 1944 (Memorie si uitare, trecut traumatic si istorie confiscata: deportarea tatarilor crimeeni de catre regimul stalinist în mai 1944) », prezentata la 2 noiembrie 2004, la Universitatea Laval din Québec, Canada, în cadrul zilei de studii organizate de Catedra de Cercetare a Canadei în Istorie Comparata si Memorie, cu tema « Les mémoires post-communistes et post-totalitaires (Memorii post-comuniste si post-totalitare)»;

Ibidem, « Comemorarea deportarii tatarilor crimeeni. Memorie si uitare, trecut traumatic si istorie confiscata », comunicare prezentata la sediul UDTTMR- Bucuresti, la 18 mai 1944, cu ocazia celei de-a 60-a comemorari a deportarii tatarilor crimeeni (simpozion comemorativ).



Qirim Tatar Cultural Association of Canada
May 18, 2006


Last Updated on Wednesday, 30 December 2009 21:22
 
Official Website of Tatar World design by TatarWorld.com