C.A. : Ati avut în programul dvs de la Constanta, o întâlnire cu redactorii sefi de la Kara Deniz, Emel si Caslar.

I.I. : Mass media întotdeuna a jucat un rol important în viata unei natiuni sau a unui popor si de aceea am tinut foarte mult sa stau de vorba cu reprezentantii acestor publicatii .

Daca Kara Deniz si Caslar au o situatie financiara mai buna, nu acelasi lucru putem spune despre Emel, care la ora actuala apare o data la 6 luni din lipsa de fonduri. Inimoasa dna Guner Acmolla se lupta aproape singura sa mentina în viata o publicatie de traditie pentru etnia noastra. Cred ca n-ar strica un ajutor din partea UDTTMR pentru ca aceasta revista fondata de fratele eroului national tatar, Negip Fazal, Mustegip Ulkusal sa apara mai des si într-un tiraj mai mare. Din câte am aflat de la alti membri ai comunitatii, nici ziarul Kara Deniz nu apare cu regularitate, asa ca membrii comunitatii tatare din tara afla cu întârziere despre evenimentele din lumea tatara si atunci când ziarele apar, ramân la sediul filialelor din judet fara ca tatarii din Dobrogea si din tara sa aiba acces la ele. Suntem convinsi ca redactia ziarului a luat cunostinta de aceste aspecte negative si ca va lua urgent masurile corespunzatoare de îndreptare.
Am rugat redactorii acestor ziare sa scrie mai mult despre evenimentele din Crimeea si despre tatarii din diaspora. Daca voi fi solicitat, le voi acorda si eu informatii din Canada si SUA, asa cum procedez de ceva vreme prin intermediul dlui Cetin Anefi. Noi trebuie sa tinem la curent mass media tatareasca permanent cu ceea ce se petrece în diaspora etniei. Am ramas foarte surprins, la întâlnirea cu studentii tatari, la universitatea Ovidius din Constanta, ca tineretul tatar din România nu stie mai nimic despre fratii lor din Crimeea, care lupta pe strazile din Simferopol (Akmescit), pentru redobândirea drepturilor parintilor lor.
Ma asteptam ca la aceasta întâlnire sa participe multi tineri, dar din pacate nu au venit decât 7-8. Am înteles însa ca se organizeaza lunar o serie de serate tineresti (toplantiuri), la care participa foarte multi tineri tatari. Aceasta nu e rau. Iata de ce ziarele noastre trebuie sa joace un rol important în educarea tineretului nostru, organizând împreuna cu Asociatia de Tineret a UDTTMR, « Ismail Gaspirali », colocvii, simpozioane, mese rotunde. Astfel se pot discuta diverse teme de interes pentru etnia tatara, ca rolul tineretului tatar în societate, despre eroii tatari, despre originea tatarilor, o tema de actualitate despre care se discuta foarte mult.

C.A. : Din câte am înteles, ati inclus în programul dvs din România, o vizita si la mormântul eroului national tatar, Negip Hagi Fazil.

I.I. : Despre Negip Hagi Fazil am scris un articol în limba engleza, cu ocazia a 100 de ani de la nastere, articol pe care apoi l-am tradus si în româneste. În acest fel, desi nu sunt de profesie istoric sau scriitor, am adus omagiul si totodata modestul meu aport la cunoasterea eroului natiunii noastre în lume. Cu regret trebuie sa spun ca foarte putin s-a scris despre acest erou al natiunii noastre. Multi tineri tatari din România dar si adulti, nu stiu mai nimic despre Negip Fazil. Este timpul ca faptele acestui martir al neamului nostru sa fie mentionate mai des în ziarele din tara si din diaspora. Ar trebui sa cream Fundatia Negip Fazil, ca sursa de inspiratie si încurajare a tinerilor tatari din Dobrogea. Fiecare natiune civilizata a lumii are propriul sau Panteon de eroi si de oameni de geniu. Constructia arhitecturii simbolice a Panteonului tatar este în curs de derulare, el fiind posibil numai de data recenta, dupa prabusirea comunismului în România si URSS.
Am avut onoarea de a cunoaste pe fiica lui Negip Fazil, dna Suyum Mehmet, cu ocazia vizitei mele la mormântul eroului nostru. Dl Ageacai Seladin personal ne-a condus în satul Tataru, unde am depus un buchet de flori la mormântul acestui brav tatar care si-a sacrificat viata pentru cauza natiunii noastre, dreptul la libertate si respect pentru tatarii crimeeni .

C.A. : Stim cu totii ca religia musulmana reprezinta un liant important pentru etnia noastra, în special în momentele de restriste ale istoriei încercatului nostru neam. De aceea nu putea sa lipseasca din programul vizitei dvs, o întâlnire cu reprezentantii clerului musulman din România.

I.I. : Desigur. Am avut în agenda noastra si o întâlnire cu conducerea religioasa musulmana din România. Planuisem sa discutam câteva probleme foarte importante cu tânarul muftiu, dl Yusuf Murat. Prin bunavointa aceluiasi inimos presedinte al UDTTMR, dl Ageacai Saladin, ne-am deplasat la sediul Muftiatului din Constanta .

Acolo, timp de aproape o ora, am abordat câteva probleme care ne-au fost aduse la cunostinta de catre unii membrii ai Canadian Tatar Cultural Association. În ultimii ani ai regimului Ceausescu, multi tatari din România, care nu mai aveau cu ce sa-si întretina familiile, si-au parasit satele si s-au stabilit în orase. Destui tatari si turci dobrogeni au emigrat în Turcia. Sate întregi au ramas pustii dupa plecarea lor. Au ramas însa kabirurile parintilor sau bunicilor lor din mezarlikuri. Aceste cimitire musulmane sunt în paragina sau au fost pur si simplu devastate de raufacatori din satele învecinate locuite de alte etnii. O etnie, oricare ar fi ea, supravietuieste între altele si prin cultul fata de stramosii sai. Gardurile au fost distruse iar cirezi de vite sau turme de oi pasc printre mormintele stramosilor nostri. Consideram ca este necesara o anume pietate fata de cei disparuti, indiferent ca ei sunt tatari, turci, români sau alte nationalitati. Ne-am interesat daca Muftiatul are cunostinta despre aceste fapte si daca s-au luat masuri de remediere. Am dat ca exemplu mezarlikul din Idriz Kuyusu (Veteranu), care este într-o situatie jalnica. Aceeasi înfatisare deprimanta o are si mezarlikul din Azaplar (Mihail Kogalniceanu). Am primit asigurari ca se vor lua masurile de rigoare, de împrejmuire a acestor locuri sacre si ca vor fi sesizate organele abilitate, în legatura cu profanarea cimitirelor musulmane din localitatile mentionate. Muftiul a invocat problema fondurilor, care sunt mici sau lipsesc. Acesta a subliniat necesitatea ajutorului financiar si edilitar, în special din partea UDTTMR si a cetatenilor de etnie turca si tatara din localitatile în care acestia formeaza grupuri mai mult sau mai putin compacte. Dsa sa a mai adaugat ca ar fi necesare si niste fonduri venite de la membrii comunitatilor tatare din diaspora. I-am promis ca noi vom analiza aceasta situatie si ca vom face tot ceea ce va depinde de noi. Deasemenea, i-am sugerat ideea de a înstiinta si de a cere ajutor de la guvernul român, prin Ministerul Culturii si al Cultelor. Consider ca aceste ajutoare sunt binevenite, dar, în acelasi timp, în aceasta perioada de descentralizare administrativa, ce a urmat caderii comunismului în România, cred ca un rol deosebit revin consiliilor locale ale comunelor si satelor locuite de grupuri de turci si de tatari si fireste si consiliilor judetene, Constanta, Tulcea, municipiului Bucuresti, Galati, Turnu-Severin, etc. Adica exact geografia simbolica a locurilor unde se afla concentrati etnici de ai nostri si unde se afla totodata vestigii ale culturii turco-tatare din România (monumente, moschei, cimitire, fântâni, cladiri, etc).
O alta problema pe care am ridicat-o la Muftiatul din Constanta a fost crearea unei cantine comunitare si acordarea unei mese de prânz copiilor tatari si turci orfani, din familiile sarace dar si pentru cei adulti (someri, persoane în vârsta, ramase fara nici un sprijin). Dupa decembrie 1989, multi turci si tatari din Medgidia spre exemplu, pur si simplu nu au ce pune pe masa, caci « punerea pe butuci » a marilor uzine IMUM si Cimentul (unde personalul muncitor a fost redus la câteva sute, multi au ramas pe drumuri, negasind nici un loc de munca de aproape 10-12 ani). Populatia tatara de aici zace într-o saracie crunta. Pe multi dintre ei bolile profesionale, saracia îi curata, unul dupa altul, la vârste premature, de 45-55 ani. Media de vârsta chiar în timpul regimului ceausist era de circa 70 de ani. Oare vocea lor nu a fost înca auzita ? Un regim aberant, bazat pe o industrializare excesiva în raport cu resursele naturale si fara a tine seama de normele elementare de protectia mediului a condus la situatia de azi. Consideram ca trebuie facut ceva. Ar fi necesare programe concrete, elaborate la nivel guvernamental si local care sa încadreze pe acesti mostenitori nevinovati ai unui regim funest.

C.A.: Spuneti-ne va rog câteva cuvinte despre vizita dvs si a dlui Fikret la sediul din Bucuresti al UDTTMR.

Personal, ca membru al acestei filiale etnice, regret ca n-am avut posibilitatea de a participa direct la întâlnire. Însa am putut afla câte ceva prin intermediul mamei mele, Anefi Vildan, vicepresedinte în comitetul de femei.

I.I. : Întâlnirea cu membrii filialei din Bucuresti a UDTTMR a fost una deosebita. Am avut discutii foarte interesante cu reprezentanti ai intelectualitatii turco-tatare de aici dar si cu etnici de toate categoriile de vârsta sau profesie. Am avut parte de o primire foarte calduroasa si am fost asteptati cu kobete si cu alte mâncaruri traditionale tataresti. Transportul de la Constanta la Bucuresti ne-a fost asigurat de dl Sali Negiat, vice-presedinte al UDTTMR. Cu bunavointa domniei sale am vizitat în aceeasi zi, Palatul Parlamentului, unde am avut o scurta întâlnire cu dl Vasile Radulescu, seful de cabinet al dnei Daniela Popa, MP (Partidul Conservator).
La sediul UDTTMR Bucuresti, dupa introducerea facuta de dl Kiyaseddin Uteu, presedintele filialei din capitala, atât eu cât si dl Fikret Yurter am explicat celor prezenti scopul vizitei noastre în România. Apoi am dat citire Apelului la Unitate al Tatarilor Crimeeni din Diapora, document care fusese lansat la Constanta. Toti cei prezenti, între care mentionez pe dl Genan Bolat, de la Ministerul Cultelor si Culturii, profesorii universitari dr. Eden Ali, Yusuf Nevzat-Sarighiol, profesorul Seitabla Rustem, dna profesor gradul I, pensionar Anefi Vildan, dna asistent medical Saber Bektemir, vice si respectiv presedintele comitetului de femei UDTTMR Bucuresti, ca si toti membrii prezenti la aceasta întâlnire de suflet a etniei noastre, ne-au lasat o impresie deosebita. Doresc sa multumesc si pe aceasta cale pentru suportul lor entuziast pentru Apelul la unitate. Dl Kiyaseddin Uteu m-a impresionat foarte mult pentru receptivitatea de care a dat dovada fata de demersul nostru unificator. Ne-a impresionat pâna la lacrimi poezia sa, Merhum Niyazi Ocam’a, recitata în fata asistentei.
M-a impresionat mult deasemenea initiativa personala si totodata extrem de curajoasa a dlui Genan Bolat, care cu mult înaintea dezintegrarii URSS, imediat dupa politica de glasnost si perestroika, lansate de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în 1985, s-a deplasat cu trenul la Kiev si de acolo în Crimeea, unde se stabilisera primii tatari crimeeni reveniti din Uzbekistan cu gândul ca vor reusi sa-si recapete locuintele si proprietatile confiscate de Stalin în perioada Surghiunului din mai 1944. Dl Genan Bolat a dormit împreuna cu ei în bordeie, pe asternuturi de paie, fara canalizare si electricitate, fara caldura, împartind cu acesti bravi tatari ultima bucata de pâine si conservele pe care le adusese în Crimeea. Mi-au dat lacrimile când acesta ne-a spus ca tatarii nostri crimeeni încercau sa-si construiasca câte un mic adapost oriunde gaseau un petic de pamânt. Ei faceau acest lucru numai noaptea si în locuri adesea nefavorabile. Ziua veneau autoritatile rusesti cu tractoarele pe senile si cu cabluri groase pentru a darâma tot ceea ce tatarii nostri apucau sa construiasca peste noapte. Sunt momente cu adevarat tulburatoare si de neuitat ale zbuciumatei noastre istorii, povestite de un patriot tatar din România. Gestul sau curajos aminteste de sprijinul tatarilor din Dobrogea pentru conationalii lor crimeeni, în anii prigoanei staliniste. Dl Genan Bolat riscându-si propria viata, s-a deplasat în Crimeea ca sa le întinda o mâna de ajutor tatarilor nostri aflati în nevoie. Este un gest de solidaritate care ne întareste si mai mult încrederea în idealul nostru de unitate al tatarilor din lumea întreaga. Poate voi mai avea ocazia de a reveni cu detalii privind amintirile bravului nostru patriot. Permite-mi sa îl felicit si cu acest prilej pentru gestul sau patriotic, pentru sufletul sau nobil, pus în slujba ajutorarii fratilor nostri de sânge.

C.A.: Dupa România, a urmat apoi vizita din Bulgaria. Cum a decurs în linii mari, întâlnirea cu reprezentantii tatarilor de acolo ?

I.I. : Dl Sali Negeat, fostul deputat al UDTTMR a fost foarte amabil si ne-a condus în Bulgaria cu masina sa personala. Dupa ce am trecut Dunarea pe la Giurgiu, ne-am întâlnit cu membrii comunitatii tatare. La circa 70-80 km se afla orasul Vetovo si regiunea Ruse. Aici traieste cea mai puternica comunitate tatara din Bulgaria, am putea spune chiar ca în foarte multe locuri, tatarii si turcii sunt majoritari. Primarul orasului Vetovo, dl Reyhan Habil, este un tatar crimean la origine. Acesta, împreuna cu presedintele comunitatii tatare din regiune ne-au facut o primire deosebit de calduroasa. La conferinta care a avut loc la sediul comunitatii tatare, a participat si dl Ablekim Reyhan, membru în parlamentul bulgar, ca deputat din partea comunitatii tatare, presedintele asociatiei Societatea Civila si membru al comitetului de cultura pentru minoritati. Cu acestia am avut discutii cu privire la tatarii crimeeni din diaspora. Dupa ce am prezentat Apelul nostru de chemare la unirea tuturor tatarilor crimeeni, am avut discutii pe marginea acestei teme. Ei s-au bucurat enorm, au primit cu entuziasm aceasta ideee si m-au asigurat ca vor face tot ceea ce este posibil ca sa-i integreze pe toti tatarii crimeeni din Bulgaria, în aceasta federatie pan-tatara, Birlik. Tot la Vetovo s-a desfasurat ceremonia de decernare a Plachetei orasului Vetovo, de catre primarul Reiyan Habil.
În Bulgaria, conform statisticilor oficiale traiesc cam 8.000 de tatari crimeeni, dar în realitate, numarul lor este cu mult mai mare, circa 50.000, dupa cum ne-a informat presedintele comitetului tatar de aici. Din cauza spaimei de represalii, în vremea regimului comunist bulgar si mai ales în anii ’80, în perioada odioasei politici de « Renastere » a minoritatii turce si tatare, promovate de Todor Jivtkov (politica funesta a nationalismului comunist bulgar, când minoritarii turci si tatari din Bulgaria au fost obligati pur si simplu sa-si « slavizeze » numele), multi tatari s-au declarat turci la recensamintele populatiei.
Din Bulgaria ne-am întors la Bucuresti, unde am fost asteptati de dl Genan Bolat, care ne-a condus la hotelul unde am fost gazduiti. Duminica dimineata acelasi dl Genan a venit cu masina personala si ne-a condus la aeroportul Otopeni.

C.A. : Daca ar fi sa facem un scurt bilant al acestei vizite, putem observa cu usurinta ca desi a fost scurta, programul a fost deosebit de dens. Cum apreciati, global, rezultatele acestor întâlniri cu cele trei diaspore tatare din Turcia, România si Bulgaria ?

I.I. : A fost un turneu european, cu un drum lung si foarte obositor, cu multe întâlniri. Am dorit ca într-un timp scurt sa ne întâlnim cu cât mai multi etnici tatari si sa vedem cât mai multe locuri marcate de istoria si de cultura noastra. Dar oboseala deplasarilor a fost din plin compensata de caldura cu care am fost primiti pretutindeni. Tuturor le suntem recunoscatori si pe aceasta cale. Pot spune ca Apelul nostru a fost primit peste tot cu entuziasm. Toti au înteles perfect importanta demersului nostru si mai ales faptul ca în momentul de fata, toate conditiile internationale ne sunt favorabile pentru îndeplinirea idealului nostru comun. Nu trebuie sa uitam faptul ca înaintasii nostri au actionat pentru idealul national în circumstante cu mult mai vitrege. Acum totul depinde numai de vointa noastra de a ne mobiliza si de a renunta la orgolii marunte. Desigur ca fiecare diaspora tatara are problemele sale specifice, social-economice sau de alta natura, însa pentru toti idealul national ramâne acelasi. Avem clar în fata ochilor modelul evreiesc, diasporele lor din lumea întreaga care se constituie în centre puternice de lobby peste tot, în condamnarea Holocaustului nazist. Si vocea lor este ascultata la cele mai înalte nivele. La fel si rromii din lumea întreaga se constituie în fel de fel de diaspore si federatii internationale pentru recunoasterea pe plan mondial a persecutiilor rasiale la care au fost supusi de catre regimurile totalitare fasciste sau comuniste. Marea deportare a tatarilor crimeeni din mai 1944, dar si celelalte deportari de dinainte sau de dupa, mai mari sau mai mici, toate crimele comise de regimul comunist împotriva etniei noastre trebuie sa fie încadrate fara dubii în categoria genocidului, a crimelor împotriva umanitatii. Chiar daca spre deosebire de Holocaustul evreiesc care a vizat exterminarea imediata a milioane de cetateni de cult mozaic, conform sceleratei doctrine a « solutiei finale » alui Hitler, deportarile sovietice nu s-au soldat cu exterminarea imediata a etnicilor nostri, gradul ridicat de mortalitate, culpabilizarea în bloc a unei etnii timp de decenii, deposedarea de bunuri si înca si mai grav de propria identitate dovedesc aceleasi scopuri criminale ale « marelui geniu al popoarelor », chiar daca mijloacele folosite au fost diferite. Este suficient sa privim definitia conceptului de « genocid », asa cum este ea acceptata azi de UE, ca sa ne dam seama limpede ca toate aceste vitregii ale istoriei, suferite de neamul nostru, se încadreaza perfect în aceasta categorie. Reparatiile pentru toate aceste nedreptati, pentru supravietuiorii si urmasii acelor evenimente tragice, nu pot fi servite corespunzator decât prin unirea tuturor tatarilor crimeeni într-o federatie.
Desigur ca acest turneu european a fost posibil si datorita unei pregatiri serioase, prealabile, a contactelor prin email, prin telefon sau prin posta, contacte menite sa eficientizeze la maximum vizita noastra. Este însa doar un început. Dorim sa continuam demersul nostru prin contacte ulterioare, cu alte diaspore tatare din lume. De asemenea dorim sa mai revenim si sa ne mai întâlnim cu reprezentantii tatari din cele trei tari europene pe care le-am vizitat acum. As fi extrem de bucuros de asemenea daca initiativa noastra ar avea ecoul si efectul « bulgarelui de zapada ». Adica, mai exact, odata declansat, acest proces unificator, alte si alte diaspore tatare din lumea întreaga sa fie constientizate si sa ceara ele singure aderarea la acest nucleu pan-tatar, Birlik. Pentru moment, primordial pentru noi este aderarea a cât mai multor diaspore tatare. Atât forma de organizare, cât si numele viitoarei federatii le vom decide împreuna cu reprezentantii diasporelor tatare, în mod democratic.

C.A. : Va multumesc foarte mult, dle Iskender Ibram, pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si as dori sa continuam si noi aceasta traditie a interviurilor noastre periodice.

(Interviu realizat de inginer chimist, Ph. D. în Istorie, Universitatea Laval, Québec, Canada, Cetin Anefi cu presedintele Canadian Tatar Cultural Association, dl inginer Iskender Ibram, Hamilton, Canada, 31 decembrie 2006)