Tatarii crimeeni de pretutindeni, împreuna pe «Drumul Unirii»

Asa cum promiteam nu cu mult timp în urma, dupa primul meu interviu cu presedintele Canadian Tatar Cultural Association, dl. Iskender Ibram, realizat în iunie 2006, cu ocazia primului Tepres organizat de tatarii din Canada, m-am întâlnit din nou cu acesta la Hamilton. Prilejul s-a ivit cu ocazia celebrarii de catre acestia a Noului An si a Kurban Bayramului. Dl Ibram a avut din nou amabilitatea de a acorda un interviu pentru ziarul Kara Deniz al UDTTMR din România.

Cetin Anefi: Dle Iskender îmi face o deosebita placere sa va reîntâlnesc. Suntem la începutul unui nou an, 2007, an în care cu totii ne punem sperante, ne dorim sanatate si cât mai multe realizari, în toate domeniile. Permiteti-mi si mie deci sa va urez dvs si familiei, traditionalul « La multi ani » si într-ucât nu de mult musulmanii din lumea întreaga si tatarii din Canada, în particular au sarbatorit traditionalul Kurbam Bayram, as dori sa va urez dvs si tuturor tatarilor din diaspora canadiana, dupa datina noastra strabuna « Kurban Bayram kayirli bolsin ». Pe aceasta cale aceleasi urari de sanatate si împliniri as dori sa va transmit din partea UDTTMR.

Iskender Ibram : Îti multumesc foarte mult Cetin pentru urari si-ti doresc si tie multa sanatate, putere de munca si realizari pe toate planurile. Sunt adânc miscat de fiecare data când este vorba de tatarii si turcii din România, caci eu însumi si familia mea, nu vom uita niciodata originile noastre dobrogene. Trecerea anilor nu poate sterge din memorie constiinta identitatii noastre tatare. Transmite deci tuturor tatarilor si turcilor din tara, urarile mele de fericire, prosperitate si mai ales de unitate.

C.A. : Începutul de an ne îndeamna întotdeauna sa ne construim proiecte de viitor dar este si un prilej de bilant pentru ceea ce s-a realizat în anul ce a trecut. As propune deci sa începem întâi prin a arunca retrospectiv o privire spre anul 2006. Ce a reprezentat el pentru Canadian Tatar Cultural Association ?

I.I. : A mai trecut un an în care zic eu, comunitatea noastra din Canada s-a întarit cu noi membri, ne-am cunoscut mai bine si am continuat traditia întâlnirilor periodice, cu diferite ocazii : 8 martie, Tepres, Ramadan si Kurban Bayram, Revelion, picnicuri, etc. A mai fost si vizita mea în Europa, în august-septembrie, unde m-am întâlnit cu presedintii comunitatilor de tatari din diaspora.

C.A. : Am avut ocazia sa vorbim în ultimul interviu despre manifestarile pe care Canadian Tatar Cultural Association le organizeaza periodic precum si despre rolul lor în întarirea spiritului identitar tatar, aici în Canada. De data aceasta as dori sa vorbim mai pe larg, în acest interviu, despre un proiect nu mai putin important, proiect care stiu ca va framânta de multa vreme. Este vorba de visul dvs de a uni într-o federatie toate organizatiile tatare din diaspora. Mai întâi dle Iskender, când si cum v-a venit aceasta idee ?

I.I. : Visul acesta este foarte vechi. Înca din copilarie, auzisem de la parinti si de la rude, discutându-se în soapta despre marea deportare a tatarilor crimeeni de catre Stalin, din mai 1944. Sa nu uitam ca erau anii cei mai negri ai comunismului, anii ’50, ai stalinismului. Stiam de asemenea ca un anumit numar de tatari din Dobrogea s-au întors la familiile lor, mult timp dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial, pentru ca fusesera prizonieri la sovietici.
De mic copil, m-au durut toate aceste suferinte ale neamului meu, faptul ca vicisitudinile istoriei au facut ca ei sa traiasca dezbinati, foarte multi au luat calea exilului, ca sa nu mai vorbim de numarul imens de tatari, poate niciodata cunoscut cu exactitate care si-au pierdut viata în lagarele sovietice, în Siberia si nu numai sau pur si simplu au fost executati din ordinul « marelui geniu al popoarelor », Stalin. Mi s-a parut întotdeauna nedrept acest lucru si am visat mereu ca într-o zi ei vor deveni ceea ce au fost înainte de venirea tavalugului rosu. Am crezut tot timpul ca reunificarea lor este un vis realizabil daca exista vointa. Acum exista toate conditiile pentru unificarea tatarilor, nu mai e ca înainte de 1989, în România sau ca înainte de 1991, în URSS. Astazi aceste regimuri de trista amintire nu mai exista si ele sunt condamnate unanim de toata lumea. Mai târziu, când am mers la scoala, am fost surprins sa constat ca nu se mentiona nimic despre etnia noastra în manualele de istorie. De fapt, scolile tatare din Dobrogea au disparut una dupa alta, în anii ’60.
M-a mirat de asemenea ca nu cunosteam faptul ca tatarii nostri sa fi avut un drapel al lor. Mult mai târziu am aflat despre sfânta noastra tamga. În anii studentiei am dorit de asemenea sa citesc despre istoria si cultura tatarilor dar n-am gasit nimic. Doream sa investighez dar mi-era si teama totodata. Am înteles cu durere ca acestea erau subiecte tabu pentru regimul comunist iar discutarea lor publica putea atrage pedepse severe din partea autoritatilor vremii. Am mai înteles atunci si de ce neamul nostru a fost practic topit în masa turcilor. Etnia tatara era stigmatizata pe nedrept de un regim totalitar, cu nimic mai putin criminal decât cel nazist. Am dus acest stigmat în tacere timp de 45 de ani si am ascultat numai minciunile « oficiale ». Foarte putin se vorbea la posturile de radio Europa Libera si Vocea Americii despre tatarii din Crimeea, posturi pe care ca si parintii mei le ascultam în mare secret. Acum e însa timpul ca tatarii sa-si recapete demnitatea pierduta si sa-si ceara drepturile furate cu forta. Niciodata nu e prea târziu când este vorba de un gest reparatoriu, mai ales ca, crimele regimului sovietic, ca si cele naziste sunt în opinia mea imprescriptibile.

C.A.: Da, aceasta temere, acest complex si aceasta trauma nationala a ramas în constiinta tatarilor nostri multa vreme, chiar si dupa 1989.

I.I. : În România comunista, unde minciuna trona peste tot nu se putea face nimic. În 1986, am emigrat cu familia în Canada. Primii ani au fost foarte grei, acomodarea cu un nou sistem, cu limba engleza, cu gasirea de slujbe. Dar pasiunea pentru istoria si cultura neamului meu nu m-au parasit. Setea de a afla adevarata origine a neamului meu m-a determinat sa citesc multa istorie, mai ales cea scrisa de istoricii chinezi. Istoria unui neam întotdeauna a fost scrisa de învingatori si de aceea niciodata nu am crezut în istoricii sovietici care au scris despre originea tatarilor. Cercetatorii din Vest nici nu au auzit de tatari pâna la invazia Europei de catre Ginghiz han si urmasii sai. Mi-am dat seama ca aici, pe continentul american, în sfârsit puteam face ceva concret. Dar în anii ’86, noi tatarii eram foarte putini în provincia Ontario si nu mai stiam de existenta altor tatari în alte parti ale Canadei. Au urmat pasii pe care îi stii si despre care am discutat în primul nostru interviu : coagularea mai întâi a unui nucleu tatar în Ontario, apoi înfiintarea Canadian Tatar Cultural Association, la Toronto, activitatile etnice identitare pe care le-am desfasurat în fiecare an cu etnicii nostri din Canada.

C.A. : Am discutat câte ceva despre proiectul « Drumul Unirii », în interviul din iunie 2006. O sa rezumam pe scurt cele discutate. Ati amintit atunci despre contactele dvs cu diferitele diaspore tatare din lume, pe cale telefonica sau prin email (Turcia, Germania, România, chiar Coreea si Japonia). Preconizati de asemenea atunci sa faceti vizite în Turcia, România si Bulgaria, ca etape ale proiectului unificator. Sa vorbim mai multe despre aceste vizite în Europa, din august-septembrie 2006. Diverse împrejurari ne-au împiedicat pe amândoi sa realizam acest interviu « la cald », imediat dupa întoarcerea dvs din Europa. Dar niciodata nu e prea târziu sa vorbim despre acest generos proiect unificator, mai ales ca el este în plina derulare.

I.I. : Trebuie precizat mai întâi faptul ca pelerinajul nostru european a avut la baza un document manifest, initiat de comunitatea tatara canadiana, « Apelul la unitate adresat comunitatilor de tatari din lumea întreaga ». Am dorit sa refacem cu acest program, un traseu imaginar al tarilor unde exista comunitati mai mult sau putin numeroase de tatari, drum simbolic pe care l-am intitulat simplu si totodata profund : « Drumul Unirii ». Textul Apelului nu este scris într-un stil pompos sau cu fraze mestesugite. El contine însa o sinteza a istoriei nationale tatare, cu toate dramele sale, precum si o chemare patetica la unitate si la actiune. Tatarii au nevoie în primul rând de reparatii materiale si morale, ca punct de plecare pentru reconstructia unei identitati nationale. Unitatea tatarilor nu se poate realiza decât într-un cadru cu adevarat democratic, prin respectarea reala a drepturilor omului si ale minoritatilor. Ei au nevoie de stabilitate politica si de bunastare materiala. Pozitia noastra privilegiata pe continentul american a facut necesara constituirea într-un pol lobbystic care sa actioneze în numele cosângenilor nostri, mult mai putin favorizati în ceea ce priveste resursele materiale si mediatice. Sa nu uitam ca în SUA traiesc mii de tatari crimeeni si totodata acolo, la New York se afla sediul Crimean Tatar Foundation, organism pan-tatar care apara interesele tatarilor crimeeni din lumea întreaga. Modelul democratiei americane, incontestabil prima mare super putere mondiala si Canada, model de culturalism si de coexistenta pasnica dorim sa fie sensibilizate de demersul nostru legitim. Noi, tatarii, nu suntem un popor fara tara, noi avem o patrie : Yasil Yurt (Crimeea). Daca vicisitudinile istoriei au facut ca tatarii sa traiasca secole de-a rândul dezbinati, departe unii de altii, aceasta nu înseamna ca noi nu reprezentam o natiune distincta, ca toate celelalte. Am pornit în mod firesc de la deviza marelui patriot tatar, Ismail Gaspiralî : « Dilde, Fikirde, Iste Birlik ». Acesta a ramas în constiinta tuturor tatarilor, nu numai ai celor crimeeni sau dobrogeni. Am început traseul nostru unificator cu Turcia, nu întâmplator. Legaturile de sânge si de spirit cu aceasta tara aflata la confluenta a doua continente, faptul ca acolo se gaseste cea mai mare comunitate tatara din lume (circa 6 milioane din cei aproape 7 milioane). Aceasta justifica pe deplin demersul nostru. Apelul se vrea a fi un factor catalizator si coagulator al acestei natiuni tatare. În etapa actuala a mondializarii si a globalizarii avem nevoie sa ne definim locul nostru în rândul natiunilor civilizate ale planetei. Nici o instanta internationala nu îsi pleaca urechea la solicitarile unor diaspore izolate mai mari sau mici de tatari. Mentalitatea birocratica, fie ea de nivel guvernamental sau neguvernamental, mai functioneaza înca din pacate pe criterii de influenta si de numar. Pentru a deveni deci un pol puternic de presiune pe arena internationala, avem nevoie urgenta de unitate. Si consideram ca acum ca niciodata conditiile ne sunt extrem de favorabile. Generatiile viitoare nu ne vor ierta cu siguranta vina de a nu fi speculat momentul. Pentru început am imaginat acest pol sub forma unei federatii a comunitatilor de tatari din lumea întreaga. I-am dat si un nume : United Crimean Tatar, având deviza Birlik. Fireste ca aceasta prima forma de unitate nu este un dat imuabil, ceva rigid, fixat pentru eternitate. Evolutiile ulterioare ale federatiei precum si circonstantele internationale vor determina cu siguranta ajustari corespunzatoare ale structurii organismului pan-tatar. Dar, toate acestea se vor realiza doar cu acordul tuturor reprezentantilor federatiei. Nici textul Apelului nu este batut în cuie. Este doar o platforma minimala continând prioritatile etniei tatare. Este necesara întâlnirea periodica, oricând si oriunde este nevoie a reprezentantilor din fiecare diaspora tatara membra a federatiei, pentru a pune la punct strategii fiabile pentru etnia noastra. Punctele schitate în rezolutie pot fi revizuite si completate oricând în functie de prioritati. Este numai un punct de plecare care presupune vointa, dârzenie, renuntarea la orgolii si interese marunte, pentru a urmari idealurile noastre comune. Am precizat de altfel în textul Apelului, ca avem o datorie sacra atât fata de înaintasi cât si fata de generatiile ce vor veni dupa noi.

C.A. : Proiectul la care lucrati de cinci ani începe sa prinda contur. Dupa discutiile purtate la nivelul nord-americam, cu tatarii din SUA, cum apreciati acum rezultatul discutiilor din Turcia ?

II : Mi-amintesc cu placere ca primele discutii le-am purtat acum doi ani tot în Turcia, cu câteva comunitati regionale, la Tepresul organizat la Izmit-Istanbul. Dupa cum am spus si în primul interviu, tatarii din Turcia desi foarte numerosi sunt divizati în numeroase asociatii (peste 80). De vreo doi ani s-a pus problema crearii unei federatii a tatarilor din Turcia, lucru care înca nu se realizaze în totalitate, la data sosirii mele acolo, motiv pentru care m-am deplasat la Ankara (10 sept.2006), unde am avut o discutie importanta atât cu dl Unver Sel, presedintele Federatiei Tatare din Ankara, cât si cu membrii executivi, despre programul nostru de unificare al tuturor tatarilor din diaspora. Chiar acum o saptamâna, pe 10 ianuarie am primit un telefon de la dl Sel, prin care mi-a adus la cunostinta ca a obtinut un aviz favorabil pentru fondarea Federatiei tatare (Tuzug- aprobat) din partea guvernului turc. Dl Sel a fost foarte încântat de acest program si m-a asigurat ca Federatia Tatara din Turcia este alaturi de noi în unirea tuturor tatarilor din diaspora .

C.A: Apoi ati ajuns în România. Daca în Turcia ati fost singur, în România si Bulgaria v-a însotit si dl Fikret Yurter, membru fondator al Crimean Tatar Foundation. Stiu ca vizita în România ocupa un loc special în mintea si sufletul dvs. Cum a decurs reîntâlnirea cu tatarii si cu turcii de acolo? Acum de la 1 ianuarie 2007, România si Bulgaria sunt si ele membre ale Uniunii Europene. Se asteapta deci noi orientari din partea guvenelor celor doua tari, in ceea ce priveste minoritatile din cele doua tari.

I.I.: Dl Fikret Yurter si-a manifestat dorinta de a se întâlni atât cu tatarii din România cât si cu cei din Bulgaria cu mult timp în urma. Lucrurile s-au simplificat si mai mult atunci când dsul a aflat ca sunt originar din România. Dlui a sosit la Bucuresti, direct de la New York iar eu am venit cu avionul de la Istanbul. Ne-am întâlnit in aeroportul Otopeni, asa cum convenisem. Ideea unirii tuturor tatarilor din diaspora o marturisisem si dsului, cu aproape doi ani în urma, la New York cu ocazia sarbatorii Kirim Gecesi. Acesta a fost foarte încântat si de atunci a devenit unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai mei si un bun sfatuitor. Am fost foarte bine primiti de catre reprezentantii UDTTMR. Pe aeroportul Otopeni am fost întâmpinati de reprezentantii conducerii turco-tatare, dl Kayasseddin Uteu, presedintele filialei Bucuresti, dl Osman Nihat, redactor sef la Kara Deniz iar de la Caslar, de dl Rasid. De la aeroport, ne-am îndreptat direct spre Constanta. Pe tot parcursul itinerariului, prof. Osman Nihat ne-a servit drept ghid, explicându-ne cu lux de amanunte cele vazute prin fereastra microbuzului nostru. M-a impresionat mult precizia cu care ne-a indicat toate denumirile turcesti (vechi) ale localitatilor prin care am trecut, cu explicatiile de rigoare privind originile lor. M-a impresionat foarte mult eruditia acestui profesor tatar, în ceea ce priveste amanuntele legate de istoria si de cultura etniei noastre. Mai târziu, cu ocazia vizitarii Vechii Geamii din centrul Constantei (Hunchiar), prof. Nihat ne-a povestit cu lux de amanunte si la un nivel de înalta eruditie istorica, despre memoria fiecarui coltisor, al fiecarui metru liniar, atât din interiorul cât si din exteriorul geamiei. Nu a lipsit fireste nici povestea imensului covor de lâna din interiorul geamiei, dar primit în secolul XIX, din partea sultanului Abdul-Hamid al II-lea. Toate aceste informatii au fost prezentate în frumoasa noastra limba tatara, fapt care, drept sa îti spun, m-a uns la inima.
Vizita noastra în România a fost scurta, dar programul extrem de dens si de emotionant. Cu doua saptamâni înainte de a sosi în acolo, am trimis din Ankara un program cu principalele obiective pe care dorim sa le discutam, dlui Ageacai Saladin. Acest plan al vizitei a fost îndeplinit întocmai, datorita seriozitatii si interesului deosebit de care a dat dovada presedintele UDTTMR. Acesta a planificat riguros totul, minut cu minut. Cu spiritul sau entuziast, dl Ageacai a participat la toate întâlnirile noastre cu membrii comunitatii din Dobrogea. Mai mult, ne-a pus la dispozitie, autoturismul sau personal. Am fost mai întâi la sediul UDTTMR Constanta, unde au fost convocati toti presedintii de filiale din Dobrogea. Cu aceasta ocazie am lansat oficial « Apelul la unitate a tatarilor din diaspora ». Prin acest Apel am facut cunoscut tatarilor qirim de pretutindeni ca a sosit timpul sa actionam uniti. Numai uniti putem deveni o forta si putem rezolva problemele cu care lumea tatara se confrunta în prezent. Am tinut foarte mult ca acest Apel sa fie lansat la Constanta, unde se afla sediul central al UDTTMR, pentru a arata lumii tatare ca si grupul etnic din România este alaturi de fratii lor din Crimeea, în drumul spre reconstituirea natiunii tatare. Sunt convins ca ziua de 17 septembrie 2006, ziua lansarii Apelului la unitate va ramâne scris cu litere de aur în demersul nostru unificator si ca un început de întemeiere a natiunii noastre, tatare crimeene. Dupa citirea acestui document, dl Ageacai Saladin m-a asigurat ca UDTTMR este în unanimitate de acord cu textul Apelului. Gazdele noastre au foarte receptive si au înteles importanta demersului nostru

.

Tot la Constanta am participat la un alt moment emotionant. Împreuna cu dl Yurter am asistat la botezul a circa 15 de copii tatari, provenind din familii nevoiase dobrogene (sunet). Acest obicei traditional musulman a fost sponsorizat de un om de afaceri de succes si totodata un suflet generos, un tatar din comuna Azaplar, dl Kenan. M-a impresionat mult sa vad etnici de ai nostri preocupati de soarta conationalilor lor aflati în lipsuri.
Ne-am deplasat apoi la sediul filialei UDTTMR din Medgidia, orasul tineretii mele, unde locuiesc nu numai fratii si sora mea dar si prietenii din copilarie, neamurile, colegii de liceu. Am simtit atunci o bucurie, o emotie si o nostalgie greu de stapânit. Pâna si mirosul naturii ce ne înconjura era placut. Îmi amintesc ca era o zi de toamna cum nu mai vazusem niciodata în cei 21 de ani de când plecasem de acasa. Oamenii care ne-au întâmpinat aici mi se pareau toti cunoscuti, îmi venea sa-i sarut pe toti, sa-i îmbratisez, ma abtineam cu greu, îmi venea sa plâng de bucurie, dar stiam ca venisem aici cu un scop nobil, ca trebuia sa fiu tare ca un tatar si sa nu las emotiile sa ma copleseasca.

. La întâlnirea cu membrii etniei noastre de aici, le-am povestit scopul vizitei, le-am citit Apelul, iar dl Fikret Yurter a explicat si dsul importanta unitatii noastre. Într-o atmosfera de sarbatoare, o formatie populara tatareasca a dansat tot timpul. Am petrecut astfel câteva ore de neuitat, amintindu-ne câte ceva din admirabilul nostru folclor tatar .


Am vizitat apoi mormântul poetului national tatar Mehmet Niyazi, la mezarlikul din Medgidia, unde am depus câteva buchete de flori .

Însa pentru mine, emotia cea mai mare pe care am trait-o a fost atunci când am vizitat kabirul parintilor mei, care nu e prea departe de cel al lui Mehmet Niyazi. Nu m-am putut stapâni si am plâns în hohote la mormântul mamei mele. I-am cerut iertare pentru faptul ca nu am reusit sa ajung aici în ziua înmormântarii. Mi-a fost imposibil atunci. Sper ca m-a înteles si ca m-a iertat, stiind cât de mult am iubit-o. Allah rahmet illesin. Am citit apoi un duwa si la kabirul tatalui, eroul meu. Cu lacrimi în ochi am parasit acest oras drag, îndreptându-ne din nou catre Constanta. A doua zi urma sa plecam la Bucuresti si de acolo în Bulgaria.

C.A. : Ati avut în programul dvs de la Constanta, o întâlnire cu redactorii sefi de la Kara Deniz, Emel si Caslar.

I.I. : Mass media întotdeuna a jucat un rol important în viata unei natiuni sau a unui popor si de aceea am tinut foarte mult sa stau de vorba cu reprezentantii acestor publicatii .

Daca Kara Deniz si Caslar au o situatie financiara mai buna, nu acelasi lucru putem spune despre Emel, care la ora actuala apare o data la 6 luni din lipsa de fonduri. Inimoasa dna Guner Acmolla se lupta aproape singura sa mentina în viata o publicatie de traditie pentru etnia noastra. Cred ca n-ar strica un ajutor din partea UDTTMR pentru ca aceasta revista fondata de fratele eroului national tatar, Negip Fazal, Mustegip Ulkusal sa apara mai des si într-un tiraj mai mare. Din câte am aflat de la alti membri ai comunitatii, nici ziarul Kara Deniz nu apare cu regularitate, asa ca membrii comunitatii tatare din tara afla cu întârziere despre evenimentele din lumea tatara si atunci când ziarele apar, ramân la sediul filialelor din judet fara ca tatarii din Dobrogea si din tara sa aiba acces la ele. Suntem convinsi ca redactia ziarului a luat cunostinta de aceste aspecte negative si ca va lua urgent masurile corespunzatoare de îndreptare.
Am rugat redactorii acestor ziare sa scrie mai mult despre evenimentele din Crimeea si despre tatarii din diaspora. Daca voi fi solicitat, le voi acorda si eu informatii din Canada si SUA, asa cum procedez de ceva vreme prin intermediul dlui Cetin Anefi. Noi trebuie sa tinem la curent mass media tatareasca permanent cu ceea ce se petrece în diaspora etniei. Am ramas foarte surprins, la întâlnirea cu studentii tatari, la universitatea Ovidius din Constanta, ca tineretul tatar din România nu stie mai nimic despre fratii lor din Crimeea, care lupta pe strazile din Simferopol (Akmescit), pentru redobândirea drepturilor parintilor lor.
Ma asteptam ca la aceasta întâlnire sa participe multi tineri, dar din pacate nu au venit decât 7-8. Am înteles însa ca se organizeaza lunar o serie de serate tineresti (toplantiuri), la care participa foarte multi tineri tatari. Aceasta nu e rau. Iata de ce ziarele noastre trebuie sa joace un rol important în educarea tineretului nostru, organizând împreuna cu Asociatia de Tineret a UDTTMR, « Ismail Gaspirali », colocvii, simpozioane, mese rotunde. Astfel se pot discuta diverse teme de interes pentru etnia tatara, ca rolul tineretului tatar în societate, despre eroii tatari, despre originea tatarilor, o tema de actualitate despre care se discuta foarte mult.

C.A. : Din câte am înteles, ati inclus în programul dvs din România, o vizita si la mormântul eroului national tatar, Negip Hagi Fazil.

I.I. : Despre Negip Hagi Fazil am scris un articol în limba engleza, cu ocazia a 100 de ani de la nastere, articol pe care apoi l-am tradus si în româneste. În acest fel, desi nu sunt de profesie istoric sau scriitor, am adus omagiul si totodata modestul meu aport la cunoasterea eroului natiunii noastre în lume. Cu regret trebuie sa spun ca foarte putin s-a scris despre acest erou al natiunii noastre. Multi tineri tatari din România dar si adulti, nu stiu mai nimic despre Negip Fazil. Este timpul ca faptele acestui martir al neamului nostru sa fie mentionate mai des în ziarele din tara si din diaspora. Ar trebui sa cream Fundatia Negip Fazil, ca sursa de inspiratie si încurajare a tinerilor tatari din Dobrogea. Fiecare natiune civilizata a lumii are propriul sau Panteon de eroi si de oameni de geniu. Constructia arhitecturii simbolice a Panteonului tatar este în curs de derulare, el fiind posibil numai de data recenta, dupa prabusirea comunismului în România si URSS.
Am avut onoarea de a cunoaste pe fiica lui Negip Fazil, dna Suyum Mehmet, cu ocazia vizitei mele la mormântul eroului nostru. Dl Ageacai Seladin personal ne-a condus în satul Tataru, unde am depus un buchet de flori la mormântul acestui brav tatar care si-a sacrificat viata pentru cauza natiunii noastre, dreptul la libertate si respect pentru tatarii crimeeni .

C.A. : Stim cu totii ca religia musulmana reprezinta un liant important pentru etnia noastra, în special în momentele de restriste ale istoriei încercatului nostru neam. De aceea nu putea sa lipseasca din programul vizitei dvs, o întâlnire cu reprezentantii clerului musulman din România.

I.I. : Desigur. Am avut în agenda noastra si o întâlnire cu conducerea religioasa musulmana din România. Planuisem sa discutam câteva probleme foarte importante cu tânarul muftiu, dl Yusuf Murat. Prin bunavointa aceluiasi inimos presedinte al UDTTMR, dl Ageacai Saladin, ne-am deplasat la sediul Muftiatului din Constanta .

Acolo, timp de aproape o ora, am abordat câteva probleme care ne-au fost aduse la cunostinta de catre unii membrii ai Canadian Tatar Cultural Association. În ultimii ani ai regimului Ceausescu, multi tatari din România, care nu mai aveau cu ce sa-si întretina familiile, si-au parasit satele si s-au stabilit în orase. Destui tatari si turci dobrogeni au emigrat în Turcia. Sate întregi au ramas pustii dupa plecarea lor. Au ramas însa kabirurile parintilor sau bunicilor lor din mezarlikuri. Aceste cimitire musulmane sunt în paragina sau au fost pur si simplu devastate de raufacatori din satele învecinate locuite de alte etnii. O etnie, oricare ar fi ea, supravietuieste între altele si prin cultul fata de stramosii sai. Gardurile au fost distruse iar cirezi de vite sau turme de oi pasc printre mormintele stramosilor nostri. Consideram ca este necesara o anume pietate fata de cei disparuti, indiferent ca ei sunt tatari, turci, români sau alte nationalitati. Ne-am interesat daca Muftiatul are cunostinta despre aceste fapte si daca s-au luat masuri de remediere. Am dat ca exemplu mezarlikul din Idriz Kuyusu (Veteranu), care este într-o situatie jalnica. Aceeasi înfatisare deprimanta o are si mezarlikul din Azaplar (Mihail Kogalniceanu). Am primit asigurari ca se vor lua masurile de rigoare, de împrejmuire a acestor locuri sacre si ca vor fi sesizate organele abilitate, în legatura cu profanarea cimitirelor musulmane din localitatile mentionate. Muftiul a invocat problema fondurilor, care sunt mici sau lipsesc. Acesta a subliniat necesitatea ajutorului financiar si edilitar, în special din partea UDTTMR si a cetatenilor de etnie turca si tatara din localitatile în care acestia formeaza grupuri mai mult sau mai putin compacte. Dsa sa a mai adaugat ca ar fi necesare si niste fonduri venite de la membrii comunitatilor tatare din diaspora. I-am promis ca noi vom analiza aceasta situatie si ca vom face tot ceea ce va depinde de noi. Deasemenea, i-am sugerat ideea de a înstiinta si de a cere ajutor de la guvernul român, prin Ministerul Culturii si al Cultelor. Consider ca aceste ajutoare sunt binevenite, dar, în acelasi timp, în aceasta perioada de descentralizare administrativa, ce a urmat caderii comunismului în România, cred ca un rol deosebit revin consiliilor locale ale comunelor si satelor locuite de grupuri de turci si de tatari si fireste si consiliilor judetene, Constanta, Tulcea, municipiului Bucuresti, Galati, Turnu-Severin, etc. Adica exact geografia simbolica a locurilor unde se afla concentrati etnici de ai nostri si unde se afla totodata vestigii ale culturii turco-tatare din România (monumente, moschei, cimitire, fântâni, cladiri, etc).
O alta problema pe care am ridicat-o la Muftiatul din Constanta a fost crearea unei cantine comunitare si acordarea unei mese de prânz copiilor tatari si turci orfani, din familiile sarace dar si pentru cei adulti (someri, persoane în vârsta, ramase fara nici un sprijin). Dupa decembrie 1989, multi turci si tatari din Medgidia spre exemplu, pur si simplu nu au ce pune pe masa, caci « punerea pe butuci » a marilor uzine IMUM si Cimentul (unde personalul muncitor a fost redus la câteva sute, multi au ramas pe drumuri, negasind nici un loc de munca de aproape 10-12 ani). Populatia tatara de aici zace într-o saracie crunta. Pe multi dintre ei bolile profesionale, saracia îi curata, unul dupa altul, la vârste premature, de 45-55 ani. Media de vârsta chiar în timpul regimului ceausist era de circa 70 de ani. Oare vocea lor nu a fost înca auzita ? Un regim aberant, bazat pe o industrializare excesiva în raport cu resursele naturale si fara a tine seama de normele elementare de protectia mediului a condus la situatia de azi. Consideram ca trebuie facut ceva. Ar fi necesare programe concrete, elaborate la nivel guvernamental si local care sa încadreze pe acesti mostenitori nevinovati ai unui regim funest.

C.A.: Spuneti-ne va rog câteva cuvinte despre vizita dvs si a dlui Fikret la sediul din Bucuresti al UDTTMR.

Personal, ca membru al acestei filiale etnice, regret ca n-am avut posibilitatea de a participa direct la întâlnire. Însa am putut afla câte ceva prin intermediul mamei mele, Anefi Vildan, vicepresedinte în comitetul de femei.

I.I. : Întâlnirea cu membrii filialei din Bucuresti a UDTTMR a fost una deosebita. Am avut discutii foarte interesante cu reprezentanti ai intelectualitatii turco-tatare de aici dar si cu etnici de toate categoriile de vârsta sau profesie. Am avut parte de o primire foarte calduroasa si am fost asteptati cu kobete si cu alte mâncaruri traditionale tataresti. Transportul de la Constanta la Bucuresti ne-a fost asigurat de dl Sali Negiat, vice-presedinte al UDTTMR. Cu bunavointa domniei sale am vizitat în aceeasi zi, Palatul Parlamentului, unde am avut o scurta întâlnire cu dl Vasile Radulescu, seful de cabinet al dnei Daniela Popa, MP (Partidul Conservator).
La sediul UDTTMR Bucuresti, dupa introducerea facuta de dl Kiyaseddin Uteu, presedintele filialei din capitala, atât eu cât si dl Fikret Yurter am explicat celor prezenti scopul vizitei noastre în România. Apoi am dat citire Apelului la Unitate al Tatarilor Crimeeni din Diapora, document care fusese lansat la Constanta. Toti cei prezenti, între care mentionez pe dl Genan Bolat, de la Ministerul Cultelor si Culturii, profesorii universitari dr. Eden Ali, Yusuf Nevzat-Sarighiol, profesorul Seitabla Rustem, dna profesor gradul I, pensionar Anefi Vildan, dna asistent medical Saber Bektemir, vice si respectiv presedintele comitetului de femei UDTTMR Bucuresti, ca si toti membrii prezenti la aceasta întâlnire de suflet a etniei noastre, ne-au lasat o impresie deosebita. Doresc sa multumesc si pe aceasta cale pentru suportul lor entuziast pentru Apelul la unitate. Dl Kiyaseddin Uteu m-a impresionat foarte mult pentru receptivitatea de care a dat dovada fata de demersul nostru unificator. Ne-a impresionat pâna la lacrimi poezia sa, Merhum Niyazi Ocam’a, recitata în fata asistentei.
M-a impresionat mult deasemenea initiativa personala si totodata extrem de curajoasa a dlui Genan Bolat, care cu mult înaintea dezintegrarii URSS, imediat dupa politica de glasnost si perestroika, lansate de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în 1985, s-a deplasat cu trenul la Kiev si de acolo în Crimeea, unde se stabilisera primii tatari crimeeni reveniti din Uzbekistan cu gândul ca vor reusi sa-si recapete locuintele si proprietatile confiscate de Stalin în perioada Surghiunului din mai 1944. Dl Genan Bolat a dormit împreuna cu ei în bordeie, pe asternuturi de paie, fara canalizare si electricitate, fara caldura, împartind cu acesti bravi tatari ultima bucata de pâine si conservele pe care le adusese în Crimeea. Mi-au dat lacrimile când acesta ne-a spus ca tatarii nostri crimeeni încercau sa-si construiasca câte un mic adapost oriunde gaseau un petic de pamânt. Ei faceau acest lucru numai noaptea si în locuri adesea nefavorabile. Ziua veneau autoritatile rusesti cu tractoarele pe senile si cu cabluri groase pentru a darâma tot ceea ce tatarii nostri apucau sa construiasca peste noapte. Sunt momente cu adevarat tulburatoare si de neuitat ale zbuciumatei noastre istorii, povestite de un patriot tatar din România. Gestul sau curajos aminteste de sprijinul tatarilor din Dobrogea pentru conationalii lor crimeeni, în anii prigoanei staliniste. Dl Genan Bolat riscându-si propria viata, s-a deplasat în Crimeea ca sa le întinda o mâna de ajutor tatarilor nostri aflati în nevoie. Este un gest de solidaritate care ne întareste si mai mult încrederea în idealul nostru de unitate al tatarilor din lumea întreaga. Poate voi mai avea ocazia de a reveni cu detalii privind amintirile bravului nostru patriot. Permite-mi sa îl felicit si cu acest prilej pentru gestul sau patriotic, pentru sufletul sau nobil, pus în slujba ajutorarii fratilor nostri de sânge.

C.A.: Dupa România, a urmat apoi vizita din Bulgaria. Cum a decurs în linii mari, întâlnirea cu reprezentantii tatarilor de acolo ?

I.I. : Dl Sali Negeat, fostul deputat al UDTTMR a fost foarte amabil si ne-a condus în Bulgaria cu masina sa personala. Dupa ce am trecut Dunarea pe la Giurgiu, ne-am întâlnit cu membrii comunitatii tatare. La circa 70-80 km se afla orasul Vetovo si regiunea Ruse. Aici traieste cea mai puternica comunitate tatara din Bulgaria, am putea spune chiar ca în foarte multe locuri, tatarii si turcii sunt majoritari. Primarul orasului Vetovo, dl Reyhan Habil, este un tatar crimean la origine. Acesta, împreuna cu presedintele comunitatii tatare din regiune ne-au facut o primire deosebit de calduroasa. La conferinta care a avut loc la sediul comunitatii tatare, a participat si dl Ablekim Reyhan, membru în parlamentul bulgar, ca deputat din partea comunitatii tatare, presedintele asociatiei Societatea Civila si membru al comitetului de cultura pentru minoritati. Cu acestia am avut discutii cu privire la tatarii crimeeni din diaspora. Dupa ce am prezentat Apelul nostru de chemare la unirea tuturor tatarilor crimeeni, am avut discutii pe marginea acestei teme. Ei s-au bucurat enorm, au primit cu entuziasm aceasta ideee si m-au asigurat ca vor face tot ceea ce este posibil ca sa-i integreze pe toti tatarii crimeeni din Bulgaria, în aceasta federatie pan-tatara, Birlik. Tot la Vetovo s-a desfasurat ceremonia de decernare a Plachetei orasului Vetovo, de catre primarul Reiyan Habil.
În Bulgaria, conform statisticilor oficiale traiesc cam 8.000 de tatari crimeeni, dar în realitate, numarul lor este cu mult mai mare, circa 50.000, dupa cum ne-a informat presedintele comitetului tatar de aici. Din cauza spaimei de represalii, în vremea regimului comunist bulgar si mai ales în anii ’80, în perioada odioasei politici de « Renastere » a minoritatii turce si tatare, promovate de Todor Jivtkov (politica funesta a nationalismului comunist bulgar, când minoritarii turci si tatari din Bulgaria au fost obligati pur si simplu sa-si « slavizeze » numele), multi tatari s-au declarat turci la recensamintele populatiei.
Din Bulgaria ne-am întors la Bucuresti, unde am fost asteptati de dl Genan Bolat, care ne-a condus la hotelul unde am fost gazduiti. Duminica dimineata acelasi dl Genan a venit cu masina personala si ne-a condus la aeroportul Otopeni.

C.A. : Daca ar fi sa facem un scurt bilant al acestei vizite, putem observa cu usurinta ca desi a fost scurta, programul a fost deosebit de dens. Cum apreciati, global, rezultatele acestor întâlniri cu cele trei diaspore tatare din Turcia, România si Bulgaria ?

I.I. : A fost un turneu european, cu un drum lung si foarte obositor, cu multe întâlniri. Am dorit ca într-un timp scurt sa ne întâlnim cu cât mai multi etnici tatari si sa vedem cât mai multe locuri marcate de istoria si de cultura noastra. Dar oboseala deplasarilor a fost din plin compensata de caldura cu care am fost primiti pretutindeni. Tuturor le suntem recunoscatori si pe aceasta cale. Pot spune ca Apelul nostru a fost primit peste tot cu entuziasm. Toti au înteles perfect importanta demersului nostru si mai ales faptul ca în momentul de fata, toate conditiile internationale ne sunt favorabile pentru îndeplinirea idealului nostru comun. Nu trebuie sa uitam faptul ca înaintasii nostri au actionat pentru idealul national în circumstante cu mult mai vitrege. Acum totul depinde numai de vointa noastra de a ne mobiliza si de a renunta la orgolii marunte. Desigur ca fiecare diaspora tatara are problemele sale specifice, social-economice sau de alta natura, însa pentru toti idealul national ramâne acelasi. Avem clar în fata ochilor modelul evreiesc, diasporele lor din lumea întreaga care se constituie în centre puternice de lobby peste tot, în condamnarea Holocaustului nazist. Si vocea lor este ascultata la cele mai înalte nivele. La fel si rromii din lumea întreaga se constituie în fel de fel de diaspore si federatii internationale pentru recunoasterea pe plan mondial a persecutiilor rasiale la care au fost supusi de catre regimurile totalitare fasciste sau comuniste. Marea deportare a tatarilor crimeeni din mai 1944, dar si celelalte deportari de dinainte sau de dupa, mai mari sau mai mici, toate crimele comise de regimul comunist împotriva etniei noastre trebuie sa fie încadrate fara dubii în categoria genocidului, a crimelor împotriva umanitatii. Chiar daca spre deosebire de Holocaustul evreiesc care a vizat exterminarea imediata a milioane de cetateni de cult mozaic, conform sceleratei doctrine a « solutiei finale » alui Hitler, deportarile sovietice nu s-au soldat cu exterminarea imediata a etnicilor nostri, gradul ridicat de mortalitate, culpabilizarea în bloc a unei etnii timp de decenii, deposedarea de bunuri si înca si mai grav de propria identitate dovedesc aceleasi scopuri criminale ale « marelui geniu al popoarelor », chiar daca mijloacele folosite au fost diferite. Este suficient sa privim definitia conceptului de « genocid », asa cum este ea acceptata azi de UE, ca sa ne dam seama limpede ca toate aceste vitregii ale istoriei, suferite de neamul nostru, se încadreaza perfect în aceasta categorie. Reparatiile pentru toate aceste nedreptati, pentru supravietuiorii si urmasii acelor evenimente tragice, nu pot fi servite corespunzator decât prin unirea tuturor tatarilor crimeeni într-o federatie.
Desigur ca acest turneu european a fost posibil si datorita unei pregatiri serioase, prealabile, a contactelor prin email, prin telefon sau prin posta, contacte menite sa eficientizeze la maximum vizita noastra. Este însa doar un început. Dorim sa continuam demersul nostru prin contacte ulterioare, cu alte diaspore tatare din lume. De asemenea dorim sa mai revenim si sa ne mai întâlnim cu reprezentantii tatari din cele trei tari europene pe care le-am vizitat acum. As fi extrem de bucuros de asemenea daca initiativa noastra ar avea ecoul si efectul « bulgarelui de zapada ». Adica, mai exact, odata declansat, acest proces unificator, alte si alte diaspore tatare din lumea întreaga sa fie constientizate si sa ceara ele singure aderarea la acest nucleu pan-tatar, Birlik. Pentru moment, primordial pentru noi este aderarea a cât mai multor diaspore tatare. Atât forma de organizare, cât si numele viitoarei federatii le vom decide împreuna cu reprezentantii diasporelor tatare, în mod democratic.

C.A. : Va multumesc foarte mult, dle Iskender Ibram, pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si as dori sa continuam si noi aceasta traditie a interviurilor noastre periodice.

(Interviu realizat de inginer chimist, Ph. D. în Istorie, Universitatea Laval, Québec, Canada, Cetin Anefi cu presedintele Canadian Tatar Cultural Association, dl inginer Iskender Ibram, Hamilton, Canada, 31 decembrie 2006)