|
Din lumea tatarilor crimeeni: GHIUNER ACMOLA (pagina 3)
complex de fenomene,având o mare amploare în întreaga Românie.Aniversarea a 50 de ani,care are loc în anul 2006,este un moment demn de aniversat şi de către români.Revo- luţia maghiară din octombrie a formulat revendicări,care erau şi revendicările românilor aflaţi sub asuprire comunisto – sovietică,care şi-au ridicat capul împotiva regimului lui Gheorghiu -Dej,aşa cum aparatul de teroare care s-a dezlănţuit la noi în anii 1956-1960,a urmărit lichidarea oricărei împotriviri ,”fără deosebire de naţionalitate.” Iată motivul pentru care comemorarea aniversării de 50 de ani de la evenimentele din 1956 trebuie să fie o acţiune comună,în care români şi maghiari din ţara noastră să fie alături,aducându-şi aminte de un moment comun al istoriei noastre comune.
BAGIŞLAYMIZ (AFF KITABI) ( ortak turkçe ,2003) Guner Akmolla
Not: Kitapnîn butun basîm masraflarîna karşî kelgen tataylarîma, Şayzer,Lamya,Suyum, olîămsîz urmetler! URMETLERÎMÎZ 125 yîl Memet Niyazi nîn dogumundan 101 yîl Mendu Memet nîn dogumundan 100 yîl Salya Memet nîn dogumundan 97 yîl Necip Haci Fazîl nîn dogumundan 90 yîl Sultan Fazîl nîn dogumundan 90 yîl Şaip Veli Abdsula nîn dogumundan 55 yîl Necip Haci Fazîl nîn oldurulmesinden...
Onsöz Vanitas vanitatum,omnia vanitas... 1944 – 1989 yîllarîn dertlî kitabîdîr.Unutmak ve aff etmek gerekliginden doğmuştur. Okuyuculara yakîn olmak istedugumden,beni anlayabilmeleri için,bazî gerçek personajîmîn yerini aldîm,zehirli bardağî doldurmak için. Komunist propagandasîna gömulen hakikatlarî takip etti,çunku,bir kaç yîl daha sürseydi, ruhumuzu bogardî. . Çocuklarîmîz için,çocuklarîmîzîn çocuklarî için,topladîm,kuvvetim oldugu kadar,tatarlarîn çekmiş eziyetlerini,dunyanîn bu taraflarînda yalnîş tanîlmîş tatarlarîm. XV –ci ve XVI –ci asîrlardan sonra yaşayan tatarlar „barbar” degiller,göcebe degiller, yabani degiller,Orta ve Dogu Avrupa da yaşayan obir milletlerden hiç farklî degiller! Bîzîm yarattîgîmîz medeniyet Batî nîn medeniyetinden daha eski,5000 yîllîk açîlîşî vardîr, insanlîk için ve dogruluk için genişleyip.( Yazar)
I Bölüm 23 Agustos 1944...Rus kuvveti zapt etti butun Romanya yî.Boyle başlîyor yarîm asîr suren karanlîk.Son üç asîrlarîn tarihleri boyunca ruslarîn expansyon politikalarîn tesirlerini çeken turk milletlerin arasînda,en kanlî ve en vahşiyce ezilmiş olan kîrîmtatarlarî için,yabani bir tarih sayfasî açîlîyor.Romenlerin yanînda ve o bir azînlîklarîn içersinde,tatarlar,eski ve asîl rus duşmanî gibi tanîlan millet,artîk yaşîyorlar ne demek rus komunizma soykîrîm politikasî. Kîrîm dan kaçmîş tatarlarîn dorduncu ya da beşinci nesilleri, ümitle „Ak topraga” yerleşmiş olan dedelerin torunlarî,Kara Deniz boyunda ve Dobruca nîn içersindeki koylerde kendi tertiplerinde, dinlerini ve adetlerini kimliklerini unutmadan hayat süruyorlar, bir gün Vatana doneriz umutu ile.Geldiler rus askerleri.Köy başlarîna,dagdan,tepeden, süru,süru,doldurdular yer ve havayî.Rus askerleri sardîlar koylerin yollarînî,evlerden,kapî basarak aldîlar,sorup yada sormadan,her ne varsa yiyecek. Kim bilmedi mallarînî ve hayvanlarînî ormanlara saklamaya,bir omur topladîklarînî duymadan kayîb ettiler,bir kaş saatte. Ruslarîn aralarînda turkce ve tatarca bilenler vardîlar,biraz soz romence bilenler, onlar istediler ekmekler arasînda kîzlarî ve kadînlarî. Uç yaşînda kîşkene bir tatar kîzî idim, hatîrlîyorum nasîl orman içinden suru,suru, asker geldi,sarî saşlarî,mavi gözleri,sert yuzleri, eşyia dolu arkalarî,ve cepleri,vahşiy bakîşlarî, korkutup halkîmîzî. Eger bilseydim ne zorluklu günler getiriyor tarih bizler için,belkide hayatî balalîkta kapatîrdîm,onlarîn yardîmlarî ile... Rus askerleri geldiler. Köy ve şehir artîk onlarîn izini ile nefes alacaktîr.Genç ve ihtiyar,aglaştîlar,harb bitti deyemi,yoksa yeni baskîntîlar başladî,deyemi,bilmeden,korkular Içinde evlerimiz karanlîkta kaldî. Pencereler ve kapîlar kapalî, gözlerimizin yaşlarîila,izledik,nasîl tertipsiz surude,yuksek seslerle,dolaştîktan sonra her – bir yerleri,çîkîp boş avullardan,köyumuzun o bir kenarînan,gittiler,komşu koyun yolunu tutup. Evin ve koyun ihtiyarlarîndan duyduk: „nemse gitti, rus geldi!” 1877 harbinden sonra,Dobruca nîn koylerinde,oz tertiplerinde,oz adetlerinde tatarlar yaşiyorlardăî hiç bir zaman unutmadan Kîrîm Ana Vatanlarînî ,kurtuluş ve donuş gununu bekleyerek. Nemsenin,almanlarîn gidişleri ve ruslarîn gelmeleri yîkîlmayan umit îşîgînî genede sondurmuştu. Bazî tatarlar şehirlerde hayatlarînî geçiriyorlardî,amma,tatarlăk hasretliklerini koylere gelip yeniyorlardî.Onlarda ,taa o zamanlardan,romenleşme korkusu vardî.Koy,kuçuk Bir cemiyet,imam-hatibi,hocasî ile kucuk tatar mektebile,kahcesile,sevinçleri ve dramlarî ile, kendi hayatînî eskilik ve yenilik arasînda karîştîrmalarla,yaşiyordu. Hîdîrlezler, tepreşler,bayramlar,dugunler,şenlikler işinde geçiyordu,cenazelerde butun koy ağlîyordu.Çocuklar mekteplerde tatarca – turkce ders alîyorlardî,Kuran geşme imtihanî vardî,romen mekteplerinde devam ediliyordu 4-7 sînîfa kadar,tatar koyunde olsa,olsa,bir aile Romen yaşardî. Kadînlarîn çogusu koyden başka yer kormeden oluiyordu,erkekler askerlik şartlarînî yaptîklarî zaman memeleketi tanîyiordular,ya da,zekki ve zengin erkek çocuklarî Medcidiye şehrinde Musluman Seminarînda,köyde dort sînîf okuduktan sonra,sekiz yîl okumak devamînî başarîyorlardî. Seyrek,bir kaç koyden gidebilirdi,okumaya ya da göç, Istanbul a ve başka ulkelere. Köylerde,bir – iki bay,bir kaş haci,ileri gelen olup,iyide ve fenada,davalar görup,barîştîrîp ya da sondurup,tatar cemiyetin hayatînî iyilik yoluna yerleştiriyorlardî. Artîk,ikinci dunya harbi bu topraklarda, agustos 1944 yîlînda son için kararlarînî vermeye ugraşîyordu.Yeni sistem hayatî başlamakta idi. 1944 yîlînîn son aylarî etraftakî harb haberlerile geşti,dugunler,cenazeler duvalar doldurup koy hayatlarînî.1945 yîlîn ilk aylarî artîk duydurdu denişmeleri „Komunistler kuvvette,Komunist Parti herkeze tooprak verecek,zenginlerin dunyasî bitti,artîk fakirler cemiyetin ustunde olacaklar” sözleri,yavaşca,buyuyen seslerle duyulmaya başladî tatarlar arasînda.Zaten kîrîmlî muhacirlerin soyledikleri onlarîn kulaklarînda boyle kalmîştî:”ilk Defa milleti kazanmak için herkeze tarla verilecek,senesine ,o tarlalar alînacaktîr,ve kooperatif kurulacak...hiç bir serbestlik kalmayacak...” 1945 yîlîn Mart ayînda sevinçle doldu koylerimiz:”Toprak veriliyor!” Tarîmsal Reform köyu ikiye böldu :fakir seviniyor,zengin ağlîyor.Uç hektar verildi her ayleye,bu reformu yapanlar muallimler,muhtarlar,kâtipler oldular.Camilere de hak tanîldî 5 hektar verildi , isteyen,tatar ya da her ne millet olsada,kabul edildi Komunist Partisine.Ona girenler fakir,cahil adamlar oldular,nasîl tuvarcilar,çobanlar,huylu adamlar ;baylar,haciler, kâtipler,muallimler,çekildiler hayattan,umitsiz bir beklenme aldî insanlarî 50 hektardan fazla olanlardan alîndî ve hiç tarlasî olmayana verildi.Yeni şarkîlar seslendi artîk koylerimizde: „Sîra,sîra misirler / Yaşasîn komunistler” Her köyde ,yakîn her ailede,biraz vakîtlî oldugu zaman,misafir gibi kabul edilmişlerdi Kîrîmtatar muhacirleri.Onlar için artîk Siberya yelleri esmeye başlamîştî,ruslar ve onlarîn çalîştîrmîş insanlarî,tatar,ermeni,romen,köy – koyden,ev-evden,topluiyorlardî muhacirlerimizi,”kîrîmlîlarî”. Almanlarla beraber,Kîzîl ordunun kanlî karşîlaşmasîndan korkanlar,gelmişlerdi kan ve din kardeşlerine,Dobruca ya,harbin sonunu bekleyip.Artîk rus yeniyor heberlerinde,bazîlarî romen kimligi alarak çîktîlar taa Almanya ya.Dobruca da kalanlar,birer-birer tutuklanmaya başladîlar,lagerlere yerleşip,Sibir yoluna gönderilip. Zavallîlar,aglayarak bakîyorlardî arkada kalan tatar köylerine,dökulmuş ve kurban milletlerine.Ellerinde bir küçuk bokşe,fakir kîyafetleri,ihtiyar,daha çok kadîn,çöcuk,iki memleket geşip bu yerlere gelmişler,umut bitmiş geri suruluyorlardî rus mahpuslerine,Sibir buzluklarîna!Koşarak arkalarîndan,merhametli annelerimiz,bir parşa ekmek,peynir,veriyortlardîlar askerler yumuşak bulundukta. Döşek ya yorgan kardeşce bölenler,ayîrlîyorlardî,tarihîn baskîntîsîna.Dobrucxa tatarlarîn milliyetcileri,okumuşlarî,Vatan-severleri,kurmuştular bir komitet „Kîrîm yardîm Komitetî”, 30-40 ileri gelenler çalîşîyorlardî ,Necip Haci Fazîl în yonetimliginde.Komitette olanlarîn bazîlarînî biliyorum,tam hepsini bilnedigim için,soyleyemiyorum burada hic bir isim! Bunlar koylerin imam – hatipleri idiler,muallimleri,doktorlarî,avukatlară.baylarî,seyrekte bir,çiftçi.Bir-iki romende vardî.Komitet uyelerin yarîdan fazlasî bilinecek,1952 de, mahpuslerde cezalandîkta. Kîrîmlî muhaciri Romanya ya yetiştigi zaman,karşîlanîyiordu limanda,Kostence de,bir-iki gece dinlendikten sonra,bir tatar koyune gönderiliyorlardî.Duyduguma belli,zengin köylere,nasîl Azaplar(Tătaru),Karaomer (Negru-Vodă),Balaban Tatlîcak(Dolceşti),v.b. Ileri gelenler,doktorlar,zenginler veriliyorlardî.Sanaatçîlar,genşler,vakitsiz ihtiyarlar,fakir Köylere yerleştirilyorlardî.,nasîl Akbaş(Alşbeşti,Aşşîlar (Vânătorul). Son yîllar,1946-47,demek rus dominasyon zamanînda,Kostence ye uzak lîk kriteryosu vardî,Tulcia etrafîndaki koylerde ya şehirlerde saklanndîlar bir kaş aile,nasîl Ahmet Ozenbaşlî ve ailesi.Ruslarîn Kîrîmtatarlarîna „avcilik kampanyasî” surdu 1949-1950 ye kadar.Ermeni,yahudi,belkide arkalarînda tatar da vardî,türkce bilen Soviyetlerden gelenlerde vardî,yerliler belli degildiler. Akbaş hocasî,rahmetli babam Şaip Veli Abdula,bu işlerde bulundugu için,1945 senesinde,Kostence de cezalandî,beş kun sonra kaçîp kurtuldu.Soylediklerine göre,ermeni anketcisi,istiyormuş bilmeye kim koordinateur kîrîmlîlarîn koruma işlerinde.Birinci üç kun,sade dovmek korgen anketciden,ermeni oldugunu anlayîp,”ben turk degilim,ben tatarîm” dedikten sonra, bu eziyet bitmiş.Her halde,1945 yîlînda,harb surdugu zaman,ordu denişmeler,karîşmîş olur,babam dondu evimize,saklanîp. Üç kun sonra,sabah,iki adam geldi evimize, asker kîyafetleri yoktu,eski rubalar almîşlar koy kenarînda oturan Abdula akaydan. Ihtyar dedem,Kurtveli hoca,annem,Mahcube,abiyim Tuli ve ben sorgulara tutulduk.Babam arka odada idi,annem „gelmedi benim beyim,yok „dedikten sonra,bemden sordular,karîşîk bir tatarcada: -Baban nerde,soyle,sana bu renkleri veririz!” Renkli lanterna,cep feneri yakîp,istediler beni aldatmaya(dört yaşînda idim).Kulagîma annem fîsîldadî,onun kucagînda idim:”yok,yok”.O dakka,annem buyuk rol oynadî,Abdula akayga bağîrîp: -Abdal adam,yanlîş getirdin insanlarî,caş hoca koşerem de,Reşat tăr,dedi. -Sersem! Çabuk oraya! Deye gittiler. Giderken Reşat abynin evine dogru,subaylarîn birisi tatarca,aslînda Kîrîm tatarcasînda,dedemle boyle konuştu tabancasînî koyup yuregine: -Ihtiyar,kart adam,eger yalan soylersen,ben vururum seni! Ver oglanînî! -Oglumun yaşîndasîn,sana baba olabilirim,dedi kîrîmtatarcasînda dedem Kurt Veli,anlayîp o adamîn kîrîmtatarî oldugunu.Oldurebilirsin beni,amma,angi baba başka turlu davranîr oz evladînîn hayatî ve serbestligi karşîsînda? Dedemin,Allah rahmet eylesin,kozleri yaşla dolu idi,beti kanlî,o yaşlar akîyiorlardî onun şalîşmalî izelinin ve kanîn ustunde. O zaman,subay,rus ordusunun emri altînda olan tatar askeri,çekti tabancayî ve dedi: -Affet,babay! Affet! Mecburum,başîmda varlar! Sonra,elini optu,manlayîna musulmanca koterîp. Onlar evden gittiler,korkunş,fena halde bulunup zavallî koydeşimiz. O dakkalarda,babamî attîlar akrabalar arka duvardan köyun orman tarafîna,ruslar azbara girirken,komşu kopekleri babamîn izlerine sesleniyordular. Bir hafta,iki belki,ormanda kaldî,koy kenarîndaki aileler,sîra tutup,gece ekmek,ortmek,sut,peynir,babama aketmîşlerdir,hele Suliman akaylar!Onlarda artîk ebedi dunyaya geştiler,Allah rahmet eylesin! Bu arada,yardîm geldi liderimiz Necip Haci Fazîl beyden.Gece,arabasî ile,bizi,babamla beraber izak bir tatar koyune,Kobadine,akrabalarîmîza sakladî.Hatîramda,dort yaşînda olsamda korkunun yanînda birde bir tren yolu kalmîş,gece karanlîklarî ve kokteki ay,butun ay,sarî ay,bizimle beraber kaçîyordu,duşman kolundan .Karanlîklar,korkunc tiren sesi,yol, sessizlik,ay,uyandîrîcî ay,onumuzde,yanîmîzda.Böyle,ruslarda bizi,bizde ruslarî,bir kaç yîl uşun,kaybettik,aramăzdaki harbte,serbest bîraktîk... 1946 da”serbest”seçimler oldu.Tatarlar,her vakit romenlerin politikalarîna dostca tatarf alîyordu,bazî aydînlarîmîz girmişlerdiler onlarîn partilerine,komunist partisinde olanlar sade fakirlerdiler,ve mektepsizlerdiler.Tatarlar hazîrlandîlar seçimler için,o kunu, hatîrlîyorum bir son bahar yagmurlu kun,arabalarîna romen bayraklarî koyup,gittiler.Onlar zannettiler,evvelki seçimler gibi,dogruluk olacak!Nerde? „Kazandî” komunist partisi! 1947 yîlînda artîk başladî kovalama faaliyetleri.Duyuluyordu ,birer,birer,romenler le Tatarlar arasînda,gece, kaldîrîlmîş olan „duşman.” Bir söz yarattîlaruslar ve komunistler,”millet duşmanî”,bu soz gayet tehlikeli sozdu,veriliyordu tehlike olan insanlara,ruslara karşî,partiye karşî, ve bu sözle tanîlmaktansa,daha iyi ölmekti.Köylerimizde,kasabaya korkudan çekilen aydînlarîmîza,bir politika surusu başladî,artîk tatarlar birlikte olamadîlar,hocanîn ve hacînîn yerini tuvarşîsî(sîgîrtmac) ve serhoşu aldî.Tarlasî ve hayvanlarî çok olanlar, „kâbur „denildi,manasî,vakitli ve aynizamanda,fakirlerin duşmanî.Her koyde,bulundular,onlar devlete karşî fazla, gayet fazla, vergi vermeleri gerekti ekinlerinden. Tarlasîndan almayan ekini,satîn alîp vermeye mecbur oldular,eskiden bir duşmanlîk varsa,kuvete gelen tatar,romenden daha fena oldu! Köy,kuçuk köy,bir toplum,biliniyordu kim de nekadar altîn var,nekadar döşek,,yorgan,bir gelinin altînlarîn sayîsî ve merimerakatî (çiyizleri).Bir birlerini boylece,sattîlar ve kendi arasînda kin Içinde yaşadîlar.O yîllar,tatarlarîn çogusu kîrîmlîlarîn vesiyetlerini unutmadan,tarla,mal,hayvan,terk etip,kaştîlaruzak şehirlere. (devam)
CARTEA IERTĂRII document tătar Guner Akmolla,ed. 2002
Dedic această carte verilor mei,distinsa familie Georgeta şi Bora Fazîl Ulkusal, care m-au susţinut moral şi material în editarea eri... Autoarea Vanitas vanitatum,omnia vanitas... Este cartea durerii din anii 1944 – 1989.Ea s-a născut din dorinţa de a uita şi ierta. Dorind să fiu cât mai aproapiată de cititor,cât mai bine înţeleasă,m-am interpus deseori în personajul real pe care l-am intervievat pentru a umple paharul cu otravă. Am urmărit adevărul unor ani înmormântaţi în minciuna propagandei comuniste, care,dacă mai dura mult,ne-ar fi sufocat spiritul. Pentru copiii şi nepoţii noştri,pentru copiii copiilor lor,am cules cât am putut din durerile îndurate de tătarii mei,atât de „greşit” cunoscuţi în această parte a lumii. Tătarii din secolele al XV-lea, al XVI-lea şi de atunci încoace nu sunt tartari,nu sunt nomazi,nu sunt barbari,nu sunt cu nimic mai altfel decât oricare popor din vestul,centrul Sau estul Europei. Civilizaţia noastră este mai veche decât civilizaţia Occidentului,ea este o dezvoltare amplă de acum 5.000 de ani,o dezvoltare a respectului pentru adevăr şi valoare umană. G.Akmolla Partea întâia Capitolul I 23 August 1944... România geme sub stăpânirea rusă.Aşa începe o jumătate de veac de întuneric pentru o populaţie cutremurată de vibraţiile sângeroase ale celui de –al doilea război mondial. Printre popoarele de origine turcă,care de peste trei sute de ani se zbat pentru supravieţuire,prinşi în ţesătura politică brutală de exterminare,sugrumaţi în manifestarea existenţei lor naţionale,tătarii crimeeni au cunoscut cea mai sângeroasă şi barbară persecuţie. În Dobrogea trăiau alături de români şi de celelalte populaţii minoritare,în armonie,tătarii,stabiliţi pe aceste meleaguri în valuri succesive,a căror origine ar trebui căutată prin secolele al X-lea,al XII –lea,cunoscuţi ca adevăraţi duşmani ai expansiunii ruse.Pentru că niciodată nu s-au întrerupt relaţiile cu fraţii lor aflaţi în Crimeea,ei ştiau ce înseamnă politica de desnaţionalizare a imperiului ţarist sau bolşevic. Existând acum ca a patra sau a cincea generaţie a unor fugari din Crimeea (istoria noastră nescrisă atestă că sate întregi din Crimeea s-au strămutat în Dobrogea),ei trăiau în sate înşirate în sudul Dobrogei,de-a lungul Mării Negre,fericiţi că au ajuns pe „pământul făgăduinţei” numit „alb” (Ak toprak), urmând obiceiuri şi tradiţii din Crimeea,păstrând cu sfinţenie credinţa islamică a strămoşilor,sperând,în ciuda evoluţiei social-politice din lume,că,într-o bună zi,se vor întoarce în patria lor eliberată! Era ziua de 23 August 1944! Soldaţii ruşi mărşăluiau în ţară.La intrarea în sat,de pe deal,din pădure,turmă după turmă,umplând aerul şi pământul,ei se aşezau ca noii stăpâni.Soldaţii ruşi au înconjurat drumurile de acces în sate,au spart uşile şi au luat din case,cerând sau nu,tot ce era de mâncare.Cine nu a ştiut să-şi ascundă animalele în pădurile din jur,în câteva ore a pierdut tot ce a adunat în mai multe generaţii de muncă. Printre soldaţii ruşi erau cunoscători ai limbii turce sau tătare,ei au cerut populaţiei înfricoşate să li se dea ,pe lângă pâine...şi fete! Aveam trei ani.Eram o fată de tătar dintr-un sat aproape de graniţa maritimă,satul Albeşti(Akbaş),aşezat la 12 km de Mangalia.Nu am uitat cum au ieşit din pădure,de la marginea de răsărit a satului,valuri nesfârşite de soldaţi blonzi,cu păr galben,cum spuneam noi copiii,cu ochi albaştri,cu feţe aspre,având pe spate bagaje doldora, având buzunarele umflate de „amintiri româneşti”,speriind populaţia cu privirea lor duşmănoasă.Dacă aş fi bănuit măcar câtă durere şi câtă suferinţă vor aduce ei,poate că aş fi terminat cu viaţa prin ajutorul lor... Veniseră soldaţii ruşi,Începând de astăzi,satul şi oraşul vor respira doar cu voia lor!Tinerii şi bătrânii plângeau,neştiind clar de ce ,că s-a terminat războiul,sau că încep alte suferinţe,iar casele noastre se micşoraseră în întunericul spaimei.Ne închiseserăm în case,cu ferestrele şi cu uşile închise,urmărind cu lacrimile ochilor, cum grupuri indisciplinate cutreierau,urlând cu vocile lor stridente,pustiul din ogrăzi,îndreptându-se apoi,prin cealaltă margine a satului,spre satul vecin.Simţeam de la bătrânii din casă şi din sat că:”neamţul a plecat,rusul a venit.” După Războiul de Independenţă din 1877,tătarii trăiau izolaţi în satele lor sărace, cu o organizare proprie,neuitând patria de unde au venit,sperând o reântoarcere deplină,de aceea,după plecarea nemţilor,venirea ruşilor însemna,încă o dată,stingerea flăcării speranţei,pentru cât timp? Erau tătari stabiliţi şi la oraş,dar adevărata civilizaţie tătărească exista numai la sate,unde dorul de neam şi de patrie se mai putea alina,iar cei de la oraşe precum Constanţa,Tulcea, erau deja speriaţi de procesul lent dar sigur al românizării.Satul,o societate mică,cu preotul musulman,cu şcoala tătărească,cu cafeneaua prăfuită,cu dramele şi bucuriile lui,satul deci,trăia între vechi şi nou,opintindu-se împotriva modernizării. Obiceiurile de primăvară,”hîdîrlez,tepreş”,care erau de fapt serbări preislamice şi islamice ale anului nou adus de anotimpul primăverii,împletite cu serbările de Bayram, Kurban şi Ramazan Bayram,cele două mari sărbători ale Islamului,echivalând cu Crăciunul şi Paştele, nunţile,se perindau în bucurie,în timp ce înmormântările acopereau satul cu durere. Copiii învăţau limba tătară,turcă,lecţiile de religie se desfăşurau prin învăţarea citirii Coran-ului în alfabetul şi în limba arabă,se preda limba română,istoria şi geografia Românieie în limba română de către acelaşi învăţător,rara profesor.În limitele cunoştinţelor sale,anual se organiza examenul absolvenţilor cursurilor de Coran,cu fast pentru micxa comunitate. Majoritatea satelor aveau o şcoală primară de 4 clase.Elevii tătari s-au dovedit înzestraţi,buni bilingvi,disciplinaţi,aşa că,foarte uşor,au putut continua şcoala de 7-8 clase gimnaziale,fie în oraşele apropiate,fie cu examene particulare,puţini din cei înstăriţi trimiţându-şi copiii la studii înalte,la Bucureşti sau la Istanbul.Majoritatea fetelor se năşteau,creşteau,deveneau la rândul lor mame,nepărăsind satul.Bărbaţii urmau un alt destin,ei făceau armata,prilej de cunoaştere a altor mentalităţi,sau urmau Seminarul Musulman Teologic din Medgidia,caere se bucura de mare prestigiu,întrucât în cei 8 ani de studiu educaţia culturală a tânărului devenea valoroasă. În aceste sate erau câţiva ţărani înstăriţi,Bay,tot ei deveneau hagii prin pelerinaj sfânt la Mekka; un hoge,care era şi învăţător uneori; ei împăcau certurile,ei pedepseau sau ocroteau,după caz,conform legilor islamice,şeriyat. Era atâta cinste,încât casele nu aveau chei,nimeni nu încuia uşa! Dar al doilea război mondial ,aducând la sfârşitul lui ocupaţia rusă şi orânduirea comunistă,intervenea brutal în existenţa tătarilor,impunându-le un nou sistem de viaţă,cel de fapt fără sistem! Anul 1944 a trecut cu veşti despre evoluţia trupelor de luptă,încât nunţile şi înmormântările nu mai prezentau importanţa de altădată.Puţini tătari ştiau de existenţa unui comitet de într-ajutorare pentru refugiaţii din Crimeea,care soseau în ascuns începând cu retragerea germană de pe frontul de răsărit.Acset comitete funcţiona datorită unor personalităţi de seamă,precum şi unei reţele de patrioţi tătari care erau de fapt intelectualii satelor,hogii,învăţătorii,gospodarii. Primăvara anului 1945 deja aducea un val de schimbări.Voci din ce în ce mai clare se auzeau printre tătarii că vor veni la putere comuniştii,că vremea bogătaşilor apune,că puterea va fi luată de cei mulţi şi săraci,că toţi oamenii vor trăi fericiţi... Cei care avuseseră în casă tătari crimeeni refugiaţi reţinuseră de la aceştia că:”întâi se va da pământ săracilor,câştigându-i pentru partidul comuniştilor,în anul următor se va lua pămân –tul,formându-se cooperative,nemairămănând omului nici un fel de libertate.” În martie 1945,un val de bucurie a cuprins satele noastre: ţăranii săraci au primit pământ.Tătarii sărăciseră din cauza încercărilor de a emigra în Turcia sau în urma unor situaţii personale ori familiale ori generate de conflicte armate ca cele două războaie balcanice,deoarece ei fuseseră împroprietăriţi la venirea din Crimeea de către Paşă(în 1860). Reforma agrară din martie 1945 a împărţit satul în două tabere,săracii se bucură,în timp ce gospodarii se îngrijorează.Primarii satelor,foşti preoţi sau învăţători,au dat fiecărei familii cel puţin 3 ha de pământ,primind 5 ha de pământ, cei care fuseseră pe frontul antihitlerist.Moscheile au primit şi ele câte 5 ha de pământ,iar partidul comunist şi-a deschis larg porţile pentru a primi membri devotaţi. Oamenii cei mai săraci,analfabeţi,văcarii, ciobanii,beţivii ,leneşii au devenit comuniştii satelor.Gospodarii,preoţii,hagiii au rămas deoparte,reţinându-se de la orice poziţie clară. Oamenii trăiau într-o aşteptare fără speranţă,neştiind ce va urma,întrucât unii au părăsit satele,averile,angajându-se la oraşe în orice serviciu,moşiile de peste 50 de ha dispărând în reformă.Se cântau cântece noi,slăvind comuniusmul: „Rânduri,rânduri cresc porumbii Să trăiască comuniştii.” Din primăvara anului 1944 – în unele sate din toamna anului 1943 – familii de refugiaţi crimeeni se bucurau de ospitalitatea tătarilor localnici,unii aflându-se aici chiar din 1942.Erau intelectuali,artişti de mare valoare,doctori,profesori care încercau să scape astfel de prigoana rusă.Mulţi au plecat în Turcia,dar cei care au rămas ne-au învăţat să cântăm,să dansăm,să punem piese patriotice pe scenă ,cu subiecte din istoria noastră. O dată cu venirea ruşilor,pentru ei au început marile probleme.Cei care nu s-au ascuns,care nu au plecat din România,erau rând pe rând vânaţi de slujbaşii epocii,fie ei tătari,ruşi,armeni,închişi în lagăre şi trimişi în Siberia. Unul câte unul dispăreau din satele noastre crimeenii – argaţi neplătiţi şi prieteni dispreţuiţi,jertfe ale istoriei oarbe! Nutrind speranţa că nemţii vor înapoia Crimeea tătarilor,luând-o de la ruşi,CE NAIVITATE!,unii veniseră cu trupele germane,alţii fugiseră după ce luptaseră chiar în armata roşie,deoarece frica de a mai trăi sub teroarea comunistă îi adusese pe meleagurile noastre,aşteptând sfârşitul războiului.Femeile leşinau când vedeau soldaţi ruşi,bărbaţii tremurau,dar, devenind duri în faţa necazurilor,unii s-au predat,alţii au plecat,alţii,puţini,s-au ascuns în sate îndepărtate,mai sperând ceva! Mai ţin minte figuri demne de apocalipsă,oameni speriaţi şi de umbra lor,mai mulţi copii,femei,puţini tineri,cuo boccea săracă în care ţineau poze,Coran-ul,pământ din Crimeea, părul copiilor morţi,medalii ruseşti,un schimb de lenjerie cârpită,adusă prin două ţări pentru a fi dusă înapoi mai veche şi mai cârpită,din lagăr în lagăr,în Siberia,mormântul tătarilor! Când ieşeau din sat însoţiţi de armele soldaţilor,mai fugeau după ei câte o femeie miloasă cu o bucată de pâine,cu un şal,cu un zâmbet de adio! Aşa s-au despărţit tătarii din România de tătarii din Crimeea – Rusia,după ce au împărţit frăţeşte ciorba săracului – lakşa – şi speranţa reîntregirii neamului! Comitetul fondat de patrioţii tătari din România,”Ajutor pentru Crimeea”având ,se pare,30 – 40 de membri,era condus de un om extraordinar,Negip Hagi Fazîl, Eroul nostru Naţional.Nu-i cunosc pe toţi,în anii aceia de restrişte şi de sacrificiu nici nu se vorbea despre ei şi despre faptele lor,de aceea,considerând că aş face un sacrilegiu uitându-l pe unul dintre ei,nu le dau aici numele,subliniind doar că preoţii,intelectualii satelor,gospodarii recunoscuţi desfăşurau activitatea comitetului în mod firesc,aşa cum firesc îşi arau ogorul! Majoritatea erau tătari,dar erau şi români şidespre ei vom afla în anul 1952,când vor fi arestaţi. Acest comitet fondat la rugămintea scrisă a unui alt mare erou din Crimeea,Amet Ozenbaşlă,doctor de profesie,îi întâmpina la sosirea în ţară,în portul sau în gara Constanţa, după o odihnă de câteva zile,îi repartiza într-un sat,dându-i în grija preotului care îi dădea unor familii nu atât de înstărite,cât mai ales inimoase.Şi aceşti refugiaţi „nimereau” după poziţia,rangul şi averea lor!Doctorii îşi deschideau cabinete în Condstanţa,cei cu bani sau cu bijuterii nimereau în Tătaru,Negru-Vodă,Dulceşti,iar cei fără nimic ajungeau şi în satul nostru,Albeşti,iar tata,hoge în sat,Abdula Veli Şaip,era poate cel mai sărac din acest comitet. Dar eu am crescuut cu ei,i-am reţinut cântând durerile unui veac de prigoană,îi am şi acum în faţa ochilor,mâncând şi plângând deasupra farfuriei de „lakşa” sau de „kobete”(plă- cintă cu carne şi orez).Numele lor mi-au crescut în memorie,Abdula cel tânăr,Abdula cel bătrân,(avea doar 40 de ani) Pera – apti,Yaşar,Ismail,Şerăb. De la mare până la Dunăre,în toate satele locuite de tătari au apărut aceşti nefericiţi,pe care noi nu i-am putut salva,ci,dimpotrivă ! Astfel,în anii 1945,1946,1947,cu rare cazuri până în 1950,când au fost prinşi membrii familiei doctorului Ismail,într-un sat de lângă Tulcea,ruşii i-au vânat pe tătarii crimeeni,ajutaţi de armeni,evrei,poate şi dev tătariu,fie ei de aici,fie din Uniune. Akbaş sau Albeşti,satul meu natal,a cunoscut întocmai drama trăită de crimeeni.Tatăl meu,protul,organiza primirea şi găzduirea refugiaţilor,fiind în vâltoarea evenimentelor.La patru ani dfeja există amintiri de neuitat.Tata a fost arestat la Constanţa,cercetat timp de 5 zile în problema crimeenilor.În primele trei zile a fost anchetat,mai bine zis bătut,ca să spună cine coordonează activitatea de ocrotire a crimeenilor.Anchetatorul,un armean,făcea exces de zel şi îl lovea ori de câte ori îl întâlnea! Exasperat,Şaip hogea într-o dimineaţă a strigat: -Eu nu sunt turc,eu sunt tătar! Replica armeanului a fost promptă: -De ce n-ai spus,prostule? De atunci nu l-a mai bătut. Tata a fugit din închisoare ,a prins un moment de neatenţie (în acea noapte l-a visat pe fiul lui că îl chema,arătându-i uşa deschisă),mişcarea trupelor ruseşti probabil nu era bine coordonată,încât abia la trei zile după sosirea lui acasă,ne-au vizitat trei străini.Ei erau îmbrăcaţi în hainele unui locuitor de la marginea satului,unde îşi schimbaseră ţinuta soldăţească,cum am aflat apoi,vorbeau o turcă mai degrabă azeră,dar ne înţelegeam.Tata era în camera a doua,noi,eu,mama,bunicul,fratele meu – eram la intrarea casei.Atunci mama a jucat un rol extraordinar! S-a repezit la consăteanul speriat şi a ţipat: -Zevzecule,de ce i-ai adus greşit pe oameni? El este hogea cel bătrân, a spus ea,arătându-l pe bunicul,hogea cel tânăr, pe care –l caută domnii,stă la celîlalt capăt al satului.Du-i repede acolo ! a strigat,săraca,speriată,îmbrâncindu-l pe bietul om,Abdula-akay. Înainte de a pleca spre Reşat,unul dintre ofiţeri a vorbit tătăreşte cu bunicul,apăsând pistolul pe pieptul lui : -Bătrâne,”kart”,dacă ne minţi,eu te împuşc! Noi nu ne jucăm,dă-ne pe fiul tău! -Eşti de vârsta fiului meu,aş putea să-ţi fiu tată,a răspuns tot în tătară bunicul Curtveli,înţelegând că este din Crimeea acel ofiţer.Poţi să mă omorti.Care tată ar proceda altfel dacă e vorba de viaţa şi libertatea propriului fiu? Bunicul avea ochii în lacrimi şi în sânge,lacrimile se rostogoleau peste brazdele chiupului muncit şi bătut. Atunci,ofiţerul crimeean aflat în misiunea armatei roşii a coborât pistolul de pe pieptul lui şi a spus încet: -Iartă-mă,babay,tataă,iartă-mă! Sunt obligat şi eu de alţii mai mari ! I-a sărutat mâna înclinându-se când i-a dus palma ca musulmanii,la frunte.Apoi au ieşit repeziţi din curtea noastră,cu săteanul speriat de moarte.Au ieşit ca din puşcă,fugind spre casele din vale, unde locuia un tânăr seminarist,Reşat.Când ei au dat colţul,pe tata l-au împins bunicul şi fraţii aruncându-l peste gardul din spatele casei.Câinii lătrau întruna,de parcă hoţii ne invadaseră bietul sat !În secunda următoare,Abdula-akay (nene) venea în fugă,bătut de cei cărora avusese curajul să le spună că femeia i-a minţit,abia la uşa casei unde locuia Reşat ! Ancheta a reînceput,mama a fost numai certată,ea prefăcându-se că n-a înţeles.Noi răspun – deam că tata este plecat de o săptămână,că n-a mai venit... Degeaba au mai căutat,degeaba l-au pălmuit pe bunicul,a cărui barbă se făcuse roşie de sânge...Nu era nimeni în casă,doar câinii de la marginea dinspre pădurea a satului lătrau,lătrau în neştire...
Aşa au zis oamenii noii puteri şi au plecat.O dubiţă militară cu portretul tatăluui meu şi cu recompensa în ruble,a stat două săptămâni lăngă geamie.Nimeni nu l-a trădat!Atiunci îmi Amintesc că oamenii,tătarii noştri curajoşi din sat,duceau cu rândul mâncare în pădure preotului lor urmărit de armata roşie.Dar nu am aşteptat cele cinci zile,căci liderul nostru în acelaşi timp vărul mamei,Negip Hagi Fazăl,ne-a salvat. Într-o noapte am plecat cu căruţa condusă de el spre satul Cobadin,departe, unde tata avea rude.Întunericul nopţii era sfâşiat de lumina lunii,care ne însoţea în fuga noastră,drumul de ţară mergând paralel cu drumul de fier.Aud şi acum fluieratul trenului care mergea pe drumul său,intersectând doar o clipă spaima din sufletul unui copil de patru ani,care fugea de” armata roşie eliberatoare...” Ţin minte spatele celor doi bărbaţi care erau în faţă,ţin minte că mama ne învelea,îndemnându-ne să dormim... Aşa,cu o căruţă în noapte,am scăpat de ruşi pentru câţiva ani,noi crezând că ne-au uitat,ei ştiind să aştepte! În anul 1946 au fost alegeri,primele alegeri de după război,aşa zisele alegeri libere!Tătarii participau cu încredere la alegeri,unii lideri intraseră în partidele istorice, ajungând primari,deputaţi chiar.Acum participau şi comuniştii tătari.Eu îmi amintesc că satul nostru se pregătise în felul lui,căruţe încărcate cu oameni plecau şi veneau în sat.Steagurile tricolore fâlfâiau,satul fiind împărţit în două tabere,în vechii votanţi din care făceau parte membrii şi simpatizanţii partidelor vechi,ţărăniştii, şi, noii votanţi,comuniştii” victorioşi”. Aşa începe anul 1947,an în care comunismul instaurat cu forţa baionetei bolşevice devine acum orânduirea legală. Persecuţiile şi prigoana se fac din ce în ce mai simţite,auzindu-se printre tătari,ca şi printre români,că,încă cineva,”un duşman al clasei muncitoare”,a mai fost ridicat azi-noapte de Siguranţa statului român.Se introduce astfel în vocabularul curent cuvântul sau sintagma „duşman de clasă”,un cuvânt pe cât de abstract,pe atât de fatal. Decât să fii numit „duşman de clasă”,mai bine să-ţi pui o piatră de gât şi să te arunci în mare. Pentru cel considerat aşa,pentru familia lui,nu mai exista speranţă.Au fost sinucideri.Nu trebuia să faci „ceva” anume ca să devii „duşman de clasă „duşman al clasei munci –toare,duşman al URSS,duşman al Partidului Comunist ! Cine avea bunici gospodari,preoţi,hagii în familie,cine avea rude în Turcia,indiferent când plecaseră aceştia,cine avea pe cineva care făcuse parte dintr-un grup patriotic sau dintr-un partid istoric,cine găzduise pe crimeeni.cine gândea cu capul lui,putea să devină peste noapte”duşman al poporului”! Locul înţelepţilor satului fusese luat de ciobanii,văcarii şi beţivii care acum conduceau în numele unui partid „al celor asupriţi”.Cuvintele erau ale unei doctrine umanitare care încânta sufletul,dar aplicarea lor în practică devenea boală incurabilă,un cancer social.Micul sat tătăresc,a devenit un iad,un loc al intrigilor şi al răzbunărilor.Fostul argat,acum secretar de partid,taie în carne vie pe fostul bogătaş care nu şi-a împărţit averea cu el ! El ştie cine cât pământ are,cu câte salbe de aur s-a măritat fata lui cutare,el ştie cât grâu a cules bogătanul,el ştie câţi crimeeni a găzduit preotul sau moşierul ! (va urma )
ŞIIR SAYFASI PAGINI DE POEZIE
N E D E N ? Valeryu Kuşner,ci.Talisîzlîgîn Oyunu,s.42 Arttakîlar,bîrîncî bolacaklar:Matey nîn Incili Onday bîr ulkede yaşayman ki, Trăiesc în ţara ce cuprinde Deren denîzde koz yaşlar tolî, Munţi de durere şi de chin Onda bar dert ve zulum daglarî Şi lacrimi într-o mare adâncă. Şarap salîngan taslarîn îşînde Şi prin clepsidrele cu vin, Zamanda,bîzde agamîz,geşken kunde Timpul şi noi ne curgem încă.
Eskî mimberlî monasterlerde La mânăstiri cu vechi altare Resîmlî duvarlarga tabînaman Pictate-n ziduri,mă închin Zamanîn zîlîtakvimde urganda, Când bate toaca-n calendare, Sade bîz ograşmaymîz uyanmaga Dar nu-ncercăm să ne trezim Kokke kadar osken tarlalarda, Cu holdele ce cresc în zare, Egînler pîşe,kelgendi bola, Care se coc şi parcă vin Ambarlarga kîrîpte îşîn totîra. Să intre singure-n hambare. Denîs astî balăklar hala şapalana; Încă se zbat peştii în mare; Şîplak ce aş ballarîmîz gene satîla, Vindem copii flămânzi şi goi, Kavalman zurnalarîn rityminde, Şi-n ritm de fluie şi cimpoi, Bîrbîrîmîzden kîrslagan şekilde, Furându-ne care pe care, Satamîz ruh,satamîz can-cürekte. Vindem şi sufletul din noi.
Yaşaymîz kîyîşkan ulkede Trăim în ţara strâmbă-n care Surunup terakay şalt curgende Ne împiedicăm de noi mereu Yalancî buyucülerîn becerîmînde. Conduşi de false vrăjitoare Kunden kunge zorluklar areta, De-o zi pe alta,tot mai greu, Karaymîz o zaman kuneş carîgîna. Privirea –o ridicăm spre soare.
Akîrzamannî neden bekliymîz, De ce –aşteptăm Ziua de Apoi, O! Allahîm,surude kurbanmîz, O! Doamne-mbrobodiţi în turmă, Bîz,gerîde kalganlarmîz, Ca cei dintâi să fim şi noi Bîrîncîlerdi bolmaga îstermîz? Cei ce-am rămas mereu în urmă?
DAVASIZ Valeryu Kuşner,cy.Taliysîzlîgîn oyunu,s.60,2004 Kuneşke colîmîz azîrlendî vaktînda S-a împlinit demult chemarea către soare. Kara îşîklar bîzde artîk cana! Iată,s-au aprins luminile şi-n noi ! Boldîk artîk tuşken yîldîzlar Suntem de-acum doar stele căzătoare boklîklî dunyamîzga col aştîlar, spre lumea noastră plină de gunoi, boşîna mum cakmaga îstep în care încercăm s-aprindem o făclie kurtulgan karanlîktan kelîp, în întunericul din care ne-am ivit, şiirge inanîlmagan cerden şi-n care nimeni nu crede-n poezie erkeznîn başka kader îstegenînden. şi care îşi doreşte un altfel de sfârşit.
Peşmansîz kelîp,vijdansîz Fără de căinţă şi fără remuşcare, sankem hayatnî bîlmeden yaşaymîz, ca şi cum nici viaţa nicicând nu s-a trăit, sankem tesadufmen geştîk dunyadan ca şi cum trecut-am doar din întâmplare, sonsuzluklarda yanlîş – yanlîştan dintr-o eroare-n alta prin spaţiul infinit, eş bîr umitsîz,eş bîr îsteksîz, fără un rost anume şi făr-a fi dorit ne şarkî tînlaymîz,şeşekler kokîsîz nici cântecul,nici vraja mirabilelor flori, suygude merak yok,olîmge tuşunce. nici farmecul iubirii,nici gândul c-ai să mori. Kalmasîn arkanda peşmanlî şare, Şi-n urmă să nu laşi măcar păreri de rău, barlîgîn dunyada sîlînsîn semen, nimic să amintească de tine c-ai trăit, suygenler unutsun senî bîlmeden. şi să te uite chiar şi cei ce te-au iubit. (çev. Güner Akmolla)
TIŞIMNI KOZIMMEN KORDIM Kîyaseddin Uteu,Bukreş
Yedi yaş totîrîp sekîzge kîrgende, Împlinind eu şapte şi mergînd spre opt Yukumnîn tatlîsîn tan carîgî keskende, Când zorii mă treziră din somnul ce-l aveam, Tîşîmde Kara Bulut Kîrîm ga sarktî Norul cel mai negru pe Crimeea sta Soyîmnî Kîrîm dan cok etmege kalktî. Cea mai grea osândă neamul meu trăia.
Kozîmnî aştîm,abdîrap karayman kokke, Ochii-i deschid,mă uit la cersperiat, Curegîm lapîrday,dayanmay bo tîşke, Inima-mi bate,mă sperie visul ciudat. Kabaatsîz îrkîmnî Kîrîm dan terk ettî, Nevinovat poporu-mi din ţară l-au gonit, Siberya,Ural ga hayvanday cük ettî. Uralul şi Siberia,ucid pe cel lovit
Ertesî kun eşittim,yuzlermen konvoy, Abia târziu aflarăm că au plecat convoi Akmescit,Kezlev,Akyar ve Cankoy, Din Akmescit şi Kezleu,din Akiyar,Geankoy, Stalin nîn emîrî men cuklengen vagonga. Vagoane încărcate la ordinul lui Stalin. Ah! Alganlar Kîrîm nî Ruslar kolîna! Ah! Ruşii în Crimeea ne-au terminat sub chin!
Bo tîşîm curegîme aştî deren cara, O rană-adâncă,visul,în inimă săpa, Kozîme korîngen her şiyler zîp-kara. Se lasă întuneic pe tot ce exista. Zor kunler geşse de,umitîm coytmadîm, Trecură zile grele,dar cred în al meu neam Altmîş beş yaşîmda optîm Vatan topragîm./Sărut pământul patriei la şaizeci şi cinci de ani.
Kîrîm ga kîrgenîm his ettîm,kan kaynay, Simţeam că sunt în patrie, că inima îmi bate, Aklîmda soyîm geşmîşî calşînday oynay, Istoria-i ca un fulger,durerile le scoate, Ismail,Bekir,Noman, Seydamet,Giray lar Ismail şi Bekir,Noman,Seitamet,Ghirai, Halk uşun tatlî can bergen gazi evlatlar. Sunt pentru cei de mâine nemuritor alai.
Rus nîn zulumîn şekken surgunde Tatarlar/Suferind în surghiun asuprirea rusească Kaytalar Ana Curtka,caşlar ve kartlar. Bătrâni şi tineri vin în patrie,acasă. Başladîlar yerleşîp taştan temel kazmaga, Din piatră – şi sapă la case temelii, Şanlî tarih sayfasîn yeni kattan yazmaga. Rescriu istoria nouă cu alte vitejii.
Meclis nîn ustunde kok bayrakka karadîm, Peste Congres se-nalţă albastrul steag Ana Vatan Tarihîm men Salgîrdan soradîm./Aici îmi e istoria;întrebam eu Salgărul Kîrîmoglu kardaşîm,yahşî sîktîk bavuruma, Frate-al meu,Kărămoglu,în braţe te strâng, Tarih yazgan bayragîm,obîp,sardîm moynîma./Pe piept aşez eu sărutând drapelul scump.
Oz ozîme ant ettîm,Ana Vatan curtîmda, M-am jurat eu atunci,în patria Crimeea, Savaşayîk bîr bolîp,ecdatlarnîn ruhîna! În unire să luptăm,pomenindu-i vitejia. Bîzge tiygen canavarnîn sulalesîn cagayîk, Să ardem sămânţa unui duşman cumplit, Kol kotergen duşmanlarnîn mezarlarîn kazayîk./Să punem şi mormântul acelora ce mint.
Dunya bîlsîn Tatarnî,Tatar sozînden kaytmaz./Să ne ştie o lume,noi o vorbă avem. Tîlîn,Dinîn.Adetlerîn,can bersede,eş coytmaz./Limbă şi credinţă,obiceiuri,n-osă pierdem Ana Toprak,sen Kîrîm,tarihîmsîn sen menîm;/Pământ matern,Crimeea,eşti istoria mea. Sau ekende Dunya da her şiyîmsîn sen menîm!/Cât o să răsuflu eu,tu eşti totul,Patria! (çev.G.Akmolla)
BOGADAR YAMANLIKTAN DE-ATÂTA RĂUTATE Anastasia Dumitru Motto:”Şahinday bolîp vatanînîznî korînîz.”Neagoe Basarab) Ozenler colîndan şîktî Au ieşit din matcă Adaşîp Râuri Onlar topragîn Sfârcurile Cüregî. Pământului Dîreklerî kalmadan Nu mai au ţâţâni Cîgîla daglar Munţii se dărâmă Tamîrsîz Nicio rădăcină Cersîz Nicăieri Okeanlar Oceanele Talaz atalar Talazuri aruncă Fîrtînaman sel. Potop şi furtună – Sonsîz barîş Pace eternă Obîr kenarda Pe celălalt mal Eş bîr dalga yok Niciun val Ballar kele Copiii vin Şeşeklermen Cu flori de crini Colşî meleklermen. Călăuziţi de îngeri.
EŞITEMEN AUD
Sagîrlarîn boş laflarî Nimicuri spuse de surzi Eşîtîlsîn dep Spre a se auzi Mnasîz,delî bakîrmasî Nonsensuri,urlete de nebuni Ozlerîne şayit Pentru a se convinge că sunt, Koremen...hak bergen hâkim Văd...judecători dreptate dând Parasî kop kîşîge, Unde-atârnă banii mai mult, Milletnî yalandîrgan demagoglar Demagogi,un popor minţind Sîraga kelgen dosarlar. Dosariada-i la rând. O zaman hepînîzden kaşaman: Şi-atunci fug de voi toţi: Delî,yalancî,kîrsîz Nebuni,mincinoşi,hoţi Adîmlarîmnî alaman,koz, kulak Îmi retrag paşii,văzul,auzul Akîs kîşîdiy oturup. Şi stau în mine ca ursuzul. Gemî îşîne kîrîp, M-am zăvorât în corabie, Kulaklarîmnî captîm Mi-am astupat cu ceară urechile Kazîp ozîme,kolgelernî atîp, Şi sap în mine,arunc umbrele, Karayman îz,şekîrdek, Caut seminţele,urmele Karayman carîknî ozîmde De lumină din eu Alla ga yetîşkende. Până dau de Dumnezeu. Çev.G.Akmolla
Türkiye –Folklor Uluslararasî Yalova Festivalî ( özet ) Türk dunyasînîn buyuk bir folklor festivalînîn birisi,12-21 temmuz 2007 de Yalova da tutuldu.On yîldîr Istanbul la bir olan Yalova,bugun Türkiye nin en küçuk il şehirleri yetişti.Marmara Deniz nin limanînda,Mecdiye ile birleşmiş Köstenci ilnin şehiridir. Mecdiye „Karasu „ansamblosu ile Romanya Tatar Turklerinin Musluman ve Demokrat Birligi taraf aldî,kendileri nin örf 12 oyunlarînî hazîrlayîp. Festival nî örgenleyenler aslî Yalova Folklor Merkezi (YAFEM ) 1988 de kurulan , organizasyonun ilk emeli butun Turk dunyasîndaki folklorumuzu korumak ve danîtmak. Bu yîl,21 ulkeden 800 artist geldi,festivalîmîz danîşma ve birleşme meydanî gösterip,herbir ulkenin günluk meselelerinide.Ayni vakitte,paralel,turk dunyasînîn gazetecileri buluştular iki günluk sempoziyumda.(...) Benim katîlmam bu faaliyetlere belleti ki ben,17 yîldîr Dobruca tatarlarîile beraberim,ana dil radyo yayînînda .Teklifim şu: açîlîş olsun bütun dunyaya,türk dunyasî bir Kenarda lâkalmadan,ve bu teklif çok iyi karşîlandî. Çeçilya Pîtrîhîu,Radyo Kostence red.
Festival internaţional de folclor la Yalova, Turcia Unul dintre cele mai mari festivaluri de folclor din lumea turcică a avut loc la Yalova, în Turcia, în perioada 12- 21 iulie. De zece ani, Yalova, care în trecut făcea parte din Istanbul, a devenit reşedinţa celui mai mic judeţ din Turcia. Localitatea, aflată pe ţărmul Mării Marmara, este înfrăţită cu oraşul Medgidia din judeţul Constanţa. România a fost reprezentată de Ansamblul Karasu al filialei Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani, care a pregătit nu mai puţin de 12 dansuri tradiţionale caucaziene. Festivalul a debutat cu o paradă a portului turcesc pe faleza staţiunii Yalova. Peste 40 de ansambluri din cele mai îndepărtate zone ale lumii, de la stepele Asiei Centrale, îndepărtata Siberie şi vestul extrem al Chinei, până la ţări din spaţiul balcanic, şi-au etalat frumuseţea costumelor tradiţionale, muzica şi dansurile specifice zonelor din care provin. Ansablul Karasu a demonstrat că îşi merită statutul dobândit în timp. Înfiinţat în 1990 de către profesorii Agisuna Sadet şi Bechis Chiazam, reconstituit in 1996 de familia Cutlacai Ergun şi Sema, iar în prezent condus de Iasemin Agimurat, ansamblul Karasu a dansat pe scenele a numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale. De-a lungul anilor a obţinut numeroase premii, ceea ce i-a motivat şi mai mult pe tinerii dansatori tătari de la Medgidia să-şi promoveze tradiţiile specifice etniei. Organizatorul festivalului este Centrul de Cultivare si Promovare a Folclorului Turcesc de la Yalova (YAFEM). Constituită în anul 1988, organizaţia YAFEM a avut ca scop, încă de la început, cultivarea şi promovarea folclorului din întreaga lume turcică. Anul acesta, numărul participanţilor a ajuns la peste 800 de artişti din 21 de ţări; festivalul reprezintă o oportunitate pentru participanţi de a se cunoaşte, de a-şi împărtăşi din experienţa culturală, dar şi din problemele vieţii de zi cu zi ale ţărilor din care provin. Pe lângă spectacolele susţinute seară de seară de ansamblurile invitate au mai avut loc seminarii, simpozioane despre tradiţii şi culturi, seri de poezie, expoziţii de fotografie şi obiecte tradiţionale. Anul acesta, elementul de noutate în cadrul festivalului l-a constituit seminarul dedicat ziariştilor din lumea turcică. Pe parcursul a două zile, douăzeci de ziarişti au dezbătut problemele cu care se confruntă mass-media şi minorităţile etnice, cu precădere cea turcă, în ţările de origine. Participarea mea la această manifestare se datorează faptului că, de 17 ani, colaborez cu reprezentanţii comunităţii tătare din Dobrogea la realizarea emisiunii în limba maternă. Din materialul pe care l-am prezentat, intitulat „Rolul Serviciului Public de Radiodifuziune în comunicarea cu minorităle naţionale” a reieşit foarte clar faptul că alocăm spaţii largi culturii acestora, în care îşi promovează limba, religia şi tradiţia. „Modelul dobrogean” de înţelegere şi de convieţuire a fost apreciat de cei prezenţi, care, în locurile din care veneau (Irak, Afganistan, Kosovo, Grecia,Kazahstan, Ucraina ş.a.) aveau mari probleme de integrare şi de comunicare. Am evidenţiat, deasemenea, rolul României de „punte de legătură”, datorat poziţiei sale geostrategice, între Occident şi Islam în procesul actual de globalizare şi integrare europeană. Propunerea mea de a nu se izola în „lumea lor turcică”, de a comunica şi de a ne împărtăşi problemele lor nu numai că nu a deranjat ci a fost foarte bine primită. Concluzia la care am ajuns, de comun acord, a fost aceea de a uita diferenţele dintre noi, conflictele vechi să le lăsăm în seama istoricilor şi să ne concentrăm asupra punctelor comune, să căutăm asemănările şi să trăim în prezent pentru un viitor în bună înţelegere. Cecilia Pătrăhău Redactor Radio Constanţa Takdir Predestinare Ablaziz Veli,Akmescit,Kîrîm Tatarlîgîm,tatarlîgîm,dunyalar aydîn, Tătarii mei,tătarii mei,ni se deschide omenirea, Gurbetliktren kaytkan halknîn kim çeker kaydîn /Pe cei întorşi din greu surghiun aicea,cine-i Vrea Ne kormedi garip başîn,ne eşitmedin?! Câte dureri pe cap ţi-au pus şi câte-ai îndurat?! Komendantlar at oynattî,sen ep işledin. Conducătorii-şi joacă caii,din greu tu ai lucrat.
Sana Vatan yasak oldî,yapîldî yollar, Ţi-au interzis ţie şi ţara,ce drumuri ţi-au făcut, Kîrîmtatar satkan diye koyuldu kollar. Numindu-te pe tine duşman,ei mâna ţi-au cusut. Yok,dedin sen,yok,bu yalan,gayri korulsun,/Tu ai spus„nu”,ai spus că„mint,”lumina de-arveni Kîrîmtatar satkan degen kozu kör olsun. Acei ce „trădători” ne-or zice,orbească pe vecii.
Akikatnîn yolu yasak,çaresi aydîn, Spre Adevăr e lungă calea,se luminează-n zare totul Sag ol,ayta bugun halkîm,çekkenge kaydîn. Urează viaţă,sănătate,plin de dureri,poporul. Ketsin,ketsin,kelmez olsun,biz korgen kunler /Dispară,să dispară veşnic opresiuni de noi trăite Gurbetlikte olgenlerni unutur kimler? Pe cei ce au murit acolo,cine-ar putea să-i uite?
Tatar oglu,tatar kîzî,emin eteyik, Fiu de tătar,fiică de tătar,vino-mpreună să jurăm Kerek olsa Vatan uşun kurban keteyik. Atunci când Patria va cere,noi jertfa nostră să o dăm Tatarlîgîm,tatarlîgîm,dunyalar aydîn! Tătarii mei,tătarii mei,ne e deschisă omenirea Gurbetlikten kayta halkîm,kozunuz aydîn!/Se-ntoarce din surghiun poporul,aduce-n ochi Iubirea! Tr.G.Akmolla Not: Bu kîymetlî şiir I.Gaspirali Muzesionde okuldu,şiir şoleninde,2004 cl.
sfarsit document . |
