Negip Hagi Fazal (1906-1948): povestea unui erou tătar dobrogean
Motto: “ Cine uită nu merită” (Seneca)

În perioada 1944-1989, regimul comunist din România a practicat o represiune crudă împotriva adversarilor săi politici, fără a ţine seama de naţionalitatea sau de credinţa lor religioasă. Printre cei care au suferit rigorile represiunii comuniste se află şi membri ai etniilor turcă şi tătară din România. Cetăţeni loiali statului român, aceştia au fost acuzaţi pe de o parte de origine socială « nesănătoasă » (fiind consideraţi « burghezi », « moşieri ». « chiaburi », într-un cuvânt « exploatatori ») iar pe de altă parte pentru vina de a fi adăpostit şi susţinut în Dobrogea, pe conaţionalii lor tătari din Crimeea, în special după decizia de deportare a acestora de către Stalin, în mai 1944, în Siberia şi în alte regiuni ale fostei URSS.

În acest context, comunicarea de faţă îşi propune să evoce, în limita datelor de care dispunem până în prezent, câteva mărturii privind activitatea anticomunistă a unui patriot şi om de cultură tătar : Negip Hagi Fazal. Această evocare, prilejuită de centenarul naşterii sale are la bază câteva mărturii orale ale fiului său, ale unor turco-tătari din România şi Crimeea care au beneficiat de ajutorul eroului tătar, precum şi ale unor membri ai etniei care l-au cunoscut. Mărturiile orale sunt completate cu informaţii descoperite în arhivele româneşti, în documentele publicate, în presa românească şi turco-tătară post-comunistă.
Până la prăbuşirea comunismului în România, în decembrie 1989, numele şi opera acestei mari personalităţi a etniei tătare au fost considerate tabuuri. Perioada post-totalitară a coincis însă cu o adevarată efervescenţă în ceea ce priveşte reconstrucţia identitară a etniei turco-tătare din România. Una din dimensiunile acestei reconstrucţii o reprezintă demersul comemorativ, tentativa de a realiza un Panteon eroic al istoriei recente al etniei. Într-un asemenea Panteon simbolic, Negip Hagi Fazal ocupă fără doar şi poate locul central.
Negip Hagi Fazâl s-a născut în satul Azaplar- Tătarul, judeţul Constanţa, la 17 aprilie 1906. Era fiul lui Hagi Fazâl si Serife, familie de tătari înstăriţi, imigraţi din Crimeea în 1860 din cauza persecutiilor tariste. In afara de el, aceasta familie a dat culturii tatare dobrogene pe publicistul Mustegep Ülküsal, fratele sau si pe poeta Sa- liha Hagi Fazâl-Memet. A absolvit celebrul Seminar Musulman din Medgidia si apoi Scoala de Stiinte Coo- perative din Bucuresti. A lucrat ca inspector scolar la Banca Populara din Constanta iar apoi a muncit mosia parinteasca din satul Azaplar.
Din tinerete s-a dedicat activitatii de însufletire a vietii spirituale a tatarilor din spatiul românesc, publicand poeme, piese de teatru, operete, culegand proverbe, legende ca Kok koz, Bayar (Boierul cu ochi albastri), istorie, cantece populare si traditii folclorice tataresti, incepand cu secolul al XIIlea (casatorie, petit, critica moravurilor, viata satului- lucrari publicate în revista " Emel" , întemeiata în Dobrogea de fratele sau mai mare, Mustegep Ülküsal, revista ce continua sa apara si astazi. Printre poeziile sale amintim “Fata de tatar”, “Ruga”. A scris piese de teatru scurt ca Cas fidanlar (Tinere mladite), Crimeea, Petitul piese puse pe scena si jucate între anii 1933-1934 în multe sate din Dobrogea (Guner Acmola, Cartea iertarii, 2002). Operele sale exprima fidel crezul sau politic si national, fiind totodata documente literare, lingvistice, etnografice. Astfel, Crimeea este o drama epica a tatarilor crimeeni, ce sugereaza dezradacinare si peregrinare dar si drama sociala sarac-bogat. Actiunea piesei se petrece intr-un sat dobrogean interbelic, dar radacinile personajelor sunt in Crimeea. In actul I, batranul Krtveli spune catre copii : « Fata mea, Patria noastra de origine este Kirim-Iasil Yurt. Noi am fost creati din pamantul si din apa acelui tinut. Am fost nascuti pentru acele locuri, dar destinul crud ne-a imprastiat in aceste tinuturi indepartate. Ne-a despartit de noi, de pamantul imbelsugat si de apa ei cea dulce ». Simbolul focului sfant din Crimeea, elementele primordiale, apa si pamantul tin de traditia veche preislamica samanica. Messajul piesei este totusi unul optimist si anume ca speranta ramane si nu-l paraseste niciodata pe tatar. Testamentul politic al batranului Kurtveli este in fapt unul si acelasi cu cel al lui Negip Fazal : « sa nu te intristeze nenorocul epocii, sa ramaneti adevarati tatari ». Foarte interesant este si eseul folcloric Kiew Konusmasi (Nunta mirelui). (Revista de cultura a Primariei Municipiului Constanta, noiembrie 2003, nr. 11-387, p.72-73, Ghiuner Acmola, « Personalitati ale tatarilor dobrogeni- Negip Hagi Fazal- dramaturgul Tomis ). In 1933 infiinteaza Uniunea Culturala a Tinerilor Tatari, ca filiala a unei uniuni cu sediul in Bazargic, sub conducerea fratelui sau, Mustegep Ulkusal.
În contextul înclinării balanţei războiului în favoarea trupelor Aliate, în anii 1943-1944, la 8 aprilie 1944, Marele Stat Major a decis retragerea trupelor române de pe frontul de Răsărit, pe fondul eliberării peninsulei Crimeea de către armatele sovietice din Frontul 4 Ucrainean. Odată cu retragerea trupelor româno-germane, au sosit în România (în special în Dobrogea) şi un număr important de tătari crimeeni, după cum reiese din « Raportul informativ asupra stării de spirit a populaţiei din municipiul şi judeţul Constanţa pe luna aprilie 1944 », întocmit de prefectul judeţului, Alexandru Ignătescu : «…Numărul mare de refugiaţi tătari veniţi din Crimeea şi din teritoriile URSS şi care se află încartiruiţi în oraşul şi în comunele din judeţul Constanţa, prezintă un pericol permanent în ceea ce priveşte ordinea şi siguranţa statului, într-ucât speră să fie repatriaţi cât mai repede în Turcia. »
Numărul de refugiaţi tătari din Crimeea în Dobrogea va creşte simţitor după emiterea de către Comitetul de Stat al Apărării a Decretului nr. 5859 din 11 mai 1944, privind deportarea tătarilor crimeeni în Uzbekistan şi în alte republici sovietice din Asia Centrală, document semnat de IV Stalin şi contrasemnat de Beria, Molotov, Malenkov, Andreev, Kosâghin, Smirnov şi alţi organizatori implicaţi în operaţiunea de purificare etnică a Crimeii. Ca pretext a fost invocată colaborarea unor elemente ale tătarilor crimeeni cu armata germană de ocupaţie, prin participarea a circa 20.000 de luptători în cadrul Comitetelor Naţionale Tătare, create sub directa îndrumare a autorităţilor germane cu scopul de a contracara activitatea şi lupta partizanilor sovietici.
După înlăturarea regimului Antonescu şi stabilirea prevederilor Convenţiei de Armistiţiu de la 12/13 septembrie 1944, prigoana împotriva tătarilor crimeeni s-a intensificat. Dobrogea a intrat în sfera prevederilor acestei convenţii chiar înainte de a fi semnată la Moscova. Mărturie în acest sens stau faptele petrecute pe teritoriul dobrogean odata cu instalarea trupelor sovietice, imediat după 23 august 1944. Astfel invocând necesitatea aplicării riguroase a prevederilor Convenţiei, art.5, ocupantul sovietic a solicitat în mod expres noilor autorităţi române “repatrierea” urgentă a tătarilor refugiaţi din Crimeea” şi pedepsirea aspră a tătarilor dobrogeni care le ofereau adăpost şi sprijin. Reprezentantul acestei comisii pentru aplicarea prevederilor Convenţiei în judeţul Constanţa, maiorul sovietic Nekrasov acuza autorităţile române locale, la 27 decembrie 1944, de tergiversarea acestei probleme. Noul prefect al judeţului, V. Duşa s-a conformat, a căutat şi a predat urgent o parte a celor vizaţi. La începutul lui februarie 1945, acesta raporta MAI, că « sunt întocmite liste din ordinul CAC (sovietică) pentru tătarii crimeeni supuşi repatrierii « şi că pentru descoperirea acestora care sunt ascunşi (sic!) se cercetează şi tătarii din Dobrogea » Organele MAI că « s-au sustras repatrierii în URSS (a se citi Siberia în cel mai bun caz) un număr de 588 de cetăţeni sovietici, mulţi dintre ei tătari, care au fost înaintaţi Comitetului pentru Repatrieri, după 9 martie 1945 ». Dând curs insistenţelor sovietice, prefectul de Constanţa raporta că « am ordonat un nou control în fiecare comună şi în fiecare oraş (...). Controlul s-a efectuat între 17-20 mai a.c. (1945) şi am descoperit încă 33 de persoane repatriabile ».
În ianuarie 1948, Direcţia Generală a Siguranţei a emis ordinul nr.58120 S prin care se cerea Comisariatului de Poliţie Portuară Constanţa, « să ia măsuri pentru arestarea foştilor membri ai Comitetului Tătar din Crimeea, care în prezent sunt ascunşi în România : Erau date în urmărire generală un număr de 24 de persoane. Inspectoratului de Poliţie Constanţa i se cerea « intensificarea cercetărilor pentru identificarea tuturor celor enumeraţi mai sus, rezultatele urmând a fi raportate de către fiecare comisariat de poliţie din zonă până la 19 februarie ».
Una din personalităţile dobrogene care s-a implicat în adapostirea tătarilor crimeeni a fost Negip Hagi Fazal. Acest fapt, aflat de autorităţi si de NKVD, l-a determinat să se ascundă la rândul său în satele din judeţul Constanţa, prin păduri şi fâneţe, prin poduri sau beciuri. Acesta a organizat reţeaua de primire, repartizare în sate, a susţinut cu banii lui, vânzând grâu chiar armatei sovietice pe tătarii crimeeni, a difuzat manifeste prin tipografia proprie. A refuzat propunerile de a fugi în Turcia când încă mai era posibil spunând : « Nu-mi las poporul la greu ». O durere de masele îl obliga sa-si paraseasca ascunzatoarea într-o zi de octombrie (15), a anului 1948. În plin centrul Constantei, in dreptul cladirii unde se afla frizeria si beraria " Popular" este recunoscut si arestat. Casa parinteasca este arsa. După numai cinci zile de arest şi de torturi, familia a fost anunţată să vină şi să ridice cadavrul de la morgă, căci Negip Fazal se spânzurase în închisoare. Însă părul ars, limba muşcată, capul zdrobit dovedeşte cinismul celor care l-au torturat şi ucis. Eroul naţional tătar, ar fi spus la revenirea în celulă, după cumplitele torturi care i-au pricinuit decesul în numai 6 zile: “ Nu credeam că există aşa de multe metode de schingiuire. Nu credeam că un om poate să reziste…” (relatare dl. Bora Fazal, fiul).
Populatia turco-tatara din Dobrogea îi pastreaza vie amintirea, în fiecare an, icepand din 1990, este pomenit prin slujbe religioase, manifestari culturale si pelerinaje la mormântul din cimitirul satului Tataru. Un exemplu este si Concursul Eroul national- Negip Hagi Fazal, ajuns in 2006 la a IIIa editie (Sursa:Dictionarul personalitatilor turco-tatare - Agi-Amet Gemal)
Despre rezistenţa anticomunistă a lui Negip Fazal, precum şi a altor intelectuali turco-tătari dobrogeni să lăsăm în continuare să relateze pe o refugiată tătăroaică din Crimeea, la vremea când copil fiind, aceasta se ascundea în Dobrogea împreună cu familia ei (1944-1952), Enise Reşit Memet din Ahmescit (denumirea tătară a capitalei Crimeii, Simferopol): 
« După ocuparea României de către trupele ruseşti, am fost nevoiţi să ne mutăm, …În casa acelui om- câţi eroi ştiuţi şi neştiuţi, a dat neamul nostru, mai erau şi alţi crimeeni, am mai uitat numele în toţi aceşti ani cumpliţi (…). De altfel dl. Negip (Fazal), dl. Irstamambet, ne trimiteau numai în casele care prezentau garanţia încrederii în cinste. Aceşti oameni, ne ascundeau, împărţeau cu noi hrana lor şi aşa împuţinată de război, riscând închisoarea, riscând Siberia! ” .
Dr. Feuzi Ridvan isi aminteste despre personalitatea eroului tatar (Emel, octombrie 2004, nr.4, Guner Acmola, « Originea si evolutia problemei nationale a tatarilor-scurt istoric, p.14-16) : “ Prima mea descindere in Azaplar (Tataru) a insemnat ospitaliera primire in familia generoasa a lui Negip Hagi Fazal, fiu Bora Ulkusal Fazal, fiica Suyaum Memet, in sanul caruia…”. Documente din arhivele romane arata ca tatarii regugiati din Crimeea incepand din noiembrie 1943, prin Odessa, erau ajutati de autoritatile si romane si de trei tatari : Negip Fazal, Abdula Ibadula si dr. Ahmet Ozenbasli.

La 11 martie 1953 a fost condamnat la pedepse aspre un grup format din 14 tătari şi un român, acuzaţi de participare şi constitutire de organizaţii contrarevoluţionare, propagandă pentru aşa-zisa Eliberare a Crimeii şi formarea unui stat independent tătar, colectare de bani şi alimente, găzduire a elementelor naţionale crimeene, colaborare cu trupele germane în timpul războiului, spionaj în favoarea Turciei şi Marii Britanii prin intermediul Consulatului turc din Constanţa (arestare 19 aprilie 1952, dosar anchetă nr. 2280, 4 volume). Una din condamnate, Sultan Fazal (8 ani), fusese soţia lui Negip Hagi Fazal. Conform sentinţei nr.179 a Tribunalului Teritorial Bucureşti aceasta a fost condamnata la 8 ani inchisoare. Au mai fost arestati de asemenea sora sa Salia Memet- Fazal si cumnatul sau, Memdu Memet. 

Broşura editată de UDTTMR în anul 2000 la Constanţa, intitulată, Mişcarea naţională a tătarilor crimeeni (evenimente, fapte, eroi), tradus şi coordonat de profesorii E. şi Y. Memedemin, 2000, cuprinde de asemenea la final o listă de 47 de minoritari turci şi tătari, victime ale temniţelor comuniste. Lista cuprinde si numele sotilor Negip si Sultana Fazal.
Cicerone Ioaniţiu, el însuşi deţinut în temniţele comuniste a iniţiat după 1990, un lăudabil demers de repertoriere a victimelor represiunii comuniste din România, în lucrarea sa în mai multe volume, Victimele terorii comuniste (arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi). Autorul a identificat între alte victime ale gulagului comunist, un număr de 65 de minoritari turco-tătari, intre care figureaza Negip Fazal si sotia sa, Fazal Sultana, născută la 31 ianuarie 1913, intelectuală şi militantă a comunităţii tătare din Dobrogea, prima poetă tătăroaică din Dobrogea.
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului a realizat începând din 2001, sub coordonarea lui Octavian Roske, un dicţionar al represiunii comuniste în România, poate cel mai complet până în acest moment, în care îşi găsesc locul laolaltă, călăi şi victime. Intre zecile de eroi turco-tatari arestati sau ucisi se numara de asemenea si sotii Fazal.
Note
În ceea ce priveşte alterarea identităţii etno-confesionale a turco-tătarilor din România în vremea regimului comunist, precum şi despre eforturile acestei minorităţi de redefinire a identităţii sale în contextul societăţii româneşti post-comuniste, a se vedea Cezar Aurel Banu, „ Memorie, alteritate şi reconstrucţie identitară: minoritatea turcă şi tătară din România în contextul societăţii post-comuniste (1989-2005) ”, 17 martie 2005, Universitatea Laval din Québec, Canada şi Bucureşti, 13-14 mai 2005; „Minoritatea turco-tătară din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”, comunicare prezentată la colocviul cu tema „ Minoritatea turco-tătară din România între tradiţie şi modernitate (1918-1989)”, organizat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, 15 ianuarie 2003; articolele „ Minoritatea din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”, în Caş (Tânărul), nr.1 (ianuarie), 2003; „Cultul musulman din România în timpul regimului comunist (1944-1989), în Dosarele istoriei, nr.9 (septembrie) 2003, „ Cultele şi sectele din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”.

Despre contextul istoric care a condus la deportarea masivă a populaţiei tătare crimeene, de către Stalin, în mai 1944, a se vedea articolele publicate în revista Uniunii Democrate a Turcilor şi Tătarilor Musulmani din România (UDTTMR), Caş (Tânărul): Cezar Aurel Banu, “Comemorarea deportării tătarilor crimeeni (“Surgun “) (60 ani: 18 mai 1944 - 18 mai 2004). Memorie şi uitare, trecut traumatic şi istorie confiscată », în nr.7 (iulie 2004), ibidem, “Deportarea tătarilor crimeeni (Sürgünul) în arhivele sovietice”, nr.8 (august), 2004, precum şi comunicările: “ Mémoire et oubli, passé traumatique et histoire confisquée: la déportation des Tatars de Crimée par le régime stalinien en mai 1944 (Memorie şi uitare, trecut traumatic şi istorie confiscată : deportarea tătarilor crimeeni de către regimul stalinist în mai 1944)», prezentată la 2 noiembrie 2004, la Universitatea Laval din Québec, Canada, Memorie şi uitare, trecut traumatic şi istorie confiscată », prezentată la sediul UDTTMR- Bucureşti, la 18 mai 1944.

În acest sens a se vedea, Güner Acmola, Cartea iertării (1999), precum şi articolele „ Experimentul Piteşti- Reeducarea prin tortură”, ediţia a IIIa, 2002, Piteşti, Fundaţia Culturală Memoria, filiala Argeş, Ibidem, “Rezistenţa tătară în Dobrogea”, p.371-376, Cuget liber, Constanţa, 21 mai 1992, « Tătarii nu-şi uita eroii » şi Observator, 23 noiembrie 1999, « Rezistenţa anticomunistă tătară în Dobrogea »; Ibidem, revista Emel, an , nr. 4, p.14-16, « Originea şi evoluţia problemei naţionale a tătarilor ».
„ Experimentul Piteşti- Reeducarea prin tortură”, ediţia a IIIa, 2002, Piteşti, Fundaţia Culturală Memoria, filiala Argeş, Güner Acmola, “Rezistenţa tătară în Dobrogea”, p.376;
Mişcarea naţională a tătarilor crimeeni (evenimente, fapte, eroi), traducere şi coordonare prof. E. si Y. Memedemin, 1999, Constanţa, p.38-40, Addenda.
Cicerone Ioaniţiu, Victimele terorii comuniste (arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi), Bucureşti, Editura Maşina de scris, 2002, vol.I-VII.
Octavian Roske, coord., Mecanismele represive în România (1945-1989), Bucureşti, INST, vol.I (A-C), 2001, vol. II (D- G), 2002 şi vol. III (H-M), 2005.
Marian Cojoc, coord., Rezistenţa armată în Dobrogea (1945-1960), Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST), 2004.
Document nr. 28, ``Proces verbal al Direcţiei Regionale de Securitate Constanţa, încheiat de lct. Gheorghe Mihailă privind cercetările lotului nr. 2 al ” bandelor subversive teroriste din Regiunea Dobrogea în frunte cu preot Mihăilescu, Jarnea Dumitru, scriitor Alexandru Popescu Scărişoranu, doctor Apostol Paul ``, p. 114-126; document nr. 37, 1949, octombrie 13, `` Sentinţa nr. 553/1949 pronunţată de Tribunalul Militar Constanţa asupra lotului al doilea, în frunte cu preotul Dumitru A. Mihăilescu``, p. 175-199;
Ibidem, document nr. 97, 22 iunie 1960, `` Proces verbal de interogatoriu al învinuitului Tudor Petre din comuna Ciocârlia``, p. 391-394.
Revista UDTTMR, Kara Deniz (Marea Neagră), an XIV, nr.129, decembrie 2002, Virgil Coman, “ Mărturii documentare privind tătarii din Dobrogea (6 septembrie 1940-6 martie 1945)”, p. 4.
În legătură cu acest decret precum şi cu operaţiunea de organizare şi de deportare a tătarilor crimeeni, a se vedea pe larg, cele două articole publicate de mine în ziarul Caş (Tânărul).
Virgil Coman, “ Mărturii documentare privind tătarii din Dobrogea (6 septembrie 1940-6 martie 1945)”, p. 4.
Ibidem.
ANC, fond Inspectoratul General Administrativ Constanţa, dosar 8/1944, f.7.
Ibidem, dosar 35/1945,f.45.
Ibidem,f.39.
Ibidem,fond Prefectura Constanţa, dosar 298/1945, f.22.
Ibidem, f.39.
ANIC, fond Inspectoratul de Poliţie Constanţa, dosar nr. 133/1945-1947, f.110.
Ibidem, f.111.
Ibidem, fond Prefectura Constanţa, dosar nr.1/1945, f.491.
Ibidem, BARAI. Fond 2, dosar 928, f.148.
Ibidem, fond XII, dosar 487, vol. III, f.99.
Ibidem, f.152.
Arhivele Naţionale Brăila, fond Poliţia Portului Brăila, dosar 206 A/1947-1948, f.105-106. A se vedea şi Dosarele istoriei, an VIII, nr.9 (85), 2003, « Credinţe şi credincioşi în România comunistă », Cezar Aurel Banu, p.56-60, « Cultul musulman din România (1945-1989) ».
Ghiţă Ionescu, Comunismul în România, Bucureşti, Editura Litera, 1994, p.217.
Güner Acmola, „Rezistenţa tătară din Dobrogea”, in , p. 372.
Această instituţie de tradiţie, de învăţămant religios a fost închisă definitiv de comunişti în 1967. Clădirea ei a fost utilizată până în 1990 în alte scopuri.
Emel (Ideal), nr.1, ianuarie 2004, p.32.
Ibidem, f.49.
Ibidem, f.54.
Ibidem.
Ibidem, f.137-150.
Ibidem.
Ibidem.
Ibidem, dosar 2280, vol.II, f.22.
Ibidem.
Ibidem, f.23.
Ibidem, f.58-59.
Ibidem, f.130.
Ibidem, dosar 2280,vol.I, f.10-11; Marian Cojoc, « Regionala Marea - episod al rezistenţei anticomuniste din Dobrogea (1948-1952)”, în Timpul istoriei, vol. II, Profesorului Dinu C. Giurescu, volum îngrijit de Ioan Scurtu şi Mihai Rădulescu, Univesitatea din Bucureşti, 1998, p.332-340).
Enise Reşit Memet, « Destinul unei fete tătare din Crimeea », partea I, p.31-32, în revista Emel (Ideal), nr.6, martie 2005, p. 42-44.
Ibidem, p.23.
Ibidem , partea a IIa, nr. 7, iulie 2005, p.22-23.
Ibidem, p.24.
Ibidem, p.42.
Ibidem, p.43.
Ibidem.
Güner Acmola, interviu cu Sevghin Emin, “Gemene de 4 ani deportate la Bicaz”, p.42-44, în revista Emel(Ideal), nr. 6, martie 2005.
A se vedea revista Emel, an I, nr. I, octombrie 2004, p.31-32.
Ibidem, „Colţul deţinutului politic”, p. 36.

Bibliografie

Arhive
1. Arhivele Naţionale Constanţa, fond Inspectoratul General Administrativ Constanţa, 1944-1953;
2. Ibidem, fond Prefectura Constanţa, 1944-1948;
3. Ibidem, fond Inspectoratul de Politie Constanţa, 1944-1950;
4. Arhivele Naţionale Brăila, fond Poliţia Portului Brăila, 1952-1953;
Lucrări generale
Cojoc, Marian, coord., Rezistenţa armată în Dobrogea (1945-1960), Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST), 2004.
Ioaniţoiu, Cicerone, Victimele terorii comuniste (arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi), Bucureşti, Editura Maşina de scris, 2002, vol.I-VII;
Ionescu, Ghiţă, Comunismul în România, Bucureşti, Editura Litera, 1994;
Memedemin Yaşar şi Memedemin E., coord., Mişcarea naţională a tătarilor crimeeni (evenimente, fapte, documente), Constanţa, 1999 (volum apărut cu sprijinul UDTTMR);
Roske, Octavian, coord., Mecanismele represive în România (1945-1989), Bucureşti, INST, vol.I (A-C), 2001, vol. II (D-G), 2002 şi vol. III (H-M), 2005.
Studii şi articole
Acmola, Guner, “Rezistenţa tătară în Dobrogea”, în Experimentul Piteşti- Reeducarea prin tortură, ediţia a IIIa, 2002, Piteşti, Fundaţia Culturală Memoria, filiala Argeş, p.371-376;
Ibidem, interviu cu Sevghin Emin, “Gemene de 4 ani deportate la Bicaz”, în revista Emel, nr. 6, martie 2005, p.42-44;
Ibidem, interviu cu „ Kadrie Nurmambet”, în revista Emel, nr.7, iulie 2005, p.32-35 ;
Ibidem, « Originea şi evoluţia problemei naţionale a tătarilor », în revista Emel, an I, nr.4, p.14-16;
Banu, Aurel Cezar, « Minoritatea din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”, în Caş (Tânărul), nr.1 (ianuarie), 2003, p. 3-4;
Ibidem, „Cultul musulman din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”, în Dosarele istoriei, nr.9 (septembrie) 2003, „ Cultele şi sectele din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”, p.56-60;

Ibidem, “Comemorarea deportării tătarilor crimeeni (“Surgun “) (60 ani: 18 mai 1944 - 18 mai 2004). Memorie şi uitare, trecut traumatic şi istorie confiscată », în Caş (Tânărul),nr.7 (iulie 2004), p.3-4;

Ibidem, “Deportarea tătarilor crimeeni (Sürgünul) în arhivele sovietice”, în Caş (Tânărul), nr.8 (august), 2004, p.4;

Cojoc, Marian, « Regionala Marea - episod al rezistenţei anticomuniste din Dobrogea (1948-1952)”, în Timpul istoriei, vol. II, Profesorului Dinu C. Giurescu, volum îngrijit de Ioan Scurtu şi Mihai Rădulescu, Univesitatea din Bucureşti, 1998, p.332-340;
Coman, Virgil, “ Mărturii documentare privind tătarii din Dobrogea (6 septembrie 1940-6 martie 1945)”, în revista UDTTMR, Kara Deniz (Marea Neagră), an XIV, nr.129, decembrie 2002, p. 4 şi 6;
Islean, Celebi, “Hogea, poetul, patriotul din Albeşti, Şaip Veli Abdula”, în revista Emel, an I, nr.4, octombrie 2004, p.10-11;
Reşit Memet, Enise, « Destinul unei fete tătare din Crimeea », partea I, p.31-32, în revista Emel (Ideal), nr.6, martie 2005, p. 31-32;
Ibidem, « Destinul unei fete tătare din Crimeea”, partea a IIa, în revista Emel, nr.7, iulie 2005, p. 22-25;
Revista Emel, an I, nr.4, octombrie 2004, „Colţul deţinutului politic”, p. 36.

Comunicări ştiinţifice

Ibidem, „Minoritatea turco-tătară din România în timpul regimului comunist (1944-1989)”, comunicare prezentată la colocviul cu tema „ Minoritatea turco-tătară din România între tradiţie şi modernitate (1918-1989)”, organizat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, 15 ianuarie 2003, cu sprijinul Asociaţiei Studentilor de la Facultatea de Istorie (Erasmus), al Catedrei de Studii Turcice de la aceeaşi facultate, al Ministerului Culturii, Departamentul Cultelor şi al Uniunii Democrate a Turcilor şi a Tătarilor Musulmani din România (UDTTMR), filiala Bucureşti;

Ibidem, “ Mémoire et oubli, passé traumatique et histoire confisquée: la déportation des Tatars de Crimée par le régime stalinien en mai 1944 (Memorie şi uitare, trecut traumatic şi istorie confiscată: deportarea tătarilor crimeeni de către regimul stalinist în mai 1944) », prezentată la 2 noiembrie 2004, la Universitatea Laval din Québec, Canada, în cadrul zilei de studii organizate de Catedra de Cercetare a Canadei în Istorie Comparată şi Memorie, cu tema « Les mémoires post-communistes et post-totalitaires (Memorii post-comuniste şi post-totalitare)»;

Ibidem, « Comemorarea deportării tătarilor crimeeni. Memorie şi uitare, trecut traumatic şi istorie confiscată », comunicare prezentată la sediul UDTTMR- Bucureşti, la 18 mai 1944, cu ocazia celei de-a 60-a comemorări a deportării tătarilor crimeeni (simpozion comemorativ).

Qirim Tatar Cultural Association of Canada
May 18, 2006