|

13 Martie 1937- 4 Mai 2006
Dedicat lui Altay Kerim scriitor, poet, dramaturg, translator, redactor Radio/TV, jurnalist, profesor universitar de origine tataro-turca din Romania, care s-a stins din viata pe data de 4 Mai, 2006 la orele 9:25 dimineata in Constanta, Romania.
Supravietuit de sotie Ghiulsen, fiica Leyla, fiu Enver, nepoata Ayla etc. Altay Kerim a lasat opere nemuritoare ce merita traduse in toate limbile pamintului. Iata citeva nume din prolifica opera literara a lui Altay Kerim:Dictionar in 3 limbi: Tatar- Turc- Roman premiera lexicografica mondiala compus din 10500 cuvinte si proverbe tataresti.
Nuvela de dragoste Kaniye, care descrie viata, obiceiurile si cultura unei comunitati mici dar puternice de tatari- turci din Romania in convietuirea pasnica a acestora cu poporul roman. Poemul Ayla Viu (I Love You) (joc de cuvinte) dedicat nasterii primei lui nepoate, punte de legatura intre doua lumi.
Tinichigiul Samil, piesa de teatru in 2 acte, 14 scene scrisa in asteptarea nemiloasa a Mortii.
Serviciile memoriale vor continua la resedinta din North Port Florida, in paralel cu cele din Romania tinute de restul membrilor familiei. Detaliile vor urma! ___________________________________
7 Mai, 2006 11:25pm North Port, Florida
Trei zile au trecut de cind tatal meu s-a strecurat in Nefiinta. Trei zile de lacrimi, intrebari, rugaciuni si remuscari launtrice de genul: “Ce ar fi trebuit sa fac si sa zic sau sa nu fac si sa nu zic cind tata inca era pe Pamint.
Am privit sus spre cer in timp ce conduceam pe autostrada si am vazut Luna. Si mi-am zis: “ Asta e prima oara cind vad Luna de cind tata nu mai e.”
Si dintr-o data mi s-a facut lumina (m-am luminat): “Ce ar fi vrut tata sa fac eu acum?” Sa cheltuiesc bani grei si sa pun o piatra de marmura si diamante pe mormint? “Sa-i construiesc statuie in Cismigiu??” Sau “Sa joc la Lotto si sa cistig bani grei???” Cine n-ar vrea asta? “Saracul tata a visat tot timpul ca o sa cistige!”
Mai presus de orice, cred ca el si-ar fi dorit ca eu sa-l prezint Lumii prin una din piesele pe care le-a scris. Urmatoarea poezie a fost scrisa in iulie, 2000 la Bradenton Florida cu ocazia nasterii primei si unicei nepoate. Si pe care, dupa cum toti stim a iubit-o fara masura...
Poemul este o reflectie a Sufletului sau: Pur si Neegoist, Generos si Curajos, Umil dar Extraodinar, de Bogat in Caldura si Spirit de Sacrificiu.
Ayla Viu I Love you (Joc de cuvinte)
Fata mosului Ayla Fata fetei mele Ayla Cine mai e ca mine fericit pe lumea asta? America pe care o vazusem numai in vis Iata este gazda mea de doua luni Florida Paradis american, am ajuns la tine Ayla! Nepoata mea, sufletul meu, lumina ochilor mei Ayla Miericica mea, dulceata mea, viata mea Ayla Ocisorii tai rotunzi si albastrei Numai e nevoie de semn de deochi papusa mea! Gurita mica de margaritar Nasucul mic miroase a lapte fraged Papusa frumoasa ma ridici spre stele... Parul tau de aur imi aminteste de copilarie Mirosi a lapte fraged, imi gidila narile Fata ta de ingeras Nepoata mea, prin tine traiesc in secolul al 21 lea Bucuria de a fi bunic n-are hotare.
Multumesc tuturor celor care l-ati cunoscut si ia-ti daruit numai bucurii cind era printre noi...
Multumesc tuturor celor care nu l-ati cunoscut si tot i-ati daruit bucurii cind era intre cele doua lumi...
Multumesc tuturor celor care v-ati amintit de El si dupa.
Leila Kerim Wilson
|