Din lumea tatarilor crimeeni: GHIUNER ACMOLA (pagina 2)

PEŢITUL                      

  II                                          Negip Hagi Fază

                 Scena   a    III -  a    (continuare din numărul  precedent,nr.15 )

(Cortina este trasă.Scena prezintă casa lui Alimseyit. Gulzade  şi Baubek,nearătându-se  spectatorilor,vorbesc  afară )

Baubek – Gulzade, n-a venit încă  Alimseyit?

Gulzade –N-a venit.încă,nea Baubek !(Deschide uşa camerei de oaspeţi şi-i  vorbeşte lui Baubek,care păşeşte înăuntru ) A  cam  întârziat  el.

Baubek – (Răzând,ca şi cum s-ar bucura ) Eh,nici o pagubă.Se zice că  întârzierea  solului este ceva bun. A întârziat.Cine  ştie, poate că va veni cu veşti bune.( Râde Gulzade.Iese apoi.Când

dă să iasă ) Gulzade ! Nu te obosi să faci cafea,mafea,eu n-o să stau mult. Poate  nu vine aşa de cutând.

Gulzade – Ce deranj,dacă fac o cafea ?( zice ea şi iese .Baubek rămâne singur.Se preumblă.Gândeşte,oprindu-se din mers,îşi ridică sprâncenele,îşi apleacă pe dreapta capul.Între timp,apare în uşă Gulzade.) Vine nea Baubek !

Baubek – Daa ? Cum aşa ? Are batiste albe la urechile  cailor ? 

(Gulzade nu-l aude.În sinea ei:) Oare,a făcut el ceva?Bine-ar fi.Măcar să fi aranjat lucrurile spre un final bun,Doamne! ( De afară se aude vocea lui Alimseyit)

Alimseyit – ( Mândru de sine,cu o voce infatuată)Bună ziua,nevastă! (Înăuntru,Baubek se

agită,parcă auzind câte ceva)

Gulzade – Şşş! Încet.Nea Baubek este  în casă.

Alimseyit – (Tare) Vino,vino,nene al meu,Baubek !Nu-ţi mai ascunde capul,ai obraz de arătat lumii.Mai ales  când eu mă aflu lângă d-ta,acolo unde sunt eu,nu există moarte şi doliu pentru d-ta. (Baubek se bucură,venind la uşă.Se întâlnesc în uşă)

Baubek –(Retrăgându-se ) Poftim. Cum e? E de bine,Alimseyite?

Alimseyit – Ceri şi primeşti ! Ce a spus Nasradin-hogea fără a provoca răsete,unde a fost Alimseyit,fără a rezolva faptele ?

Baubek – Deci,s-a rezolvat,măi ?

Alimseyit – Deocamdată,nu este nimic dovedit.Dar,eu cred că ne vor da fata.Ori joi,ori

miercuri ne vor da o veste,după cum au promis.Să fi văzut d-ta,ce de eforturi am depus până

le-amcucerit minţile!Pentru a-i lămuri,am adus apă din şaptezeci şi două de văi.”Î –â „ ziceau

într-una.

Baubek – Cel care ne va fi cuscru ?Eh,şi,  ce pricini găseau ?

Alimseyit – Niciuna! Ce e ca să fie dovedit ?Astfel,ziceau că fata lor e prea tinerică,ştiu şi eu,că nu vor să se despartă de ea,că le vine greu,mai ştiu şi eu,că fata nu se poate bucura în casa ei...După cum spuneau,vorbe fără noimă.

Baubek – Pe urmă,omule ?

Alimseyit – În fine,ce să mai zic,m-am întors obţinând cu greu o vorbă convenabilă nouă,

un acord de moment.

Baubek –Foarte bine.Domnul să te binecuvânteze şi pe d-ta,Alimseyit !Nu-i aşa că e  de

bine să  fii pricina unei binefaceri.

Alimseyit – Spui d-ta,dar să ştii că e ceva foarte complicat,măi ! E-hei,de ar fi vreunul care să înţeleagă  răspunsurile interlocutorului !Dar dacă nu-i aşa ?Abia atunci,să vezi,strădania.S-o

rezolvi şi pe asta,da, înseamnă că eşti peţitor.Nu se descurcă oricine. Pot fi ceilalţi ca Alimseyit ?

Baubek – (cu capul în jos)Fireşte,fireşte ! Să fii sănătos. Dumnezeu să te răsplătească,Alim-

seyit.Cum a fost ? N-ai lăsat arvună,nu ?

Alimseyit – Nu,banii nu i-am  azvârlit.Dacă  suntem sănătoşi,la întrevedera următoare.

Până atunci,mai pregăteşte ceva bani.Nu se ştie ce se poate întâmpla. I  se găseşte locul,mai ştii ?

Baubek – Asta-i treabă uşoară. Ai observat ? Cum stau ei ?Crezi că vor cere mult ?

Alimseyit – Eh,de unde să ştiu eu ?cDar,deh,o să fie cu măsură.După mine,o plată de trei –patru galbeni de  beşibirlik ( monedă de aur foarte valoroasă,cinci într-o monedă),zece –

cincisprezece mii de franci,vor cere,zic eu.Apoi vita de tăiat,cafeaua,zahărul,toate,separat.

Baubek – Hei,cum,aşa de mult,măi ? El vrea să ne smulgă şi aripa  şi coada ? Trei galbeni de cinci monede într-una,cincisprezece mii lei,încă odată cincisprezece,fac treizeci de mii.Pe

partea asta,vita de tăiat,cafeaua,zahărul,încă cinci mii de franci.Iată că s-au făcut treizeci şi cinci de mii.Mai apoi,vin cadourile,către cuscru,cuscra,nu ?

Alimseyit – Fireşte.Vrei,nu vrei.

Baubek –Oho,oho ! A deschis dealul,mău !

Alimseyit – Dar d-ta,ai crezut că e uşor să faci o nuntă ?

Baubek – Nuntă,nuntă să fie,am dat şi noi fată.Dar cine  a cerut aşa de multe lucruri ?

Alimseyit – De altfel,încă nu e clar ce vor cere.Eu cred asta.Poate că vor cere mai puţin.

Baubek – În fine,Alimseyit.Înafară de tine,nimeni nu va putea rezolva situaţia asta.Dacă te mai duci,încearcă,pe cât se poate,să rezolvi cu mai puţin.Ce-i asta,fir-ar să fie de afurisenie ?

Se poate asemenea  viclenie să ceri treizeci-patruzeci de mii de franci pentru o fată ? Fir-ar să fie ! Doar nu vinde sufletul fetii,nu !

Alimseyit – Nea Baubek,copacul nu  se  rupe din locul unde a fost tăiat !Dacă ei cer zece,noi vom da cinci,nu...

Baubek – Mai e vorbă ? Spui că nu e precizată ziua,nu ? Cum e,ai văzut-o pe cea care va fi noră ? Nu ţi-a căzut sub ochi,e ?

Alimseyit – Nu. Dar se pare că este o fată foarte frumoasă. Aşa spune lumea din sat.

Baubek – Dar-ar Domnul  să-i potrivească...N-avem ce-i reproşa băiatului nostru.Aşezat,

calm,nu iese din casă sărind peste uşă...

Alimseyit – E un flăcău care n-a intervenit în treburile altora !

Baubek – Ţi-au pus masa ?

Alimseyit – Nu,ce să-i critic,m-au tot rugat să rămân,dar eu,n-am rămas,motivând că mă aşteaptă cei din sat.De  altfel,m-au primit foarte bine.Ce ne trebuie minciună ? Chiar au

vrut să nu-mi înhămeze căruţa. 

Baubek – (cu gravitate ) E – hei!... Deci,sunt oameni primitori,omenoşi,he ?

Alimseyit – Dacă Dumnezeu nu-i potriveşte,se mai face oare casă ? La încuscrire,dacă  nu

se potriveşte cu d-ta,apăi,nu se aseamănă cu nimeni altul. Un lucru bun,cu atâta se face.

Baubek – (Dând din cap ) E – hei... cam aşa ar fi...Hai,să mă duc să spun şi acasă răspunsul cald,altfel nu sepoate.(Se ridică )Cred că sunt aşteptat.

Alimseyit – Nea Baubek,cei de acasă  să pregătească depe acuma  cele necesare.Dacă ne vine vreo veste,iau şi plec îndată...

Baubek – Fireşte,fireşte.Le spu eu.(Face un pas )

Alimseyit – Păi...(Baubek se întoarce pe loc )Cam până unde oare,ne vom întinde puterile ?

Baubek –De unde să ştiu,Alimseyit,eu asta? „Te trudeşti după puterea ta”,au zis strămoşii.

Mergi şi d-ta până la un punct.

Alimseyit – Ferească Dumnezeu,dacă vor insista să le dăm tot ce au cerut,ce ne facem ?

Baubek – Renunţi,spunând că aşa ceva nu-ţi era prevăzut în destin.

Alimseyit –( Răzând ) Nu mai ştiu,nu ? Cred că aceasta este ceva tare plăcut,nea Baubek.

Lumea ce va spune,apoi ? Lumea va zice : Iacă, a tot peţit Baubek pe fata lui cutare,neavând putere materială,n-a putut s-o ia.De gura lumii nu poţi scăpa,nici n-o poţi opri,nene !

 Strămoşii : „Gura lumii n-o poţi acoperi nici cu cincizeci de metri de pânză.”Ce nu

zice  lumea ?

Alimseyit – E adevărat,lumea vorbeşte.Dar şi provocarea este ceva neplăcut.Să fii d-ta un om cu vază din Azaplar şi să nu poţi lua fata pe care ai peţit-o ! Aşa ceva atinge onoarea,nea Bau-

bek.Este proverbul nostru,precum că : „Biciul îl omoară pe cal,iar pe bărbat,onoarea .”Nici

cugetarea aceasta  nu e lipsită de greutate,nu .

Baubek – Dacă aşa stau lucrurile,dă-le !Când ei vor cere cinci,d-ta dă-le zece !Nu te speria,lasă-te în voia valului ! Bani vor ei ?Numele meu de Baubek este încă în picioare,

măi !...La nevoie ,cumpăr fata,plătindu-i greutatea.(strigă ) Dă-le !  Dă-le cât vor ! Chiar şi

mai mult,dă-le !

Alimseyit – Atunci,eu mă voi împotrivi. Numai  dacă lucrurile se poticnesc,n-avem ce face,dau.Dacă tot mă duc,fireşte că n-o să mă întorc cu mâna goală,deh...

Baubek – Dă-le !Nu te speria.Nu vei da de la tine.De la mine dai.Eu mă aflu în spatele tău.Să priceapă,afurisiţii,cine cum este. Bani vor ei ? Uite !(îşi loveşte buzunarul interior)

Alimseyit – Atunci,în loc să merg  eu pe la voi,trimiteţi cele necesare printr-un om.Dacă

sunt  sănătos,voi pleca în ziua în care  voi fi anunţat.

Baubek – Hai,să fie  cu noroc.Rămâneţi cu bine !

Alimseyit – Du-te sănătos ! Transmite salutări lui  ţa- Fatma.

                    ( Ies toţi .Se trage cortina)

                Scena  a IV –a

Scena aminteşte casa lui Seyityaya.În spate e Kerime,lângă lada de zestre,aşezată jos.Lângă genunchi , ţine două prosoape făcute sul,câteva ştergare albe. Seyityaya stă în faţa ferestrei.

Se uită des,precipitat,pe fereastră,afară.Între timp,vine fratele lui Seyityaya,Seyitamet.)

Seyitamet – N-a venit încă , nu ?

Seyityaya – (Îndreptându-se ) Poftim,încă n-a venit nimeni.

Seyitamet – De fapt, copilul ăla n-a putut să vorbească explicit,tu ce zici ?Să nu lase  ziua-

neziua fără a o fixa clar,nu ?

Seyityaya  - Aş .Ce-i asta,chiar aşa ? Dacă nu primeau răspunsul nostru,de câte ori n-ar fi venit  ei să ne viziteze.Să ştii că nu-i departe apocalipsa...(Arată cu degetul afară.  Uite-l

că a venit !Ies afară amândoi.Femeea adună lucrurile de pe jos şi le atârnă pe  grinda casei,

ţnchide apoi lada.Intră toţi odată.Kerime e înăuntru)

Alimseyit –Iată,Bună ziua ! Iar am venit după zece zile.De astă dată,n-am venit cu mâna goală şi n-o să mă  întorc la fel.”Banii i-a ascuns în şal,bocceaua în alb „ iacă aşa am revenit.( spune şi râde; se uită la bărbaţi.Sărută  mâna tuşii Kerime. Tocmai atunci vrea Alimseyit să se aşeze în faţa ferestrei.)

Seyityaya – Aşează-te,aşează-te la locul de cinste.Nu avem alt musafir înafara dumitale.

Seyitamet –Noroc,Alimseyit !(Alimseyit îşi apleacă fruntea )

Seyityaya – Noroc.(Alimseyit iar îşi lasă capul în jos.) Eşti bine ? Sătenii sunt bine ?(Iese

Kerime )

Alimseyit – Sunt bine cu toţii. În mod special,ţi-au transmis salutări  cuscrul,cuscra.

Seyitamet –Ce fel de cuscru,ce fel de cuscră  ?

Alimseyit – E –he,d-ta încă n-ai aflat,deci ? Noi am copt şi am dat jos de pe foc.

Seyityaya – Stai,stai.Încă nu e nimic clarificat.Stând acolo,în  Azaplar,de unde ştiţi voi că noi am jucat din ochi pe întuneric ? (Râd cu toţii )

Alimseyit – Se spune că intenţia te poartă la drum. Noi să intenţionăm... Nu ?Este ceva ? Călăreţul ăla al vostru a venit şi m-a  invitat pentru astăzi.Eu am venit.Cum e ? Aţi decis să

ne învoim ?

Seyitamet –Eh,ca şi cum am decis.

Alimseyit – Haide,Dumnezeu să vă binecuvânteze,atunci .Este foarte bine.Orice unire este de bun augur.Hai,spuneţi acum, cât cereţi.Fireşte,fata nu se dă pe gratis...

Seyityaya – De unde să ştiu eu ce să cer ? Mi-am însurat băiatul şi am luat o fată,dar,fată

n-am dat pân-acum !De-o fi să  ştie,fratele meu mai mare,nea Seyitamet va şti.Să vedem ce o să spună el,nu ?

Seyitamat – Presimţeam că toate se vor sparge în capul meu.( În acest timp,se bate la uşă.Seyityaya se ridică,ia cafelele şi le oferă,lui Alimseyit mai întâi).

Alimseyit – Vorba bătrânească zice : „Pentru cel care dă,e mult cinci;pentru cel care ia,şase e puţin.” În relaţia iau-dau nu există o limită.Noi cerem,dar cu cerinţa asta,nu-i luăm sufletul,nici lui ginerică,nici socrului mare.Noi vom lua doar cât ni se cuvine,în numele dreptului ei de fată.Dacă ne daţi cât cerem,luaţi fata,de nu,...

Alimseyit – Hei,da,spune ? Dar într-o limită corespunzătoare.

Sezytamet  - Dacă ar depinde de mine,aş cere ca plată stabilită de strămoşi pentru o fată,cinci monezi de cinci galbeni,douăzeci de mii de franci plata pentru tată,cinci kg de cafea,cinci kg de zahăr,o oaie grasă,bună tocmai pentru tăiere,de trei ani. Pe de altă parte ,mai sunt cadourile,înafara acestora.Ele sunt la discreţia dumneavoastră.

Alimseyit –Opreşte-te,nea Seyitamet ! Prea  mult ai spus d-ta,hei !Nu cumva ai cerut atâta

în dorinţa de a nu o lua,parcă ?Asemenea avere depăşeşte puterea unui om.Cinci monezi a

câte cinci galbeni,douăzeci de mii de franci (lei) ,în plus,cafeaua,zahărul,berbecul,nu mai ştiu ce...Aproximativ cincizeci - şaizeci de mii de franci.Apăi,să mai faci nuntă şi să mai ieşi deasupra nevoilor,să te văd !(Îşi înfige ochii,parcă,clatină din cap,privindu-l fix pe Seyit-

yaya.)

Seyityaya – Pe la noi ,ăsta e obiceiul.Se spune că „gorganul (movila) s-a speriat de bogătaş.”

Pentru d-tră,nu e mult.

Alimseyit – Asta-i cam aşa,dar scopul este să întemeiezi o familie sau să câştigi,căsătorindu-ţi fata ?Bărbaţilor,e mult,mult !Iată,eu de câţiva ani buni mă ocup cu asta,eu pot să vă spun suma potrivită: trei monede de cinci galbeni şi zece  mii de lei.Atât.Şi nimic altceva !  A-ha,mai e. Mai sunt cadourile.Ceea ce  partea băiatului oferă părţii fetei.

Seyitamet – E-he ? Cafeaua,zahărul,nu mai ştiu ce,vita de tăiat ?

Alimseyit –Alea sunt datoriile părţii fetei.Şi pe alea tot noi să le suportăm ?

Seyityaya – D-apăi,nu noi ?Ce fel de obicei urât este acest obicei venit din partea ta ? Aşa,

pare să fie nunta unui cioban ! Nu cumva este văduv băiatul,de care vorbiţi voi că e flăcău ?

Alimseyit –Ce e urât  în acest obicei ? Este foarte bun.Ce obligaţie are  ca să suporte el,flă-

căul, cheltuielile  nunţii din partea fetei ? Credeţi că nunta din partea băiatului se face fără de nicio  cheltuială ? El,dacă suportă cheltuielile proprii,îi ajunge. De unde să mai  suporte şi din partea fetei,cum ziceţi voi ?

Seyityaya – Nu,nu, Alimseyite ! Nu se poate fără asta.Acestea fac parte din condiţiile nunţii.Dacă n-ar fi ele,noi n-am putea să facem nuntă.

Alimseyit – Atunci,nene,câte cinci kg este prea mult.Această cantitate nu e  numai pentru o nuntă,ar ajunge la două,poate chiar la cinci nunţi. Iată,vă spun eu vouă,dacă spuneţi că nu se poate fără ele,ajung trei kg de cafea,trei kg  de zahăr,o mioară de doi ani.Sunteţi mulţumiţi,

domnii mei ?

Seyityaya –( Privindu-l pe Seytamet ) Ce  spui ?

Seyitamet – Ce să ştiu eu ? După mine,pare cam puţin. Fata asta, a lui nea Şora,se ştie ce fel de oameni sunt, nu, până şi ea a obţinut patru kg de cafea,patru kg de zahăr la învoială. Apoi

tu,care eşti un fruntaş al satului Pervelie,deh,să te mulţumeşti cu trei kg de bunuri,dat aşa,

peste cap ?

Seyityaya – Să trimită şi ei cafeaua şi zahărul de calitate,oaia să fie grasă,măcar.Eu zic să fim de acord.

Seyitamet – Tu eşti  tatăl fetei,deci tu decizi.

Alimseyit – Atunci,asta deci s –a  rezolvat.Trei kg de cafea,trei kg de zahăr şi o oiţă de doi

ani.Iar la moneda de aur de cinci, vă rog ,domnilor,să vă mulţumiţi cu patru ! Şi asta nu e ceva puţin.Aş rupe piatra cerând să vă opriţi la trei,dar  eu ştiu că la asta pierderea nu e prea mare. Dacă întrebi de ce,asta este suma dată  pentru zile negre.În aglomeraţia nunţii,când te zbaţi să aduci două capete de aţă la un loc,nu este uşor să dai atâţia bani numai pe aur,dar ce este luat,rămâne pe veci un câştig.  Mai  târziu,chiar dacă vrei să mai cumperi,nu mai poţi.Uite,eu,cu acordul deplin,dau patru monezi de aur de cinci într-una (beşîbîrlîk,substantiv compus pentru a defini moneda cea mai preţioasă,care s-ar perifraza : cinci într-una )  Iar

dumneavoastră,mulţumiţi-vă  cu asta.

Seyityaya – (Privindu-l  pe Seyitamet ) Tu ce spui ?

Seyitamet – Hei, suntem de acord.Apoi ?

Alimseyit – Apoi să revenim la banii pentru tată. Uite,în privinţa  sumei,se pare că o să ne păruim puţin. Eu cred că suma de douăzeci de mii  e cam multă,cred că zece mii e tocmai suma potrivită.

Seyitamet – Nu e mult,nu e mult,este  tocmai cât trebuie.De luăm zece,de luăm douăzeci,oare e ceva care intră în buzunarul nostru ?Nici. Suma  va reveni tot în casa voastră. O fată vine cu puţin,oare ? Şi niumic nu se face de la sine,Alimseyite ! Toate se fac cu bani...

Alimseyit -  Deci voi luaţi aceşti bani  pentru zestrea fetei,he ?

Seyityaya –Desigur.

Alimseyit – Atunci şi noi să vă cerem bani pentru casa nouă pe care  tocmai a construit-o  

Flăcăul.Oare ne veţi da ?

Seyitamet – De ce să vă dăm  noi aşa ceva,degeaba ?Unde s-a văzut aşa un obicei ?Dac-ar fi după mine,să nu-şi fi făcut,ce,a construit-o pentru mine ? Casa a făcut-o pentru el.

Alimseyit – Aşa e,dar gândeşte-te numai puţin,nene Seyitamet.Un flăcău care vrea să se însoare,acum,în zilele noastre,este dator de la început să-şi pregătească casa în care va locui,iar  fata,trebuie să mobileze  casa aceea...Dacă flăcăul face  casa,cere bani fetei sau tatălui fetei ? Nu cere.Atunci,de ce fata,când umple interiorul casei,îi cere flăcăului bani ? Ce face ?În casa aceea se va culca numai flăcăul ?În casa aceea nu va intra şi nu va ieşi fata ?

Dacă e stabilit că amândoi vor locui în casa aceea,este firesc să muncească amândoi pentru ea.

Nu este normal ca unul să trudească iar celălalt doar să privească,nu? Dacă noi luăm în consideraţie aceste aspecte şi cei zece mii promişi constituie o sumă prea mare.Şi este ceva fără de temei. I –i –i ! Eu nu sunt de acord cu asta !

Seyitamet – Atunci,fratele meu mai mic,d-ta nu eşti cumpărător,se vede.Spuneau bătrânii :

„Când alergam,eram flăcăul bogătanului,când m-am oprit ,am înţeles cine sunt,”deci,abia acum înţelegi cum stau lucrurile ? Dacă n-ai posibilităţi.de ce te-ai angajat într-o treabă ca asta ?

Alimseyit – Nu,eu vorbesc  aşa nu pentru că nu mă ţin băierile pungii,dar,eu zic,este bine ca orice  lucru să se facă după un ritual.Zece mii este tocmai ce trebuie.De altfel,pe la noi,asta e limita.

Seyityaya – Nu mai spune,nu mai spune !Ăia or fi din cei golaşi.Cei care s-au mulţumit cu zece mii,vor avea picioarele descoperite când îşi acoperă capul,ori , vor avea capul descoperit atunci când îşi vor acoperi picioarele.Slavă Domnului,noi nu suntem din aceia.Iată,daţi douăzeci de mii,luaţi fata.Nu daţi ,voi ştiţi ce faceţi.Pentru mine,totuna este.

Alimseyit – Domnii mei,este o vorbă,că „nu-l prinzi fără să-l  alergi,nu moare el cu tot neamul,” deci,dacă voi transformaţi în negustorie căsătoria unei fete,dacă voi consideraţi că aceasta este un prilej de a-l despuia pe ginerică,luaţi atunci şi suma de douăzeci de mii,

Numai să nu fie cu supărare.( Seyitamet râde.Alimseyit scoate din buzunar şi dă  arvuna ) Acum,vi s-a liniştit inima ? Ia, aceşti  trei mii de franci ca arvună,iar asta să fie  sarea şi pâinea.Aşa,voi acum ne veţi da ce ni se cuvine.De acum încolo,un cuvânt avem şi un Dumnezeu. Nu mai există schimbare !

Seyityaya –( Tare ) Kerime ! Vino-ncoace !( vine) Ne-am învoit. Iată, asta eate arvuna,iar asta e sarea şi pâinea.Vezi,tu ce dai ?

Seyitamet – (Privind-o pe Kerime în ochi ) Este dovada  înţelegerii.

Kerime – Iaca, o să dau şi eu ceea ce se dă.O broderie.( Pune în faţa lui Seyitamet câteva broderii specifice,care erau atârnate pe grindă )

Seyitamet – Ce-mi dai mie ? Ele aparţin de acum, acestui bărbat.( Zice şi le pune în faţa lui

Alimseyit )   Pregăteşte –le şi pe cele care se leagă la urechile cailor.

Kerime – Toate se află acolo.(spune,le separă)

Alimseyit – Da, da.De acum,nu prea se mai cade să stau.Să mi se pregătească şi căruţa.

Kerime – Bine,deci. (spune,iese )

Seyitamet – Dacă  suntem sănătoşi, logodna ?( Privind în ochii lui Alimseyt)

Alimseyit – Dacă suntem sănătoşi,peste vreo cincisprezece ,douăzeci de zile.

Seyityaya – Nu-i  cam târziu , Alimseyit ?

Alimseyit – Nu, de ce să fie târziu ? Câte zile au mai rămas din luna asta Azi e nouăsprezece?

Deci,unsprezece zile din luna aceasta,cincisprezece din cealaltă,fac douăzeci şi şase de zile.Este tocmai ce ne trebuie. După slujbă.Nu e bine ?

Seyityaya – Atunci,rămâne aşa.În orice caz,până atunci,ne mai dăm câte o veste.

Kerime – (Deschizând uşa ) Haide,căruţa este înşeuată.(Închide)

Alimseyit – Desigur. (Privindu-l pe Seyitamet ) Nu se poate altfel ?Rămâneţi cu bine!

( Iese )

                              ( Cade cortina )

                        SCENA A    V -  a

( Scena : Casa lui nea Baubek.Este curat. Se vede că sunt aşteptaţi oaspeţi.În casă stau Baubek şi fiul lui,Gevat.Cum vede Baubek venirea lui Alimseyit cu căruţa,îşi manifestă bucuria,

zâmbeşte. Apoi se răsteşte către Gevat care stătea ca un prostănac :)

Baubek – Ieşi afară şi ajută la deshămarea căruţei (Gevat iese.Intră Alimseyit cu bocceaua sub braţ )

Alimseyit – Iată,nea Baubek al meu,ce-am găsit eu,ce-ai muşcat d-ta. Zis-am una,zis-am

alta,până ,în fine,am reuşit.

Baubek – Foarte bine,foarte bine,aşa ! Apoi,cu cât v-aţi învoit ? Nici n-am apucat  să între-

băm de sănătate .

Alimseyit – Păi,sunt bine ei.Multe ,multe salutări v-au transmis.Deh,după potriveală. Ca

să ştii d-ta, patru monezi de aur de cinci într-una,douăzeci de mii de franci,trei kg de cafea,trei kg de zahăr şi o oiţă grasă de doi ani. Este suma potrivită.Nici  prea scump,nu e nici prea ieftin , ca ciorba fără niciun  gust. Ştiu eu cum să-mi aranjez afacerea...

Baubek – Foarte bine,  atunci. Allah să ne dea zile bune,nouă ca şi celor tineri ! Allah să le dea armonie ! Şi ţie să-ţi îndeplinească dorinţele.măi,Alimseyite !

Alimseyit – Odată cu ale celorlalţi,nene ! Acum două săptămâni ,când ai venit la mine pentru treaba asta,măi,nu spun ca să-mi amintesc aici sacrificiile făcute,eu am reţinut ce vrei.De

atunci alerg şi mă agit.Slavă Domnului că nu m-am compromis. Am ajuns la liman.Atunci să fii şi d-ta mulţumit. Zis-au strămoşii : „om cu om,zeii cu ei.”Fireşte,oameni buni,căsătoriile se fac cu ajutorul oamenilor.Eu mi-am îndeplinit misiunea.Să fii şi d-ta mulţumit.De-  acum,

putem consdera că s-a aranjat totul,da.Dacă suntem sănătoşi,a doua zi după această sărbătoare facem şi logodna. Treaba asta este uşoartă. Eu plec ! (  Sculându-se în picioare,mai stă )

Baubek – Ce faci,măi,Alimseyit ?Stai,te rog ! Unde pleci,aşa ? Trebuie să fie mâncarea pregătită de cumnată-ta.Stai,stai,nu pleca !Trebuie să mănânci puţină mâncare de nuntire .

Cum vine asta,să pleci ?

Alimseyit – Vă mulţumesc mult,nene Baubek !Nu se poate ca eu să nu mă duc puţin acasă,

pentru a reveni.Dacă mai am timp,vin pe seară.

Baubek – Atunci e bine ! D-ta decizi. Da pe seară să vii neapărat,da ? Aşa-i ?

Alimseyit – Dar-ar  Domnul ! (Ieşind pe uşă )

Baubek – Regret,era bine dacă stăteai puţin la masă.

Alimseyit – Rămâneţi dară cu bine !

Baubek – Aha,Alimseyit,de suntem sănătoşi,te duci şi la nunta de logodnă,nu ?

Alimseyit – He! Depinde de şansă.Să apucăm noi şi ziua aceea !

Baubek –( Singur,vorbeşte de unul singur ) Doamne,Dumnezeule,slavă ţie,am văzut

cu ochii şi împlinirea acestei rugi.Acum cinci,zece ani,cine se gândea că Gevat va creşte şi ne va oferi nunta de logodnă ? Dacă nu moare omul,vede multe ! De suntem noi cu toţii sănătoşi,de ne dă voie Domnul,vom vedea şi nunta de căsătorie...Poate că şi pe nepoţi...

Nu ştiu,dincolo de acestea,ce alte rugi se vor mai naşte ?Ce să faci,nunta aceasta ne va cam îngreuna  pe noi ? N-o să ieftinim noi ce are lumea scump. Decât să mă ruşinez eu, mai bine să-mi azvârl banii ! Dacă nu se poate,o să scot la vânzare câte ceva capete de vite. N-o să

rămână gol ţăruşul din staul !De va fi sănătos,va munci şi el,va câştiga şi el.După mine,n-are decât să umble argat,după...

                            ( Cade cortina )                                      traducerea: Güner Akmolla

                            FIKIRLERIN   SERBESTLIGI

                                                                                     Valeriu Cuşner

Baş yazî,yahudilerîn II-cî  dunya harbînde,şalgan durkulerîn başî,nevakît olîm lagerlerînde

aketîle edîler  olîmge.Men yahudi tuvîlman.Illa,1970 lerde bo satîrlarîn hakikatîn yaşadîm,

o vakît,maga ve arkadaşlarîma kîlît salîndî tuşuncemîzge ve serbestlk emelîmîzge,çunku,

bîzler,o vakîtîn sistemîne karşî kelîp,bîr dayanma ve ruhca ayîrîmlî yaratkan edîk,er negadar kîşkene isede.

Menîm ilk okuldan muallimîm,Titus Çergau bey,tuyup menîm şiir aşkîmnî,maga III-cî sînîftan hediye ettî Eminesku nun kitabîn,sonra ritm,kafie,hece uyrettî,o zamanîn korînîşîne

kore.Bu olşe duygusu maga omîrce bellendî,er bîr etkenîmde,etecegîmde,edebiyatka uzak bolsalarda.Ta keş,Ihtiyar Mirça lisesînde talebe ekende,Yaş Politeknikînde ekende,edebiyat toplantîlarga barganda, okup  yazganlarîmnî.Zaş ta Labiş nî tanîdîm,universitate  talebelerîn edebiyat toplantîlarîna taraf alganson,sonra Marin Soresku nu ta keş,Bukreş te Mihu Dragomir nî,Ceo Dumitresku nu, unutulmaycak  edebiyat gecelerî yaşadîm uyunde,sonra onun salonunda Tîp enstitutun iş talebesî kîbî.

Tugan şehrîmde,Cerlî Inşaat Vakfînda proje  muhendisi kîbî,Radu Krişan nî tanîdîm,onî edebiyat toplantîlarînda korgen edîm denîz boyundakî Şutsu nun sarayînda Bugun Zuksek Mahkeme ) Buvîlîp, onda eşîtken proletkulturlarman,bîr kîşîge  tuşkunluk kosterîlgenlermen,

yalancî vatansuymesîmen,komunizmaga şalîngan turkulermen, edebiyatşîlarîn boyîn ekmelerîmen,çunku her ne bolsa yaza edîler,sade basîlsîn – o zaman ihtiyac  tuydum  bo

kuvvetten uzak turayîm. 1968 lerîn başînda,ilkîn Tromis II dakî uyumde,sonra Radu Krişan nîn uyunde,Cenova Fenerîn katînda,konuşmaga başladîk,Horya Agaricimen,o meşhur pilot „bolşevik avcîsî” kîbî tanîlgan,bîrere penerlî sarbîrma aşap,teranşarap îşîp,bîraz sigara ya kave „Radu agamîz” onlarsîz bolalmaz edî. Eforye – Sud (güney ) ta oturgan H.Agarici bek kuvana

edî ballarîman,kop bolganlarîna,fransîzca şiirlerîn okuy edî,bîznîde aldattî fransîz felsefesîne aylandîrîp,nasîl : Deskartes,Bergson,ve Jean Paul Sartre,Radu agamîz cesaret tabîp Pălaton  nî

Aristotel nî ve Epikur nî tanîttî,maga emîr berîp alman felsefesînî uyreniyim,Spinoza man başlap,I.Kant man,Schopenhauer men,Hegel men, ve Heidegger men devam etkenîmîn sonunda  ozîmîznîde onlarga koşîp,komunizmaga toyganlar dep.

Ekserî,hepîmîz yazganlarîmîznî okuy edîk,sonra olarnî konuţa edîk,sonra felsefelî  nutuk-

Larîmîzga kuluşup,anlaştîra edîk ciddi felsefe mektebîn,ograşîp kunun bîlgîsîne yetîşmege.

Balalîktan dostum,Paul Andreesku, politik cezalî çeşit sebeplerden bolîp kurtulgan edî,keldî

bîzîm  toplantîlarîmîzga,ozîn temîz fikirlerîmen,o da metafizik satîralar yazgan edî,lirik ve

metaforalar  totîrîp,artistik duygusuman.Radu Krişan în dogîm kunun uyunde yasagan sonra,onda Marin Porumbesku da tabîlîp, o zaman  Kostenci nîn en meşhur sanatçîsî,

Çizmaru,egzanecî,ve başkalarî,nasîl Irinarth Vartik,şair,sonunda kararîn berdî bîzge katîlmaga. Radu Krişan şiirlerîn okudu,bunlarnî yakînda bastîracakman dedî.

        Hepîmîz siyrek konuşa edîk ; ekserî,uş – dort bolîp,ya mende,ya Radu Krişan da.

Barabar  bolganîmîzga  kuvana edîk; yuksek fikirlerîmîzmende,eş bîr fenalîk etmegenîmîzgede,hakkîmîz bar,serbest tuşunmege ya konuşmaga,dep, çure edîk.

Ekî sene geşken edî bo îşlernîn başlaganîndan,yorgunluk tuyula edî, ket – kete siy-

rekleşe edîk,P.Andreesku eksîle  edî en kop,menîm îşîm denîşken edî ISPIF Kostenci ge.

1971 în kasîmînda Krişan hanîm kaber ettî ki kocasîn  sekuritate  kapadî,yazganlarîn aldîlar,eş bîreuge tuydurma toplantîlarnî,dep,son ricasîn ayttî maga. Şo zaman tuydum ki bazî korîşmeler Irinarth Vartik nîn uyunde bolgan.

Şu dakkada kol-yazîlarîmnî caktîm,arkadaşîm Paul Andreesku gada kaber berdîm caksîn dep,sonra Danrte Stere,lise arkadaţîma, şîmdî Inşaat îşlerîn şefîne kaber ettîm,onda şalîşa edî Radu Krişan,tuyup ki onlarîn bîr şeyden kaberlerîn yogîn.Binbaşî Angel menî anketke  saldî,Mamaya bulevardîn binasînda aşîk  kapîlarman.Maga berdî Radu Krişan în daktilo bolgan şiirlerîn; 30 dakka kadar cangîz taşladî,okumam uşun,sonra binbaşî fikirlerîmnî

bîlmege îstedî.Bek anlamayman  şiirlernî.degende ,belkî felsefenî ta yakşî bîlesîndîr,dedî.Anlaşîla edî ki o kop şiler bîle edî bîzîm toplantîlarîmîzdan.”Sen arkadaş,penciredekî kîzîl şeşeknî faşistlerîn korîşken işaretî ekenîn bîlmedînmî? „Oga şu

cevapnî berdîm : er balkonlarda turlu şeşek bar.Aslînda,”Pencăredekî şeşekler” şiirîn eş bîr alakasî yok edî bo suçlarman. Amma,”Koşedekî îstavroz” ? Faşistlerîn amblemîekenîn bîlmedînmî?Hakikaten bonî bîlmiy edîm,onuştan kolayca berdîm cevapnî,ki, men omîrîmde

„îstavroz” kormedîm (o zaman binbaşî kîzdî),faşistlernî gazata ya radyo dan bîlemen dedîm,bîrde,Radu Krişan komunist partisiîn uyesî ekenîn hatîrladîm.

              Ekî saat tuttu bo terlengen eziyet,bîr kaş kade su îşken edîm,anketşî  cebînden şîgarganda bîr kât,kozîmede karap,er soznî bakîrîp ayttî:”Boga ne dersîn?

               Gençlîk kîska kanatlarman

                Tuşe kaltîrap  korkîdan.”

Buzladîm.Bo satîrlar menîmkî edîler,okugan edîm onlarnî Radu agamîzga ve Irinarth Vartik ke.Zor topladîm ozîmnî.Kol yazîlarîmnîă  cakkanîm uşun,şu cevapnî berdîm:”bo beyitlernî tuymadîm bergen defterînîzde,cevabîm yok.”  ”Neşîn yalan aytasîn?” dep bakîrdî anketşî.”Bîzîm memlekette caşlarînm kanatlarîmî kîrîla?”

Bîr sanye sonra,cutkunup,şu cevapnî berdîm:”Başta ayttînîz ki men felsefe bîlemen,îstesenîz bu şiirnî anlattîrmaga ,men dermen ki caşlar olgunluk colînda şalîşalar,şapalanalar,zorluklarnî

tanîmadan.”O zaman binbaşî bîr cigara cagîp şîktî.Bîraz sonra keldî,2-3 sayfanî yazdî,oku ve

imzala dep maga berdî.Dîkkatman okudum er sîranî,şaşkînlîkman anladîm ki eş bîrîsî  Radu Krişan nî  kabatlemiy.

            Inşat îşlerînde  şalîşkanlargada cayîldî anket,nasîl mudur bey,davada ayttî ki bîrîncî okuganda o şiirlernî,bîr mesele barîn anlayalmadî,ekîncî okuganda,anladî ki bar bîr  suç.Sigu-

rantsa (Sekuritate) nîn kabaca aşkan yalanlarî Kostencilî ve Bukreşlî yazarlarnîda captî,Puyu

Enake,Oktavyan Corcesku,şaire Ana Blandyana; Kontemporan (Çagdaş) mecmuasînda bîr mektupte ,aşîklandî  ki o şiirler hukumetke zarar ketîralmadîlar.Krişan hanîm maga  ayttî ki eş bîr mektup cibermegen  Bukreş ke,tuygan sonrakî,Paul Angel aile arkadaşlarîda anketke kîrgen.Bellî edî ki eziyetşîler er bîr şalîşmaknî „dava keregî” dep  ograşkanlar,eş bîr suç

bolmagan yerde,suç karap ceza bermek uşun,aslînda,dogrî kalîblî kîşler kîmlîklerînnî koru-

maga  ozlerîne şekîlîp,cangîzlîkka kavuşkanlar.

                    Kostenci Askeri Mahkemesî şo suçnu  taba Radu Krişan da:”O bîr hukumetke karşî kelgen edebiyat yaratkanb.ve, 12 cîl mahpus cezanî bere.Belkîde onîn bîr kabatî bar edî,oga uyugan,o popaz  balasî edî, Bakîu betînden  bîr koyden,caşlîgîndada faşistlîk etken; komunistlerge bo yaramay korune edî.

             Radu Krişan 7 ay mahpus korgenson serbest etîldî,kalp hastalîgîna  tutulganson,( ekî kriz geşîrgenson) Gabriyel Dimisyanu yazarîn balaban katkîsî boldî onun kurtulmasîna,sade o şahitlîk ettî (Radu  nîn aytkanlarîna kore)  ki eş bîr şiirde duşmanlîk korînmiy.

Ozîn bîlgenîne kore,kapatîlmasîna arkadaşî Bika,Marin Porumbesku boldî,menîm fikirîme kore.başkasî edî,1972 de Eminesku basîm evî şîgardî bedava onun yazganlarîndan  I- cî ciyîntîknî,”Kalpnîn pencîresîndekî şeşekler”,ve 1974 te Albatros şîgardî  ekîncî ciyîntîknî

„Kuguga  yakîn”.Ekî cîl  sonra,kibbarlîgîman tartîldî,kun beterlîgîn hatîrlatîp,Bakîu nun cagîndakî dogum koyune, ondada  oz topragîna komîldî,arkasînda bîr oglan bîrakîp ve surumen olgen rüyalar.

Kutsal duygularman saklayman onun ekî kitaplarîn,onun insanî hatîrasîn,çunku o cesaretlî ve haysiyetlî insan parşasî edî,onun beyitlerî arada bîr menî bayîldîra:

           „Tugan topragîmîz boş taştan bolsa

             Kenede dunyada yaratîlmaz Romanya.”

Maga ve menîm kîbî Radu agamîznî tanîganlar uşun,milletîmîznîn en balaban şairî  - Radu

Krişan  agamîzdîr.( çev.Guner Akmolla)

                                    Die Gedanken sind frei

                                                                               Valeriu Cuşner

      Titlul de mai sus,în traducere „Gândurile sunt libere”,alcătuiau primul vers din cântecul evreilor din timpul celui de al doilea război  mondial,care mărşăluiau spre lagărele naziste de exterminare.  Nu sunt evreu.Viaţa m-a făcut însă  să trăiesc aceste versuri într-o altă lumină prin anii 1970 când,mie şi prietenilor mei,ni s-au pus cătuşe pe gândurile  şi mai ales pe idealurile noastre de libertate,pentru că grupându-ne într-un mic cerc de nonconformişti alcătuisem un mic zid de autentică izolare spirituală,mai ales faţă de influenţele  culturale ale regimului totalitar din acele vremuri.

    Învăţătorul meu din clasele primare,dl.Titus Cergău, intuind dragostea mea pentru poezie,mi-a dăruit o carte de versuri a lui Eminescu,încă din clasa a III –a şi apoi s-a chinuit  învăţându-mă să rimez,să ritmez şi mai ales să păstrez măsura silabelor din fiecare vers,

respectând canoanele versificării din acea vreme.

                      Acest simţ al măsurii mi-a rămas ca o regulă în tot ce am încercat să fac în viaţă şi mai ales în zbaterile şi căutările mele care nu au avut nici o legătură cu literatura.Mai târziu

ca elev al liceului „Mircea cel Bătrân” cât şi ca student la Politehnica din Iaşi,am frecventat

cenaclurile literare unde ,cu timiditate,mai citeam uneori câte ceva din  încercările mele în ale poeziei. La Iaşi  l-am cunoscut  pe Labiş,care participase şi la un cenaclu literar al studenţilor,apoi pe Marin Sorescu şi mai târziu,la Bucureşti pe Mihu Dragomir şi mai ales pe Geo Dummitrescu,cu care am petrecut seri  literare de neuitat atât la el acasă cât mai ales în salonul în care eram împreună internaţi la Institutul de Medicină  internă.

      În oraşul meu natal,ca inginer proiectant la Trustul de Construcţii Locale Constanţa,l-am

cunoscut pe Radu Crişan,pe care îl întâlnisem şi la cenaclul literar,ce se ţinea atunci în vila lui Şuţu de pe malul mării.(Astăzi sediul Curţii de Apel)

Indignaţi de ceea ce ascultam la acele cenacluri îmbâcsite de proletcultism,de cultul perso –

nalităţii,de falsul patriotism,de patetismul gratuit al incantaţiilor comuniste şi mai ales de obedienţa cenacliştilor,care scriau orice şi oricând numai să fie publicaţi,am simţit nevoia de a ne izola de influenţele permanente ale puterii. La începutul anului 1968,mai întâi în locuinţa

mea din  Tomis II  şi mai apoi în cea a lui Radu Crişan,aflată lângă Farul Genovez,am inaugurat întâlnirile noastre,împreună cu Horia Agarici,celebrul aviator care „vânase bol-

şevici”,beneficiind alternativ de plăcintele cu brânză ale gazdelor,de câte o dticlă cu

vin şi mai ales de ţigările şi cafelele de care „nea Radu „ nu se putea lipsi niciodată.

Horia Agarici,care locuia în Eforie Sud şi era tare mândru de droaia sa de copii,ne

citea din poemele sale scrise în limba franceză şi ne-a convins,ca o alternativă,să

discutăm şi despre filosofii francezi pe care îi adora şi anume :Descartes,Bergson şi mai ales Jean-Paul Sartre.”Nea Radu” s-a hotărât  deasemeni să-i prezinte pe „marii greci” Platon,

Aristotel şi Epicur,mie revenindu-mi sarcina „ingrată”de a prezenta filozofia germanică începând  cu Spinoza,apoi continuând cu I.Kant,Schopenhauer,Hegel şi Heidegger,în –

cheind  astfel cu ciclul  existenţialiştilor în care consideram că ne identificam şi noi prin

dezgustul pentru  existenţa oferită de societatea comunistă.

     De regulă mai întâi ne citeam  fiecare producţiile literare,pe care le analizam cu blândeţe,după care ne încingeam în „ discuţii filozofice” de care făceam mare haz pentru că

numai cel care prezenta respectiva şcoală filozofică era mai documentat,ceilalţi încercând doar să ţină pasul cu comentarii mai mult sau mai puţin avizate.

         Prietenul meu din copil[rie Paul Andreescu care fusese condamnat din motive politice

şi se eliberase de ceva vreme din închisoare,s-a alăturat micului nostru cenaclu,însufleţindu-

cu nestematele idealurilor sale curate,pe care reuşise să le aştearnă în versuri cu profunde semnificaţii metafizice,într-o abundenţă de lirism şi de metafore şi mai  ales cu mult simţ artistic. În urma unei întâlniri care a avut  loc la locuinţa lui Radu Crişan cu ocazia zilei sale de naştere,la care a participat şi MarinPorumbescu (pe atunci personalitatea cea mai marcantă a culturii constănţene),medicul farmacist Cizmaru şi printre alţii  şi poetul Irinarh Vartic,

acesta din urmă s-a hotărât să facă parte din micul nostru cenaclu.Radu Crişan a citit câteva dintre poeziile sale şi şi-a anunţat hotărârea de a le publica cât mai curând.

                    În formaţie completă grupul nostru se întâlnea mai rar; de cele mai multe ori ne adunam câte trei sau patru membri,alternând între locuinţa mea şi cea a lui Radu Crişan.Ne

 bucuram că eram împreună,că aveam o preocupare mai elevată şi eram convinşi că nu făceam nici un rău deşi izolarea noastră era edificatoare  asupra ideilor şi a  sentimentelor  noastre care beneficiau de o libertate totală de exprimare.

     Trecuse mai bine de doi ani ,de la începutul activităţii micului nostru cenaclu şi grupul dădea semne de oboseală;Întâlnirile  se ţineau mai rar,Paul Andreescu absenta cel mai mult iar eu mă transferasem cu serviciul la Filiala ISPIF  din Constanţa.

                 În luna noiembrie 1971, d-na Crişan m-a anunţat că „nea Radu” a fost arestat de către securitate,că  i s-au confiscat manuscrisele şi că ultima sa rugăminte era ca nu cumva să se afle de existenţa grupului nostru.Totodată  am aflat că au mai avut loc,între timp şi câteva întâlniri care s-au ţinut în locuinţa lui Irinarth Vartic.

Mi-am ars imediat manuscrisele şi l-am anunţat pe Paul Andreescu să procedeze la fel,apoi l-am contactat pe colegul meu de liceu Dante Stere,care era şeful oficiului juridic la trustul de construcţii unde lucra şi Radu Crişan şi care mi-a confirmat că  în întreprinderea respectivă nu se ştia de existenţa cenaclului nostru. Am fost  anchetat de maiorul Anghel,într-o cameră cu uşile întredeschise din sediul securităţii care se afla pe bulevardul Mamaia.Mi s-a îmmănat

manuscrisul dactilografiat al poeziilor lui „nea Radu”;  am fost  lăsat singur  aproape 30 de minute ca să le studiez,după care maiorul respectiv a apărut  şi mi-a cerut părerea despre cele citite.Am  încercat să-l conving că nu prea mă pricepeam la poezii,la care mi-a reproşat  că

poate mă pricep  mai mult la filozofie. Era clar pentru mine că maiorul ştia multe despre cenaclul nostru.

„Cum,tovarăşe,nu ai sesizat că muşcatele din fereastră este semnul conspirativ de întâlnire al legionarilor?”I-am răspuns că în blocul în care locuiam am văzut,aproape la toate balcoanele,

muşcate de toate culorile.(De fapt „Muşcatele din fereastră” era titlul unei poezii care nu avea nici o legătură cu respectiva acuzaţie.).

Dar „T roiţa de la răscruce?” „Nu ştii că este simbolul  legionarilor?”

    Acest lucru chiar că nu-l ştiam,aşa că i-am răsouns uşurat că nu văzusem nici o  troiţă

în viaţa mea,că nu ştiam măcar nici cum arată (ceea ce l-a înfuriat mult pe anchetatorul meu) şi că despre nlegionari auzisem  num,ai din ziare sau dela radio,iar din informaţiile mele  cunoşteam doar faptul că Radu  Crişan era membru  P.C.R.

        Trecuseră aproape două ore de chin şi de transpiraţie,golisem câteva pahare cu apă,când anchetatorul meu a scos o hârtiuţă din  buznar  şi privindu-mă ţintă în ochi a citit răspicat, accentuând fiecare cuvânt şi mi-a zis:”Dar de astea ce-mi poţi spune ?”

                         „Tinereţea,zbor de aripi scurtate

                          În zbateri treptate mai jos.”

 Înlemnisem.Mi-am dat imediat seama că versurile îmi aparţineau  şi că le citisem numai în prezenţa lui „nea Radu şi a lui Irinarth Vartic.Mi-am revenit  cu greu dar,ştiind că-mi arsesem manuscrisele,am reuşit să-i răspund:

  „Aceste versuri nu le-am remarcat în volumul din faţa dvs. iar la aceste insinuări nu am nici un răspuns!” Atmosfera  devenise atât de tensionată  încât maiorul Anghel s-a ridicat în picioar şi aproape că a urlat la mine:” De ce minţi! În ţara  noastră li se taie tinerilor aripile în zbateri treptate  mai jos?” După o altă pauză,înghiţindu-mi un nod din gât,am reuşit iar să-i răspund răspicat:” Dacă tot aţi afirmat la început că mă pricep la filozofie şi doriţi să vă dau o interpretare acestor versuri,eu cred că se referă la maturizarea tinerior care mai consideră că tot ce zboară se mănâncă şi numai experienţa vieţii  îi poate aduce într-o exprimare metaforică,treptat cu picioarele pe pământ.”De data aceasta  maiorul Anghel şi-a aprins o nouă ţigară şi a ieşit afară. A revenit mai târziu ca să-şi scrie meticulos cele două sau trei pagini ale interogatoriului.Înainte de a-l semna mi l-a dat să-l citesc pe îndelete. Am parcurs

Cu atenţie fiecare rând şi spre surprinderea mea mi-am dat seama că nu conţine acuze care

să-l incrimineze pe Radu Crişan.Ancheta a fost extinsă asupra multor persoane din cadrul

Trustului de Construcţii Locale obligându-l,spre exemplu,pe directorul  său general să de –

clare la proces că la prima lectură a manuscriselor  nu a remarcat nimic deosebit dar că,la cea

de a doua,ar fi simţit ceva în neregulă.Înscenarea grobiană a securităţii a continuat  apoi asupra multor scriitori din Constanţa cum a fost prof.Puiu Enache sau poetul Octavian Georgescu şi s-a extins şi la Bucureşti.Spre exemplu poeta Ana Blandiana a răspuns la o „scrisoare” în revista „Contemporanul” că versurile  primite la redacţie nu conţineau nimic rău la adresa puterii de atunci.Doamna Crişan mi-a mărturisit că nu expediase nici o scrisoare nimănui la Bucureştica apoi să afle că a fost anchetat şi potul Paul Anghel, prieten de familie cu „ nea Radu”.Era foarte clar că „zeloşii „ torţionari ai  securităţii depuneau toate  eforturile pentru a inventa „probe cât se  poate de convingătoare” chiar şi în acest caz unde nu a existat nici o tentativă de infracţiune împotriva statului comunist,în afară de  aceea că nişte oameni cinstiţi se autoexilaseră într-o lume a lor de visuri spre a-şi proteja fiinţa morală.      

                Tribunalul Militar  din Constanţa l-a găsit „vinovat „ pe inculpatul Radu Crişan pentru că  „a conceput şi a difuzat o literatură subversivă la adresa statului” şi l-a condamnat la doisprezece ani de închisoare.Poate că singura  „vină” care  i se putea imputa pe nedrept,ar fi putut  fi,după concepţia comunistă,că era fiul unui preot dintr-un sat din apropierea Bacăului şi că,în tinereţe,tatăl să fusese legionar.

        Radu Crişan  a fost eliberat după şapte luni de detenţie,după ce suferise două atacuri decord.O contribuţie importantă la eliberarea sa a avut-o  scriitorul Gabriel Dimisianu, singurul martor (după cum  mi-a declarat „nea Radu”) care a declarat răspicat  că nici una din poeziile citite nu poate fi catalogată ca fiind subversivă.

                          Convingerea lui,după eliberare,a fost că „cel care l-a lucrat” ar fi fost „prietenul”său Bică,adică Marin Porumbescu,deşi eu am fost şi încă mai sunt  convins că

Adevărul a fost cu totul altul.În 1972 editura Eminescu i-a publicat,gratuit,primul său volum de versuri intitulat „Muşcate la fereastra inimii” iar în 1974,prin editura Albatros s-a tipărit cel de al doilea şi ultimul, cu titlul sugestiv „Aproape o lebădă”.

            Peste doi ani, mai târziu,s-a retras cu demnitate,ca un apus de soare,în satul său natal de lângă Bacău unde s-a încredinţat pământului din care izvorâse lăsând în urmă un fiu şi o mulţime de vise neîmplinite.Păstrez cu sfinţenie atât cele două cărţi ale sale cât şi amintireaunui om dintr-o bucată,demn şi curajos şi uneori mă năpădesc ca o lumină versurile lui : „De-ar fi pământul natal numai din piatră seacă,

         Şi tot n-ar fi în lume o ţară cum este România”

Atât pentru mine cât şi pentru cei care l-au cunoscut cu adevărat „nea Radu” a rămas unul

dintre cei mai mari poeţi ai acestui neam.

.

                Gün   olur  asra  bedel

                                                          Cengiz  Aytmatov  (VI ,s.147-150)

                                                                   Çev.Refik Ozdek

O gün ogleden sonra,Buyuk Okyanus ta,Aleut adalarînîn  güneyinde deniz çîrpînmaya

Başladî..Amerika kîtasînîn guneyinde düzluklerinden  kopup gelen güney – dogu ruzgârî yavaş yavaş  hîzînî arttîrarak yönunu  iyice belli etti.Koca deniz birden kabarîp çalkanmaya,birbirini  kovalayan dalgalar da iyice yukselmeye başladî. Bu durum,bir fîrtînanîn degilse bile,denizin uzun süre dalgalî kalacağînîn  bir belirtisiydi.

Okyanusun ortasînda meydana gelen bu dalgalar „Konvansiyon „ uçak gemisi için  bir tehlike yaratmazdî.Başka zaman olsa duruşunu degiştirmeye hiç gerek gormezdi.Ama o gun,ust mercilerin göruşunu almak için giden ve olaganustu yetkilerle donatîlmîş komisyon uyeleri taşîyan iki uçagîn her an donmesi bekleniyordu. Onun için  yan sarsîntîlarî azaltmak,iniş kolaylîgî saglamak amacîyla burnunu ruzgâra çevirdi. Işler yolunda gitti.önce San Fransisko dan sonra Vladivostok tan havalanan uçaklar guverteye indiler.

Her iki komisyon tam kadro ile dönmuştu.Duşunceli gorunuyor ve hiçbirinin agzînî bîçak

açmîyordu. Gelişlerinden onbeş dakika sonra gizli toplantîyî başlattîlar.Toplantînîn başlamasîndan beş dakika sonra da,Iye nin  uydusu bir gezegende  bulunan zorunge istasyonu

Parite nin kozmonotlarî 1-2 ve 2-1  e acele bir telsiz bildirisi  gönderildi.Bildiri şoyleydi:

„Yorunge istasyonu denetleyici  kozmonotlarî 1-2 ve 2-1 e bildiri : Güneş  sisteminin dîşîna

çîkmîş olan Parite kozmonotlarî 1-2 ve 2-1 e,hiçbir harekette  bulunmamalarînî  duyurunuz.

Ortak Yonetim Merkezi nden yeni bir emir alîncaya kadar yerlerinden kesinlikle ayrîlmasînlar.”

       Bundan sonra ,olaganustu  yetkilerle donatîlmîş  komisyon  uyeleri,bir dakika kaybetmeden,uzay  bunalîmîna bir çozum  bulmak için, kendi göruş ve tekliflerini ortaya koymak uzere toplantîyî surdurduler.”Konvansyon” uçak gemisi burnunu ruzgâara vermiş,ardî arkasî kesilmeyen dalgalar arasînda kîmîldamadan duruyordu.O anda bu gemide butun dunyayî  ilgilendiren bir kararîn alînmakta oldugunu kimse bilmiyordu.

                                                   *   *     *

   Bu  yerlerde trenler dogudan batîya,batîdan doguya gider gelir... gider  gelirdi...

Bu yerlerde demiryolunun  her iki yanîănda îssîz,engin,sarî kumlu bozkîrlarîn  özegi

Sarî – Ozek uzar giderdi...

    Cografyada uzaklîklar nasîl Greenwich meridyeninden başlîyorsa,bu yerlerde de mesafeler demiryoluna göre  hesaplanîrdî.

        Trenler ise doğudan batîya,batîdan doğuya gider gelir...gider gelirdi...

Ana – Beyit mezarlîgîna iki saatlik yollarî  kalmîştî.Sarî – Ozek  bozkîrlarînda cenaze alayî

ayni duzende ilerliyordu:Karanar în uzerine oturmuş  Yedigey en önde  giderek yol gösteriyordu.Karanar yine yorulmak bilmeyen ayni geniş adîmlarla yurumekteydi. Onun

ardîndan traktor ve traktore koşulu, uzerinde  Kazangap în  tabutu bulunan romork vardî.

Romorkta  kaynatasînîn  cenazesi yanînda tek başîna oturan Ayzade nin kocasî ve merhumun damadî vardî.En geride  ise Belarus marka yol kazma makinesi.Onlarî,bazen one geçen ,bazen geride kalan,bazen de kendine göre  onemli  bir sebeple oldugu yerde duralayan geniş göğüslu

Kîzîl tuylu kopek Yolbars takip ediyordu.

                  Tepelerine dikilen güneş iyice  kîzdîrîyordu  ortalîgî.Yolun buyuk bir bolumunu geride bîrakmîşlardî ama,ilerledikce, bir tümsegin  ardîndan  başka bir tumsek çîkîyor, engin Sarî – Ozek  bozkîrînîn ufka kadar uzanan yeni bir  göruntusuyle karşîlaşîyorlardî.Şimdi,

vaktiyle Sarî- Ozek ibaştan başa  istilâ eden  Juan-Juanlar în oturdugu yerden  geçiyorlardî.

Başka yerlerden gelen ve buralarda uzun sure kalan Juan – Juanlar kötu bir nam bîrakmîşlardî.

Onlarla bolgenin yerli göçebe aşiretleri arasînda,su kuyularî ve otlarî yuzunden ardî arkasî kesilmeyen savaşlar olurdu.Savaşî bazen  berikiler kazanîrdî,bazen otekiler. Yenilenler topraklarîndan bir bolumunu kaybeder,kazananlar ise kendi topraklarînî büyutur,ama yine yanyana  yaşamaya devam ederlerdi. Yelizarov un  anlattîklarîna göre o zamanlar suru beslemeye elverişli olan Sarî – Ozek,ugrunda savaşmaya degermiş.O zamanlar,ilkbaharda ve sonbaharda bol yağmur yagarmîş,büyukbaş  ve kuçukbaş hayvan surulerini beslemeye yetecek kadar bol ot bitermiş buralarda.Bundan başka buraya tucarlar gelir,panayîrlar kurulur,

her türlu  alîş-veriş yapîlîrmîş.Fakat bir zaman gelmiş,iklim birden değişmiş,yagmur yagmaz,otlar bitmez olmuş,kuyular kurumuş. Surulerine ot bulamayan  göçebeler  ve buralarî uzaktan gelip işgal eden Juan – Juanlar surulerini alîp dagîlmîşlar. Juan –Juanlar  bir daha hiç

görulmemiş . Şimdi Volga denen Itil nehrî boyuna gitmişler ve orada  batîp yok olmuşlar. Ne

geldikleri yeri bilen var,ne gittikleri yeri.Bir söylentiye göre  de lânetlenmişler,kargîlanmîşlar.

Kîşîn  Itil in  uzerinden geçerlerken  buzlar yarîlmîş,çoluk – çocuklarî,mallarî,davarlarîyla buzlarîn altînda kalmîşlar...

         Sarî –Ozek in  yerlileri olan Kazaklar ise ulkelerini terketmemiş.Yeni yeni kuyular  kazîp su bulduklarî  yerlerde toplanmîşlar.Yine de pek  tenha imiş.Sarî – Ozek  ancak savaştan sonra,su taşîyan tankerler işe koyuldugu zaman başlamîş. Tanker sürucusu  bolgeyi iyi tanîrsa,otlakta,üç – dort  ayrî yerdeki surulerin su  ihtiyacînî karşîlîyormuş.Büyuk suru sahipleri,çevredeki sovhozlar ve kolhozlar o zamanlar buralarda mandîralar kurmayî,böy-

le bir yatîrîmîn neye mal olacagînî  ve risklerini bile duşunmuşler. Iyi ki bunu  duşunurken

epey zaman kaybetmişler ve bu arada,Ana – Beyit yakînînda bir şehir oluşuvermiş.”Posta

Kutusu „ diyorlardî bu adsîz şehire. „Posta Kutusuna „ gittim,”Posta Kutusu ndan geldim „ „Posta  Kutusu  ndan  şunu aldîm... bunu aldîm”diyorlardî.Posta Kutusu zamanla büyumuş,bir

asfalt yolla bir yandan uzay üstune,  öbur yandan demiryoluna  bağlanmîş  ve buraya yabancîlarîn girmesi yasaklanmîştî. Işte,Sarî –Ozek te  bu defa  endustrileşmiş  bir yerleşim kurulmasî böyle  olmuştu.

Orada geçmişten kalan tek iz Ana –Beyit mezarlîgî idi. Devenin çift horgucu gibi tîpatîp birbirine benzeyen ve bu yuzden Ekiz Tobe ( Ikiz Tepe ) denilen iki tepenin uzerindeydi 

Ana – Beyit.Bu mezarlîk bolgenin en kutsal mezarlîgî sayîlîyordu.Eskiden bazî aileler

Ölulerini buraya öyle uzak yerelerden getirirlerdi ki cenaze alayî geceyi bozkîrda geçirmek zorunda kalîrdî. Ve ölunun yakînlarî merhumu Ana-Beyit  e gömmuş,ona boyle bir saygî gös

terebilmiş  olmakran  haklî bir gurur duyarlardî.Halk içinde en çok  sayîlan,sevilen,bilgili,

haklî bir üne  sahip insanlar buraya gömülurlerdi.Her şeyi bilen ve bolgeyi çok iyi tanîyan

Yelizarov  bu mezarlîga „Sarî –Ozek Anît Kabri „ derdi.   ( devam)

                                        O ZI CÂT UN SECOL

                                                (ROMAN)           de Genghiz  Aytmatov (cap.VI PAG 146,

       În după amiaza acelei zile,la sudul insulelor Aleut din Oceanul cel Mare,a început  marea

să se agite.De prin întinderile americane se desprindea vântul de sud-est,făcându-se încetul cu încetul simţit.Marea imensa s-a înălţat deodată ,umflându-se,în timp ce valurile care se fugăreau deveneau mereu mai înalte.Starea aceasta  era un semn, dacă nu a unei furtuni apropiate,era cel puţin un semnal  al menţinerii  valurilor agitate.Însă,aceste valuri ivite în mijlocul Oceanului,nu constituiau nici un fel de pericol pentru portavionul „Convenţia”.

     Dacă erau alte vremuri,n-ar fi simţit deloc nevoia de a-şi schimba  situaţia.Dar  astîzi,trebuia pentru a lua vederile înregistrate de lentilele de suprafaţă,dar şi pentru că

azi se aştepta revenirea a două avioane  cu nişte comisii ce coordonau activitatea.De aceea acum şi-a întors nasul spre direcţia vântului,dorind să micşoreze înclinaţiile laterale şi să uşureze coborârea.Treburile şi-au urmat cursul.Avioanele care au amerizat din San Francisco,apoi din Vladivostoc,au coborât pe pistă.Ambele comisii se întorseseră în cadrul stabilit.Se vedea o preocupare şi gura niciunuia nu sedeschidea nici cu cuţitul. La 15 minute de la sosire,au şi început adunarea generală închisă.Cum au trecut 5 minute,au expediat o comunicare fără fir,rapidă,către staţia Parite în care se afla  cosmonava IYE  1-2 şi  2-1.

Comunicatul era aşa:”Comunicat către staţia cosmică 1-2 şi 2 -1 aflaţi pe orbită: „Anunţaţi

pe cosmonauţii Parite 1-2 şi 2-1 ieşiţi  înafara sistemului solar,să nu efectueze nici o acţiune.Până la primirea unui nou ordin  de la  Compania Centrală Generală,li seinterzice deplasarea de la ocurile lor.”

După aceasta,membrii comisiei,însărcinaţi cu rezolvarea situaţiilor excepţionale,fără să piardă vreun minut,au continuat adunarea pentru a găsi o rezoluţie stării de criză  din spaţiu.Nava

pilot „Convenţia” cu prora îndreptată spre vânt,stătea nemişcată în mijlocul valurilor ce nu mai conteneau mişcându-se.În acea  clipă, nimeni nu ştia că pe navă se lua o decizie care 

interesa  întreaga omenire.

• *  *

În locurile acestea trenurile se duc şi vin de la răsărit la apus... de la apus către răsărit,se duc şi vin...În locurile acestea, de ambele părţi ale Căii Ferate,în vastitatea făr urme,se întinde fără sfârşit pustietatea stepei Inima Galbenă.

        Aşa cum distanţele  geografice încep de la meridianul Greenwich,aici spaţiile se calculează în funcţie de calea ferată . Iar trenurile  se duc şi vin de la răsărit la apus...se duc şi vin de la apus la răsărit...

                Mai rămăsese de parcurs un drum de două ore  până la Cimitirul „Casa Mamei.”

Convoiul mortuar  înainta în stepa Inimii Galbene în acelaşi ritm: călare pe Karanar,Yedigey,în fruntea tuturor,arăta drumul.Fără a simţi oboseala Karanar înainta cu aceeaşi paşi largi.În spatele lui se afla tractorul  şi legată de tractor era remorca în care se găsea coşciugul.În remorcă stătea singur la căpătâiul  socrului mort soţul lui Ayzade şi

ginerele defunctului.Iar în spate de tot era maşina belorusă care săpa drumuri.Toate  erau

însă supravegheate de câinele Yolbars,cu pieptul lui larg,cu coada lui roşie,care se afla  când în fruntea ,când în spatele coloanei, parcă supunându-se unui scop anume.

                 Soarele înţepenit pe culmi  încălzea bine de tot ţinutul.Lăsaseră,de fapt,în urmă,o mare parte  din drum,dar,cu cât înaintau,de după o movilă răsărea o alta,larga stepă a Inimii Galbene oferea  o nouă privelişte,din fiecare săgetare a orizontului.Acum treceau chiar prin locurile cândva aflate sub stăpânirea  Juan –Juanilor.Veniţi din alte zone şi stabiliţi aici pentru o vreme îndelungată,Juan – Juanii lăsaseră un trist renume.Între ei şi triburile nomade din zonă,adesea aveau loc războaie interminabile cauzate de fântâni sau de păşuni.

               Războiul era câştigat uneori de unii,alteori de ceilelţi.Cei învinşi pierdeau o parte din teritoriu,învingătorii îşi măreau teritoriul,apoi continuau  să  convieţuiască .Conform celor relatate de Yelizarov,epocile acelea petrecute în „Inima Galbenă” erau convenabile păstoritului,nicidecum nu ofereau fericirea prin războaie.Pe atunci,primăvara şi toamna,ploua din belşug,în zonă creştea iarbă suficientă pentru a creşte animale cu căpăţâni mari şi cu căpăţâni mici.În plus,negustorii veneau aici,se făceau oboruri,se se desfăşura orice fel de negoţ.Dar a venit  o vreme,când s-a schimbat brusc clima,n-a mai plouat,n-a mai crescut iarbă,fântânile au secat.Nemaigăsind păşuni pentru turmele lor,triburile ca şi Juan – Juanii

(Tătarii spuneau  aşa chinezilor) ocupanţi veniţi de departe,s-au risipit.Juan –Juanii  n-au mai revenit niciodată.Ei s-au  dus în ţinuturile numite azi Volga – Itil şi acolo s-au împotmolit,pierind.Nu există nimeni care să ştie nici locul  de unde au venit,nici locul unde   -s-au dus.  După unele zvonuri,ei au fost huliţi,blestemaţi.Iarna,când traversau peste Itil,s-au rupt gheţurile,copii şi familii ,averi nemăsurate,rămănând sub gheţuri...

Băştinaşii Inimii Galbene,până şi ei,cazacii,şi-au părăsit vetrele.Săpând fântâni noi-nouţe pe acolo pe unde le-au  găsit,s-au adunat iar.Şi  atunci era prea pustiu.Inima Galbenă,abia după război,după ce au fost puse în lucru tancurile petroliere,şi-a revenit.Dacă conducătorul tancului petrolier  cunoaşte bine locurile,poate asigura necesarul de apă al turmelor,în 3-4 locuri separate de păşunat. Stăpânii marilor turme,sovhozurile şi colhozurile de prin împrejurimi,s-au gândit chiar să întemeieze aici stâne (târle),prevăzând atât binefacerile cât şi riscurile.E bine că,tot gândindu-se,au pierdut multă vreme,şi, între timp,s-a şi format un oraş în jurul „Casei Mamei”.Acestui oraş fără nume,i s-a spus „Cutia Poştei”. „Am fost la Cutia Poştei,am venit de la Cutia Poştei,asta am cumpărat-o de la Cutia Poştei,aia am luat-o” erau deja expresii uzuale.Cu timpul,Cutia Poştei s-a dezvoltat,un drum asfaltat duce înspre ea, de pe cealaltă parte este legată printr-o cale ferată,interzicându-li-se străinilor intrarea. Iată cum în „Inima Galbenă” s-a întemeiat o aşezare industrială.Singura dovadă rămasă din epocile de mult apuse,era  cimitirul  Casa Mamei.Casa Mamei se afla deasupra a două  dealuri numite Dealurile Gemene,pentru că semănau cu cele două cocoaşe ale cămilei.Acest cimitir era considerat cel mai sfânt din ţinut.Din  vechime,unele familii îşi aduceau ,morţii din zone atât de îndepărtate,încât alaiul de înmormântare era obligat să înnopteze în stepă.În plus,apropiaţii

mortului simţeau o stare meritată  de mândrie,când vedeau respectul celorlalţi,pe consideren-tul că-şi înmormântaseră o rudă  acolo.Oamenii care se bucurau de respectul populaţiei,care erau stimaţi,iubiţi,cei culţi,cei care erau celebri,erau înmormântaţi aici.

      Yelizarov , care ştia de toate şi cunoştea multe,denumea acest cimitir „Monumentul Mormântului Inimii Galbene”.

                                                                        (va urma)

                   SOVIYET  ARŞIVLERÎNDE  KIRIMTATARLARIN SURGUNU

                                                  Ozet (1)                                  Çetin  Anefi

Araştîrma kitaplarî:stalinismanîn cezaî sistemî ; soviyetlerîn bastîrîk ve zulum tarihî; gizli

continuare document ---->

... pagina 1 ... Pagina 2 ... pagina 3